28.01.2021
Scriu în ultima zi din anul 2020. Anul care m-a îmbătrânit cu o sută de ani. Iar pandemia n-are a face.

Ce-i trebuie omului în viaţă mai mult decât liniştea unei biblioteci, sunetul muzicii, o grădină, un pat larg, caiete şi instrumente de scris şi cinematografie fără cusur? Nimic. Şi atunci, de ce mă risipesc în alte direcţii? Nimic nu mă umple mai mult decât cele menţionate. Sunt un animal care trebuie îmblânzit matematic.

Cu toate astea, paşii m-au umblat galopând spre miraje şi distracţii fără sens. M-am înamorat bezmetic de creaturi care nu-mi populau fiinţa. Şi nu o cuprindeau. Mi-am aruncat banii, fără să gândesc, pe lucruri nefolositoare. Mi-am pierdut serile în baruri, trăgând pe sfoară căutările mele adevărate. Am sacrificat ore pentru convorbiri anoste, mediocre. Am sacrificat zile în compania unor tovărăşii de duzină, de rodaj, de recuperare.

Dar mă trage monstrul scenei care şi-a pus în cap să mă lase grea. În locul liniştii, am ales o lume a haosului şi a patimii. O lume a dansului în jurul flăcărilor. O lume a desfrâului. Dar natura mea cea mai adâncă suferă pentru aceste alegeri. Matrioşca cea mai mică, bulbul păpuşii despicate, mica mea lume internă vrea doar armonie, simplitate, lectură, casă, cer senin...

Dar să mă întorc la 2020.

Revelionul trecut a fost un experiment masochist pe care l-am dus cu brio până la capăt: am insistat să fiu singură, absolut singură la trecerea dintre ani. Aşa că în vreme ce prietenii, colegii şi părinţii au petrecut ca de obicei, eu am rămas în casa tatei, cu pisica mea, Roma şi cu foarte multe sticle minunate, de la tării la vinuri moţate, de la şampanie scumpă la rachiu făcut la ţară. Parc-aş fi prevăzut anul distanţării. La 00:00 am ciocnit cu mine însămi. Plângeam. Ce dramatică pot fi uneori! Şi mi-o fac cu mâna mea.

Anul 2020 a debutat cu o serie de "lecţii pentru o viitoare actriţă", adicătelea spectacolul Lasă-mă să intru - regia Vlad Cristache, care, de la reprezentaţie la reprezentaţie, mă schimba într-un mod aproape revelator. Înainte de spectacol eram una, iar la final eram alta. Numai asta m-a îmbătrânit cu zece ani.

Apoi au urmat lucrul şi premiera la Jocuri în curtea din spate - regia Diana Mititelu. Am reuşit să îl jucăm o singură dată. În tandem cu fericirea care ne-a cuprins, libertatea ni se scurgea, nouă tuturor, printre degete. Starea de urgenţă. Şi am plecat în casă. Iar teatrul a adormit.

M-am descurcat grozav în pandemie. Am călărit virusul. Am plecat la Timişoara, apoi la Bacău, apoi m-am întors la Bucureşti. N-aveam stare. Sfidam regulile ca o nebună.

Şi apoi ni s-a dat voie să jucăm în aer liber şi iată-mă la Constanţa, înapoi! Meciul de comedie- coordonator Dragoş Muscalu. Nu teatru, ci improvizaţie. Probabil am fost singurii oameni care am făcut febră musculară la obraji de la cât am râs într-o conjunctură pandemică. Oameni-anomalie.

Ultima bijuterie a Teatrului de Stat Constanţa, Doi tineri din Verona - regia Alexandru Mâzgăreanu, m-a împodobit de suflu. Aici s-a încercat o reîntinerire.

Profesional vorbind, 2020 a fost bogat şi darnic asemeni sărbătorilor de Crăciun. Pentru viaţa unei studente la master, care n-a mai jucat niciodată în teatru, chiar aşa a fost. Patru spectacole nu sunt puţin lucru.

Ce e puţin şi nu-mi ajunge, e timpul dedicat celeilalte iubiri: scrisul. Scrisul se face din două bucăţi: lectură şi lucru. Am citit mult, am avut timp să citesc ca în liceu, odată cu starea asta nenorocită, dar binefăcătoare. Numai că de scris romanul ăla care îmi stă în ceafă... poate la anul!

Top zece cărţi preferate din 2020: Cazul Wagner - Nietzsche (o lucrare mai lungă, de fapt), Iubita locotenentului francez - Fowles, Jucătorul- Dostoievski, Învierea- Tolstoi, Ochi de pisică - Margaret Atwood, Bricabrac - Lucian Pintilie, Monştri - Simon Sebag Montefiore, Afinităţile elective - Goethe, Bastarda Istanbulului - Elif Shafak, Jurnale intime - Baudelaire.

Dacă am spus vreunei cărţi cât e de minunată, dar nu am menţionat-o în această ierarhie, să mă ierte, şi jur că n-am minţit-o!


*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 5 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus