Aşadar, mă gândesc la 2020 ca la un an istoric. Cel puţin aşa vreau să cred. Vreau să cred că peste ceva timp, anul ăsta, 2020, va intra, probabil, în cărţile de istorie. Căci e primul an de pandemie postmodernistă la nivel mondial, o pandemie care merită tratată în manualele de istorie de peste zeci de ani. Şi o să se scrie acolo că au fost victime, că au fost vindecaţi, că au fost reinfectări, că au fost vaccinaţi, că a fost unul Bill Gates care băga cipuri şi alte lucruri.
Mie anul 2020 mi-a dat ocazia să petrec timp de calitate cu familia mea. Clişeic, dar adevărat. Nu ştiu câţi taţi de pe lumea asta au fost prezenţi la primii paşi ai copilului lor, sau la primul dumicat de mâncare înghiţit, sau la primul cuvânt vorbit, sau la primul dans, sau la primul imitat, etc. Eu am fost şi asta se datorează pandemiei. Şi folosesc corect cuvântul datorează, căci asta s-a întâmplat. Acestea sunt hit-urile mele pe anul ăsta. Toate au legătură cu familia. Aş putea spune că am fost martorul istoriei în direct, căci am fost de faţă la toate năzbâtiile copilului, i-am urmărit progresul dezvoltării sale. Chiar acum, în timp ce scriu rândurile astea, la un an şi două luni, a reuşit să monteze un turnuleţ format din trei cuburi. Doar părinţii pot înţelege nivelul ăsta de reuşită.
Probabil că dacă nu era pandemie aş fi fost la un festival, sau printr-un teatru, sau lucrând la vreun text sau proiect. Şi nu aş fi fost de faţă la toate lucrurile petrecute. Mi-ar fi fost povestite, iar eu cu o oarecare detaşare aş fi zis doar ceva de genul: ce fain. Dar nu ar fi fost nici pe departe sentimentul pe care îl ai când eşti de faţă. Aşadar, dacă mă gândesc retrospectiv şi chiar ar trebui să întocmesc un Top şi ar trebui să fie un nambăr oan, un entry, un hit, aş alege că acela a fost începutul Pandemiei.
How I met LiterNet
Despre LiterNet am auzit prima dată acum câţiva ani. Avea legătură cu natura profesiei, actor. Căutam texte de teatru românesc contemporan, un gen pe care l-au uitat cu desăvârşire să-l treacă în manualul de istorie de teatru universal de prin Facultate. Şi chiar dacă l-ar trece, tot nu s-ar vorbi despre el, pentru că sunt mult prea mari Cehov, Shakespeare sau Caragiale. A trebuit să fiu absolvent de facultate ca să realizez că la noi în ţară se scrie teatru.
Şi iaca am dat peste LiterNet, care îţi permite să citeşti câteva piese. Şi de la câteva piese, stocul a tot crescut şi a ajuns acum să fie principala mea sursă de căutare a unor texte noi. Apoi, în urmă cu doi ani, un text pe care l-am scris a reuşit să ajungă pe LiterNet. Prin intermediari. Prin Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, care a publicat piesa mea, School fea. Cool. Apoi au urmat şi altele. Jurassic, Legume, Ce mi-a trebuit mie să chiulesc sau Aventura Căpitanului Vic în Lumea Reală se regăsesc pe LiterNet. Şi sunt surprins să aflu că lumea mă citeşte. Şi că are acces la piesele mele. Ceea ce e cool, într-o ţară în care dramaturgii românii sunt cam uitaţi sau nu se ştie nimic de ei. Aşa că LiterNet este mai mult decât o platformă de cultură, poate fi chiar şi o rampă de lansare.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)