09.01.2021
Mereu există soluţii. Când simţi că ai intrat într-un cerc vicios - rupe cercul. Dacă te-ai plictisit, fă ceva. Ţi-e foame, mănâncă. Vorbeşte, sau nu. Comunică, da. Comunică, oricum, doar comunică. Ţi-e dor, fă ceva.

Eu nu am cunoscut singurătatea. Mint. Nu ţin minte singurătatea. Ce tare. O calitate mişto - să uiţi momentele de singurătate. Fă ceva. "A face nimic" aproape înseamnă "a face ceva". Nu am răbdare să "fac nimic", deci oricum o să sfârşesc făcând ceva. 3 săptămâni am făcut sport zilnic. Uneori de două ori pe zi. Dar într-o zi am zis să iau o pauză şi a doua zi mă simţeam prost pentru pauza făcută, iar a treia zi nu mai vedeam sensul sportului - un sportiv adevărat nu pierde 3 zile de antrenament fără motiv.

La biserică merg o dată pe an, de Paşte. Intru în biserici des - e linişte, calm, îmi place mirosul, 5 minute. Paştele în faţa laptopului, lumânare aprinsă cu bricheta, "Hristoşi înviaţi" pe zoom - ce imagini dezolante. Atunci nu mi se păreau chiar aşa wow, dar acum pare destul de trist.

Redescoperirea asumată a clişeului "bucuria din lucrurile mici" - aer curat, Soare, odihnă, mulţumesc, tu ce mai faci, somn liniştit. Am început să joc mult mai mult în relaţie cu ceilalţi. Îmi dau singur teme, suprateme, concepte şi mă joc - fără să anunţ. Nu mănânc mai sănătos, nu beau mai puţin, nu am slăbit, nu m-am lăsat de fumat.

Îmi amintesc fiecare interacţiune cu marea, cum era lumina, cât de caldă era apa, ce fel de oameni erau pe plajă. Dar nu îmi amintesc niciun nume de carte citită recent. Citesc zilnic. Ştiu cu ce eram îmbrăcat pe 15 mai, dar nu ştiu să fac top 10 filme văzute în ultimele 12 luni. Ştiu că am revăzut Îngropaţi-mă pe după plintă, dar asta doar pentru că am vorbit foarte mult despre el, dar nu mai ştiu despre ce erau celelalte zeci şi zeci de spectacole văzute. Nu mai ştiu exact nici măcar ce piese / eseuri / nuvele am scris eu, dar ştiu cum a fost prima îmbrăţişare după 2 luni. Era ilegal. Şi asta mă înfurie şi acum.

Am consolidat prietenii. Trioul Florică-Petrică-Ionică rezistă. Viaţa extinsă a satului rezistă. Am păstrat prietenii şi m-am îndepărtat de câţiva prieteni. Prietenii mei - despre ei îmi amintesc totul. Am şi cunoscut oameni noi, care mi-au devenit prieteni. Am cunoscut sănătatea şi bunătatea în persoană. Recunoştinţă. Nu ştiu cum am reuşit, dar am ajuns de 6 ori la mare anul ăsta.

Am filmat mai multe videoclipuri şi reclame decât în ultimii 3 ani la un loc. Am lucrat la un spectacol care nu s-a jucat. Atunci am realizat ce poftă am, ce energie, ce nesaţ. Şi cât de important, prin exemplu pozitiv, este să ai colegi talentaţi, whatever talent is, citeşte talent cum te coafează pe tine mai bine - profesionişti, exacţi, darnici, spontani, etc. Nu am jucat în niciun film, nu am luat niciun premiu, nu am făcut nimic regretabil.

În februarie, 20 de tineri tangenţiali cu domeniul artistic (regizori, coregrafi, scenografi, actori, arhitecţi) au lansat compania Tangent. Cu ei am organizat POT Junior Art Camp, în Potelu, un sat de lângă Corabia, mijlocul câmpului între Craiova şi Alexandria. La final de august, printre clădirile abandonate ale unui fost C.A.P. Copii între 11 şi 18 ani, din case de tip familial, abandonaţi de părinţi şi bolnavi de diverse. În 5 zile de ateliere (teatru, dans, muzică, pictură) s-au simţit ascultaţi şi au simţit că ei contează, că ei POT. Asta a fost cea mai mare realizare a mea de anul ăsta. Tangent & Andreea Ciocîrlan & copii - mulţumesc. Ăsta e imnul taberei noastre:


Va urma POT 2021. Tocmai am terminat campania POT şi iarna, în care le-am trimis copiilor, în urma unei strângeri de fonduri, nişte cadouri. Tabăra POT a fost caritabilă şi a avut buget aproape 0.

Ca evoluţie psiho-spiritualo-pupu, după toată petarda asta de an, mă simt mai liniştit în raport cu mine. O fi de la vârstă sau de la cărţile alea pe care le-am citit fără să mai ştiu cum le cheamă. Nu îmi mai fac rezoluţii şi planuri pe termen lung. Lungile, frumoasele seri cu oamenii dragi şi foarte dragi. Toate călătoriile pe care nu le-am făcut. Nu am călătorit în mine, nu am avut revelaţii, nu ştiu dacă sunt un om mai bun. Nici nu mă interesează prea tare. Am devenit mai independent - sunt apatic de câte ori vreau, fac ce şi când vreau, iar lucrurile pe care trebuie să le fac - le fac, pentru că, de fapt, vreau. Am devenit mai greu de suportat. Cred. În lume, există mult, mult, muuult mai multă băgare de picioare şi indiferenţă decât îţi poţi imagina. So why bother? Fericirea nu poate avea decât chipul unui om, spune o replică dintr-un text nejucat. Adevărat. Fericirea nu poate avea decât chipul unui om. Tristeţea, angoasa, frica, disperarea, singurătatea sunt incertitudini fragile. Totul este în capul tău, tu controlezi gândurile, nu ele pe tine. Fă lucruri. "A face nimic" nu înseamnă "a face ceva". Mă contrazic. Şi nu e capătul lumii să "faci nimic" sau să te schimbi, să nu mai fii de acord cu tine. Dar dacă poţi să faci ceva, să ajuţi cumva, pe oricine, chiar şi pe tine, fă ceva. Sau nu.


(foto: Alexandru Măzgăreanu)

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus