09.01.2021
Hmmm, 2020, la mine 2020 a început prin 2017 şi încă nu s-a terminat. De fapt nu ştiu dacă o să se termine vreodată.

Pentru mine 2020 nu a fost diferit de 2019, 2018, 2017. Au fost identici. Am stat numai în casă, nu din cauza pandemiei care nu m-a afectat în niciun fel, în afară de sperieturile ocazionale când încă un cunoscut devenea pozitiv. Nu!

Din cauza depresiei, a anxietăţii de a ieşi din casă sau a interacţiona cu persoane, a statului în pat de cinci ani de zile, total insomniacă şi deprivată de somn şi epuizată şi depersonalizată, incapabilă să am grijă chiar de igiena zilnică. Pumni de pastile. Irelevanţi. De o lună am aflat că am un alt diagnostic (şi sincer nu ştiu ce să fac cu el), nu depresia cu care mă obişnuisem într-un fel, şi că cinci ani fără pauze am luat mii de pastile inutile şi ceva peste 35 kg, care nu se lasă duse cu nimic de trei ani de zile. Şi ceea ce face ca depresia să tot `înflorească`.

A fost anul cu cea mai lungă internare posibilă - 50 de zile, cu cel mai mare eşec in terapii (nu doar medicamentoase), anul în care mi-am văzut şi cunoscut cel mai puţin copilul - pentru că a stat la tată în perioada şcolii online şi nu a stat oriunde, ci în Constanţa, un oraş pe care îl prefer pentru el oricând Bucureştiului; anul în care mi-am pierdut bunicul în vârstă de peste 90 de ani - de cancer şi mârşavul Alzheimer - care pare că nu e dispus să-ţi lase o fărâmă de demnitate cât timp îi supravieţuieşti.

A fost anul în care m-am luat la trântă cu mine şi tot ceea ce părea străin de mine de mii de ori. Anul în care nu am scris (decât jurnalul internării - Days of Sapunari), nu am citit prea mult, nici măcar nu am ascultat muzică (absolut nimic nu mi-a mai suscitat interesul din 2017 încoace) dar am încercat tot felul de terapii ocupaţionale cu care, în final, nu am rezonat şi nu am continuat.

Anul în care s-au mai cernut nişte prietenii. Anul în care am decis să mă căsătoresc religios, deşi sînt un fel de atee şi, mai ales, una nefuncţională. Dacă aş merge la biserică aş fi `sută la sută bine`, mă înştiinţează norodul, inclusiv medicul de familie şi nu doar el.

Deci? Ce să mai povestesc? 2020, mai bine-ar fi să pleci!

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus