Predau de acasă, proiectez de acasă (asta făceam şi înainte), ţin conferinţe de acasă, mai multe ca niciodată, îmi îndrum diplomaţii şi doctoranzii de acase (sic!). Noroc că am două şi, deci, mai schimb peisajul. Rar trec şi pe la şcoală, să văd biroul din mansardă, unde mă întâlneam cu cei pe care îi păstoream. Tot în 2020 mi s-a încheiat şi mandatul de director CSUD, adică de păstor al doctoratelor şi nu am mai candidat pentru un al doilea mandat, din motive pe care nu le detaliez aici, dar, între care, covârşitoare au fost cele de sănătate. În 2019 am trecut printr-o operaţie grea, urmată de un tratament şi mai greu, care s-a încheiat cu bine, deocamdată, prin aprilie. Am slăbit 25 de kg şi, în pandemie, le-am recuperat, pentru că am fost prea răsfăţat de soţie, fiind şi convalescent. Am scris la rubrica 4SPACE de pe LiterNet, aşa cum fac din 2004 fără pauze semnificative (doar când uit să dau textul săptămânal, dar are grijă Răzvan Penescu să mă atenţioneze dacă sunt leneş sau uituc, două condiţii căpătate în această perioadă, probabil ca efect combinat al pandemiei şi al vârstei).
În fine, a apărut şi tirajul corect şi complet al cărţii mele Piatra din capul unghiului, la Doxologia (Iaşi), dar altă carte nu am produs, deşi am proiecte de antologie în lucru, cu interviurile publicate şi cu textele despre mentori şi alte întâlniri semnificative. Vorba nepotului meu: Chestii de moşi! Cu ceva efort, aş putea completa o erminie a proiectării de lăcaşuri de cult ortodoxe, exact la timp pentru noua situaţie, când nu mai e nevoie de ele...
Mai interesantă a fost viaţa de familie. Din cei 30 de ani de căsnicie, împliniţi în iulie 2020, probabil am fost împreună doar jumătate. Dimpotrivă, prin forţa împrejurărilor, din martie încoace stăm mai mult timp împreună decât am stat vreodată şi, în plus, stăm acase. Oricât de greu ar fi, acest domiciliu forţat ne e drag: gătim împreună, discutăm, uneori ne invităm în cursurile celuilalt online (în realitate, fiind la doar o uşă distanţă unul de celălalt), avem timp de joacă cu Bonnie, căţeluşa noastră de cinci ani, care a asistat la aproape toate cursurile noastre online, pe care, sunt convins, nu e singura care doarme dusă. Ea, la început, ne-a salvat de monotonia stării de urgenţă, pentru că, trebuind să o scoatem afară, lungeam înadins plimbările, ba chiar le mai şi dublam, spre deliciul căţeluşei noastre.
Am citit mult, am ascultat multă muzică, dar asta făceam oricum. Am văzut câteva seriale complete pe Netflix, nu cu mare beneficiu spiritual. Din august încoace, mi-am mai reamintit ce înseamnă pacea interioară. Am revăzut Sarmisegetuza, Densuş, de data asta împreună cu prieteni, cu care ne-am reunit la Pensiunea Dacica, în Aluniş (Hunedoara), unde vă recomand să mergeţi pentru cetăţi dacice, mâncare excepţională şi linişte.
Prin urmare, anul acesta a fost dramatic economic şi social; probabil, vom afla mai multe despre această eficientă metodă de destabilizare a societăţilor şi economiilor lumii, chiar să fi fost involuntară, prea serveşte scopurilor unei singure ţări ca să nu ultragieze; dar refugiul domestic nu se compară cu exilul adevărat, de care au parte prea mulţi oameni în lume. Dacă mai era vreun dubiu asupra virtuţilor intimităţii, sper că a fost alungat. Suferă doar cei ce nu ştiu cum să fie ei înşişi, care nu ştiu ce să facă cu timpul lor interior, cu timpul lor, dăruit cuiva drag, împreună cu care să stai întreolaltă. Abia acum vedem câţi deşiraţi şi behăiţi avem printre noi, exterioritate pură.
La mulţi ani cu sens, tuturora!
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)