Am ajuns în ultima zi a anului, cea pe care 2020 ne-o face cadou: ziua numărul 366 din acest straniu an bisect. Crezusem că darul mi-a fost făcut pe 29 februarie, o zi în plus pentru pregătirea mărţişoarelor fetelor din familie şi pentru a le ura prietenelor mele o primăvară cât mai frumoasă; atunci eram încă atât de... naivă - în definitiv abia după două săptămâni urma să aflu că tot ce fusese normal până atunci nu mai era - şi mă bucuram încă din plin de toate nimicurile "normale" pe care le oferea viaţa. Însă, trecând acum peste ceea ce mi-a oferit 2020 cu bune, cu rele, din martie încoace, un lucru este cert: printre darurile de preţ ale acestei ultime zile a anului se numără aniversarea a 1.000 de săptămâni de când LiterNet face parte din vieţile noastre, aducându-ne atâtea bucurii şi alinări în momentele în care ne-am putut adresa lui ca unui (deja) vechi prieten.
Colaborarea mea cu LiterNet, cu Răzvan Penescu, cel care întruchipează atât de frumos acest portal cultural prin care visul lui a devenit realitate, a început în 2014. Dar deşi încă nu mă cunoşteam direct cu Răzvan, LiterNet îmi publicase nişte fragmente de traduceri, iar eu citisem diferite texte interesante postate pe site-ul lui. În 2014 am publicat la Editura Trei romanul Două supravieţuitoare şi i-am vorbit lui Răzvan prin prietena comună Nicole despre cartea care tocmai apărea; a reacţionat prompt în stilul lui direct şi apropiat şi m-a rugat să scriu câteva cuvinte introductive şi să-i dau, cu acordul Editurii, pentru rubrica Semnal editorial un fragment din această carte care reprezintă o parte din sufletul meu: Daniela-Stefanescu/Doua-supravietuitoare.
Nu mult după aceea, m-a întrebat într-un mail dacă vreau să îi dau povestirea mea Omul de zăpadă pentru rubrica Poveşti de Crăciun. Fantastic!! De unde ştia de bucata pe care o scrisesem în liceu? Căutase pe internet şi găsise că debutul meu absolut fusese în revista Luminiţa cu această povestire în 1971. I-am răspuns bucuroasă şi amuzată că textul l-am folosit ulterior în unul din cele două romane ale mele pentru copii, publicate la Creangă, respectiv Junimea.
Şi astfel a continuat o minunată colaborare, timp de aproape un an, în care am avut câte o povestire săptămânal în rubrica Năzdrăvăniile fetiţelor mele cuminţi, pentru care am folosit ca material de bază capitolele din cărţile mele Ţara păpuşilor şi Fetiţele poartă roz, pe care le-am prelucrat, le-am adaptat etc. Cărţile îmi fuseseră ilustrate foarte inspirat şi cu haz de talentatul pictor şi grafician Ştefan Damo. M-a întrebat Răzvan dacă îl pot contacta. Păstrasem legătura cu el după ce emigrase în Ungaria, dar îi pierdusem urma de câţiva ani. L-am găsit uşor pe net, am văzut că a continuat o carieră strălucită, şi am avut bucuria ca Ştefan să accepte imediat colaborarea. Şi astfel ne-a delectat cu desene noi, viu colorate, pline de viaţă şi umor. În aceşti ani care trecuseră de când lucrasem cu Ştefan, atât el, cât şi eu deveniserăm bunici, aşa că mi-a venit ideea să introduc în povestirile despre fetiţele mele, fostele "năzdrăvane", care între timp sunt mămici, şi câteva rânduri despre nepoţeii noştri: patru la număr eu, o nepoţică el, iar Ştefan a realizat şi un desen nostim cu noi toţi, de la mic la mare, pentru ultima povestire: Daniela-Stefanescu/Doua-diamante-aproape-slefuite.
La această rubrică am lucrat într-adevăr cu Răzvan "cot la cot". Îi trimiteam textul meu şi desenele lui Ştefan, el făcea redactarea, o revedeam, îi trimiteam varianta finală şi... chiar dacă lucra cu orele pentru LiterNet - Editură, Agendă, Atelier, Newsletter etc. -, după serviciul lui atât de solicitant, nu a existat să întârzie vreodată postarea la miezul nopţii a următoarei mele povestiri, atunci când era ea programată.
Dar, cum ideea de a scrie un text pentru rubrica Poveşti de Crăciun a plutit în continuare în aer, am născocit în decembrie 2015 încă o "năzdrăvănie" de-a fetelor, de astă dată în jurul unui pom de Crăciun de neuitat: Daniela-Stefanescu/O-brad-frumos-readaptat-sau-Un-pom-de-Craciun-de-neuitat.
Iar în ianuarie următor, Editura LiterNet a publicat cartea mamei mele, Marie-Claire Ştefănescu, Unde eşti, copilărie! la care am făcut îngrijirea de ediţie: Marie-Claire-Stefanescu/Unde-esti-copilarie.
A fost din nou o colaborare excepţională cu Răzvan, care a redactat cu acribie această carte, iar coperta şi prelucrarea imaginilor oferite de mine poartă semnătura Ana Damian şi au fost realizate cu profesionalism. Această apariţie editorială a fost pentru mine extrem de importantă, fiind memoriile mamei mele despre copilăria ei în perioada interbelică, un text-document, însoţit de multe fotografii de epocă. Volumul cuprinde amintiri fie vesele, fie duioase sau emoţionante, zugrăvite cu har şi haz, ale mamei înainte de a-l cunoaşte pe autorul Micului Infern, cu care a edificat acea căsnicie care a fost pentru mine Marele Paradis în care am crescut.
Am avut bucuria ca LiterNet să mă selecteze printre autorii pe care i-a publicat şi tradus în cehă, în parteneriat cu ICR Praga şi cu website-ul ceh iliteratura.cz, în cadrul proiectului de traduceri literare "Literatură Fresh", realizat cu succes în 2014 şi 2015: icr.ro/praga/daniela-stefanescu-tara-papusilor
Iar colaborarea mea cu Răzvan continuă: avem nişte proiecte importante în curs de realizare, deci s-ar putea să vă mai întâlniţi ici-colo cu numele meu. În orice caz sper să simţiţi bucuria pe care aş dori s-o împărtăşesc cititorilor şi colaboratorilor acestui portal cultural pentru că LiterNet există şi admiraţia mea pentru toţi cei care au contribuit la realizarea lui, prin muncă voluntară, înaripată de pasiune.
M-am întrebat deseori cum poate Răzvan să realizeze atâtea în cele numai 24 de ore pe care le cuprinde o zi. L-am întrebat şi pe el. Răspunsurile lui sunt întotdeauna modeste, căci este un om de mare calitate. Aşa că voi răspunde eu ceea ce cred: înflăcărarea care l-a îmboldit de mic spre frumos, spre artă, spre literatură, spre teatru, dorinţa de a crea ceva durabil, de a promova cultura românească îi dau probabil forţa să treacă peste oboseală, peste orice obstacol şi să-şi realizeze visul.
Cred că şi l-a împlinit cu mare succes şi îi urez în continuare aceeaşi putere, energie şi pasiune, căci iubitorii LiterNet-ului au nevoie de el.
*
Pe 31 decembrie 2020, LiterNet a împlinit 1.000 de săptămâni / 7.000 de zile de la lansare. Aşteptăm poveşti despre întâlnirea voastră cu LiterNet în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2021. Dacă v-am fost importanţi în vreuna din clipele vieţii voastre, faceţi o postare despre LiterNet pe reţelele sociale şi taguiţi un număr de prieteni egal cu numărul de ani care au trecut de când v-aţi întâlnit cu LiterNet. Ca să daţi la rândul vostru mai departe ceea ce a fost făcut să circule la cît mai multă lume. (Redacţia LiterNet)