12.01.2021
Un cer mai mic, prefigurat prozastic de englezul John Waine, ne-a strâns laolaltă sub fulgere necruţătoare, în zbaterea cotidiană a deşertăciunilor omeneşti, impunând cu stricteţe noi restricţii ale convieţuirii pe o perioadă nedeterminată. O umbră ameninţătoare s-a lăsat apoi peste o lume angoasată, în derivă galopantă, neconştientizată suficient. Niciodată avânturile şi idealurile de progres ale omului n-au fost strivite într-un mod atât de barbar de o fantomă a nimicirii.

Civilizaţia a născut o nouă formă de barbarie, latentă, ignorată cu desăvârşire, necunoscută, perfidă, alta, mai devastatoare decât atacul turnurilor gemene din New York din 2001. Anul 2020 rămâne un an al impasului dezvoltării, transformat de creştini în an al reculegerii în faţa icoanelor mântuirii în căutarea disperată de regăsire a sensului optimizant pierdut.

Se poate constata, parafrazându-l pe Cesare Pavese, că civilizaţia îţi permite să ridici capul pentru a cugeta, căci bine ştie că îl vei pleca apoi. Supunerea e un imperativ al realităţii ultragiate, schimonosite de frica indusă programatic în capul rebelilor împuţinaţi. Domnia fricii a dat mână liberă manipulării de o grosolănie imprevizibilă, la nivel global, în stare să imobilizeze spiritul viu al unei planete deja obosite, devitalizate. Prădători media au impulsionat guverne. Dictatura fricii a anihilat orice formă de normalitate socială. Anormalul a devenit normal, ca-n teatrul absurd; premoniţie sau realitate sfidătoare la cer?

Cam ăsta poate fi profilul schiţat al anului 2020. Un an tulbure desenat din vârful peniţei. O îngrijorare de dimensiuni universale. O stază a timpului.
*
Mângâi cu privirea Stâlpii împuşcaţi ai lui Liviu Mocan din Piaţa Unirii, monument amplasat în locul unde s-a tras şi au murit oameni în decembrie 1989 la Cluj. E o iarnă blândă, ca în zilele răzmeriţei care a culminat cu desfiinţarea dictaturii ceauşiste. Coroanele de flori de la baza monumentului au fost strânse după comemorare. Au rămas "coloanele" contorsionat modelate ca riduri ale sfâşierii tragice, spre a veghea liniştea celor ce şi-au jerfit viaţa pentru libertate şi democraţie. Mă pătrunde singurătatea de peşteră a acestor stalagmite, transfigurate forme ale eroismului neostentativ, dar năvalnic, frisonant revărsat din tensiunea clipei în cutele istoriei.

Printre libertăţile inscripţionate în actul ultimativ al acestor eroi s-a numărat, desigur, şi libertatea presei, a cuvântului, a opiniei neîngrădit exprimate. Vreau să-mi alint amintirile despre anul Covidului 2020 şi ceva nu mă lasă. Nu, nu scârboşenia terorizantă a virusului ucigător, insinuat în viaţa noastră cea de toate zilele ca o plagă purulentă (invizibilă)! Este vorba despre un virus mult mai parşiv ce se insinuează perfid în viaţa noastră publică, mai precis în presa noastră considerată (din 1989) liberă şi neaservită!

Iată ce dezamăgire am trăit în 2020:

În comuna Floreşti, lipită de oraşul Cluj ca pruncul de sânul mamei, s-a construit bezmetic, lăsând totul la bunul plac al dezvoltatorilor imobiliari. Desigur, niciun vinovat pentru haosul creat! Primarul localităţii, în funcţie anul trecut (2020), Horia Şulea, se lăuda... cu buna organizare a înghesuirii blocurilor, pentru a mai prinde un mandat. Horia Şulea, migrant versat prin partide, după cum bate vântul interesului personal, ins declarat penal în presa locală, s-a raliat formal programului de lărgire a unor străzi din localitate, (acţiune imperativ necesară!), dar ce să vezi, sub avizul său începe construcţia unui mastodont taman pe locul unde s-ar fi putut lărgi strada Cetăţii. Revoltat, scriu un articol pentru cotidianul Făclia unde deţin, cu intermitenţe, rubrica Ochiul public... urechea privată. Articolul este respins pe motiv că ziarul are bune relaţii cu Primăria Floreşti. Sunt sfătuit să încerc la alte publicaţii şi apelez la publicaţia online Actual de Cluj. Doamnele de acolo nu se grăbesc să-mi dea un răspuns. Au prea mult de lucru în practica copy-paste de care e plină presa cotidiană până la saturaţie. Găseşti aceeaşi ştire neprelucrată în majoritatea ziarelor. Ca în glorioasa "epocă de aur" cu o presă scrisă trasă la indigo. Să nu deranjeze. Acum ca şi atunci! Jurnalism modern şi comod, din birou, ştiri inofensive, sportive, culturale, accidente de circulaţie, scandaluri, politică de gaşcă sau de cartier, mondenisme! Când am întrebat ce e cu articolul meu, am aflat că nu fusese citit de o săptămână, de parcă respectivele editoare ar fi lucrat la un hebdomadar sau la un lunar, nu la un cotidian. După ce parcurge diagonal articolul, aferata doamnă editoare se opreşte la termenul "penal" citat de mine din altă publicaţie şi se crispează. Cum pot eu să-l fac penal pe respectivul primar fără să am dovezi? "Dacă mă dă în judecată?" adaugă ea speriată. O liniştesc că-mi asum cele afirmate în articol. Degeaba. Neconvingător pentru ea. Trimit articolul la alte publicaţii locale şi... nu primesc niciun răspuns. Rămân siderat.

Fără să vreau am verificat sănătatea presei scrise din anul 2020. Că primarii Floreştiului şi-au bătut joc de planul de construcţii al localităţii e evidenţa cea mai revoltătoare. Dar iată că şi jurnaliştii de azi îşi aduc contribuţia la actuala stare de lucruri. Mai mult chiar, interesul general nu interesează, opinia sinceră a cetăţeanului nu e băgată în seamă. Despre ce libertate a presei discutăm, când echipele de ziarişti urmăresc şi apără interese meschine, ca să nu spun dubioase? Şi atunci mă întreb întristat: De ce au murit nişte protestatari curajoşi în 1989, în stare să-şi dea viaţa pentru libertate?

La multe dezamăgiri de acest fel mă gândesc atunci când trec pe lângă Stălpii împuşcaţi ai lui Liviu Mocan din Piaţa Unirii. Cele relatate mai sus nu pot decât să lase un gust amar oricărui om de bun simţ. Pentru mine este cea mai mare dezamăgire a anului care a trecut. Sunt optimist. Intuiesc de pe acum că vor veni şi altele, dacă n-au venit deja şi cu toate că se cer să fie rostite, cineva (nevăzut) le-a aplicat masca de protecţie pe figură!

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus