07.01.2021
2020 va rămâne un an de pomină în biografiile noastre. A reuşit să ne întoarcă vieţile pe dos şi să ne răstoarne lumea şi certitudinile, atâtea câte erau. Ne-a forţat să trăim într-o realitate nouă, care se construia din mers. Am fost obligaţi să ne schimbăm modul de a trăi şi a gândi, să ne reevaluăm priorităţile, să stăm inconfortabil de mult cu noi înşine sau cu alţii pe care, de altfel, îi iubim când nu ne sunt atât de aproape şi atât de mult timp. A fost un an al testării limitelor şi al schimbărilor majore. Cine i-a supravieţuit îşi trage după el depresia şi priveşte cu speranţă şi teamă spre 2021. Sper că mulţi dintre noi sunt mai optimişti decât mine. Ştiu, din păcate. şi mulţi mai pesimişti.

Cum a fost 2020 pentru mine:

Neliniştitor - general / politică / societate:
Revenirea unor realităţi, speram, apuse. Suntem apăsaţi de frică şi cu mobilitatea restricţionată din luna martie şi ambele ne sunt familiare, chiar dacă nu în forma asta. În timpul stării de urgenţă au dispărut medicamente, dezinfectanţi, măşti, anumite alimente şi a reapărut, proaspătă ca un ghiocel, reţeaua de pile şi relaţii. S-a trezit din amorţirea istorică tactica datului pe sub mână. Toamna şi începutul iernii ne-a readus atmosfera comunistă în apartamentele din capitală, unde au fost de negăsit apa caldă şi căldura. Invocând austeritatea, noua conducere a Primăriei Capitalei a fost zgârcită cu ornamentele de Crăciun (foarte bine), până acolo încât ele au lipsit complet din unele zone centrale şi din cartiere (hm). Esplanada din faţa Universităţii, cenuşie şi complet neornamentată, într-o după-amiază înnorată amintea neplăcut de perioada comunistă. În 2020, lumea noastră a căpătat brusc nişte tuşe din vechea lume, răsturnată acum 31 ani. Pentru cine a trăit atunci, asemănările sunt frisonante. Nu ne mai întoarcem acolo niciodată, ne-am spus în decembrie 1989. În urma alegerilor din 6 decembrie, un partid neo-fascist a intrat în Parlament. Poate nu ne întoarcem acum 31 ani, poate ne întoarcem acum 100 ani. Şi încă un frison ne curentează spatele. Trecutul a revenit prea urât şi prea în forţă anul ăsta.

Apăsător - personal / familie / responsabilitate:
Am devenit generaţia care are grijă de familie. Cea care rezolvă situaţiile de criză. Cea care îşi asumă responsabilităţile şi sarcinile pe perioadă lungă. Cea de care depind ceilalţi. Preluată în 2020, postura asta nu are nimic dintr-o poziţie de putere, ci este una de povară. Nu am senzaţia eroului pe cal, ci a mârţoagei care îl cară. Mai ales că "generaţia" este alcătuită dintr-o singură persoană.

Încântător - personal - profesional / activitate:
A fost o parte bună a pandemiei pentru teatru, pe lângă multe dramatice (închiderea spaţiilor, scufundarea sectorului independent şi invizibilizarea culturii în atenţia autorităţilor etc.): accesul la înregistrările unor producţii internaţionale, ale unor companii şi creatori pe care altfel ar fi dificil să-i vedem live. A fost ca şi cum, copil fiind, aş fi scăpat în gelaterie cu bani de buzunar, dar fără părinţi. Am păstrat obiceiul de a urmări ce se întâmplă în teatrul internaţional şi după ridicarea carantinei, mai ales că sălile de spectacole s-au închis din nou toamna şi unele companii au revenit, gratuit sau cu plată, la difuzarea spectacolelor online. Am văzut astfel nu doar spectacole mai vechi (unde vechi poate însemna premieră între 2010 şi 2019), dar şi premiere din 2020, unele chiar din scurta fereastră de relaxare a restricţiilor în toamnă. E de-a dreptul fascinant să văd cât de repede - şi uneori profund şi inventiv - au preluat artiştii noile realităţi în spectacolele lor şi cât de organic au integrat restricţiile sanitare în dramaturgia de scenă. Măştile actorilor pot fi versiuni parodice ale celor din commedia dell'arte într-un spectacol conceput ca o serie de schiţe despre pandemie, sau măşti de protest în alt spectacol, construit dintr-o succesiune de revolte antisistem în care personajele se protejează - de gazele lacrimogene şi de posibila identificare de către poliţişti - cu bandane care le acoperă faţa. Distanţa socială se asigură într-un spectacol prin crearea scenelor exclusiv în două personaje, dintre care unul doreşte să aibă mereu o perspectivă asupra situaţiei aşa că se poziţionează la distanţă, şi în alt spectacol prin coralitate, ce asigură poziţionarea performerilor, care materializează acelaşi personaj, la distanţă unii de alţii pentru că ei nu interacţionează. Preferaţii mei la programul online au fost Schaubühne Berlin (difuzează spectacole gratuite când teatrul fizic e închis), Teatrul Maxim Gorki, Berlin (difuzează spectacole online cu plată, inclusiv premierele recente) şi Dead Centre, Dublin (a difuzat în regim live streaming spectacolul creat în această stagiune).

Familiar - personal / lectură:
Am citit mai puţin decât în alţi ani din motive obiective (printre altele, pentru că şi grija faţă de alţii, şi spectacolele online consumă timp). Dar am citit mult din Karl Ove Knausgård, starul norvegian al literaturii contemporane, pe care îl plac pentru lejeritatea cu care mă lasă să nu fiu de acord cu el, devenindu-mi în timp un fel de prieten "imaginar": două volume din tetralogia Anotimpurile, Primăvara şi Vara, apoi un volum scris cu mult înainte, Orice lucru îşi are vremea lui, o carte complet diferită de stilul său consacrat, dar al cărei final este un rezumat ficţional în avans al uriaşei serii autobiografice Lupta mea, care l-a aruncat în celebritate. (un top separat, doar cu lecturile mele, puteţi citi aici).

Guilty pleasure - joc / personaje:
Obama şi Porgy şi-au dezvoltat personalităţile. Un urs şi un porc pot fi de mare ajutor în carantină, chiar dacă sunt de pluş. Sau poate tocmai de aceea.


A fost un an greu, cu multă politică şi mult personal, căci personalul e politic şi politica a devenit personală, dincolo de jocurile de cuvinte. Sper să avem un 2021 mai bun, ceea ce, de altfel, ar trebui să fie destul de uşor, însă nu sunt optimistă. Dar pentru că trebuie să avem măcar o umbră de lumină, salut încăpăţânarea cu care "pe 31 decembrie 2020, LiterNet a făcut 1.000 săptămâni / 7.000 de zile - această arhivă digitală a ultimilor 20 ani din cultura locală se constituie într-o demonstraţie de rezistenţă şi stabilitate.

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus