07.01.2021
A fost un an greu, am trecut prin el cum am putut (mai multe detalii aici). Şi cititul a fost mai puţin. Cu ce cărţi am rămas în minte:

Bogdan-Alexandru Stănescu - Caragiale. Scrisoarea pierdută, o recuperare ficţională a personalităţii lui Caragiale, scrisă cu zvâc şi fără precauţii idolatre.

Szekely Janos - Armata de apus, câteva povestiri despre război (Al Doilea Mondial, dar nu contează, de fapt) şi modul în care acesta sapă tranşee în psihicul uman.

Ocean Vuong - Pe Pământ suntem strălucitori o clipă, un roman poetic despre imigrare, identitate şi prejudecată. Şi parţial în aceeaşi zonă (descoperirea identităţii de gen homosexuale), Edouard Louis - O istorie a violenţei şi Sfârşitul lui Eddy Belleguele (a apărut de curând şi Cine l-a ucis pe tatăl meu?).

Ultimele trei părţi din Edward St. Aubyn - Patrick Melrose. Oarece speranţă. Lapte matern. În sfârşit! - o scanare lucidă a degradării nobilimii britanice, preocupată să ţină coada pe sus în timp ce face pe ea (Oarece speranţă este antologic în sensul ăsta, o arhivă de portrete decrepite).

Karl Ove Knausgård a ajuns la final cu a doua serie, Anotimpurile, în 2020 au apărut Primăvara şi Vara, cele mai dure, sunt cărţi ale destrămării. A apărut şi Orice lucru îşi are vremea lui, un volum scris înainte de monumentala serie Lupta mea, într-un stil complet diferit, dar al cărui final creează o punte de legătură cu aceasta prin ficţionalizarea unui episod binecunoscut, moartea tatălui. Knausgård nu e un scriitor care îşi domină cititorul, poate doar prin hemoragia de cuvinte, dar nu te ţine subjugat, te lasă să îl părăseşti oricând, însă mie mi-e greu să mă desprind de anxioasa lui banalitate cotidiană. Asta îmi place la el, am mai zis-o, că ne putem certa de-a binelea ("pe bune, ai lăsat femeia aia în criză şi te-ai apucat să scrii 400 pagini despre Hitler, că asta lipsea planetei, încă 400 de pagini despre Hitler, era de-a dreptul o urgenţă, şi asta în timp ce ea se sinucidea un pic, tu eşti dus cu capul?").

A fost publicată şi o carte a fostei doamne Knausgård nr. 2 (între timp. există doamna K nr. 3), Linda Bostrom Knausgård, femeia expusă, disecată, abandonată şi "iubită" - aşa-i zice el, "femeia iubită", ar trebui să îi zică femeia iubită şi uitată - Bine-ai venit în America!, şi nu, nu e o carte despre America, aşa cum nu e o carte despre Karl Ove (nu suntem în rama Eliade - Maitreyi, slavă Domnului sau a lui Buddha), e o carte de ficţiune, mică şi alert scrisă (opusul lui Karl Ove), în care disoluţia unei familii se reflectă în bizareria comportamentală a copiilor adolescenţi.

Cu ocazia asta zic şi că Anansi, noua colecţie de la editura Pandora M în care a apărut cartea Lindei, a venit cu câteva titluri faine: Elena Ferrante cu Viaţa mincinoasă a adulţilor (şi un personaj formidabil, mătuşa Vittoria), o poveste despre clase sociale, parvenitism intelectual şi frumuseţe / urâţenie, Slavenka Drakulić cu Dora şi Minotaurul. Viaţa mea cu Picasso, o reconstrucţie a relaţiei dintre Dora Maar şi Picasso ca expresie a misoginismului şi patriarhatului în artă, Shaun Bythell - Jurnalul unui librar, o carte care dez-idealizează, comic - amar, profesia de librar (eu o idealizam).

Câteva cărţi de nonficţiune au fost printre preferatele mele.

Tim Marshall - Epoca zidurilor. Cum schimbă lumea barierele dintre naţiuni, o scanare geopolitică a lumii prin prisma obsesiei oamenilor pentru ziduri ca reflex al (auto)izolării.

Erika Fatland - Sovietstan, o incursiune în Asia Centrală, unde sunt stanurile ex-sovietice, prin reportaje-documentar.

Norman Ohler - Naziştii şi drogurile. Senzaţii tari în al Treilea Reich, o teorie interesantă, explorată un pic ficţional (avertizarea vine chiar din partea autorului), care analizează posibilitatea ca armata nazistă să fi fost îndopată cu droguri.

Rebecca Solnit - Mama tuturor întrebărilor, o evanghelie a feminismului.

Marina Abramovici - Încălcând toate graniţele, autobiografia bunicii performance-ului, istorie nu doar personală, ci şi a artei performative contemporane.

O altă biografie, Barack Obama - Pământul făgăduinţei, explorează primul mandat de preşedinte al SUA al lui Obama, cu trei mari piloni: ce a făcut cu criza economică din 2008, cu asigurarea de sănătate şi cu Osama bin Laden (mă rog, ce a făcut cu Osama se ştie, dar e fain să povestească el). Se vede cum politica e o profesie şi necesită cunoştinţe ca atare - de la expertize în x domenii la modul de lucru cu consilierii şi la strategii politice în relaţia cu Congresul -, dar face cu atât mai de neînţeles venirea lui Trump la Casa Albă. Aştept volumul despre al doilea mandat pentru explicaţii.
Notă: Obama îi face un portret fain (neidealizat) lui Joe Biden. Pe scurt, Biden e un om care ştie bine politică.

James Baldwin - Va veni focul, o mărturie despre realităţile necosmetizate din America rasistă în anii '60.

Şi două volume de povestiri:
Denis Johnson - Generozitatea zânei mării şi
Gyorgy Dragoman - Corul leilor.

Sper ca 2021 să fie un an mai bun în general (nu e foarte greu), şi pentru lectură, în special. Sănătate, calm şi să ne (re)vină minţile la locul lor.

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus