23.01.2021
Pomii sunt în floare, florile s-au deschis zâmbind spre soare. Cerul e albastru, senin şi doar ici colo câte un nor se joacă cu razele soarelui. Furnicile, viermii, insectele îşi fac loc spre lume, spre lumină. Păsările şi animalele sălbatice respiră, aleargă, descoperă, trăiesc fără teamă. Câtă frumuseţe este în jur lăsată de cine a fost să fie lăsată, născută din orice ar fi ea născută! Câtă frumuseţe! Iarba creşte în neştire, se întinde spre soare fără să fie oprită de tăietura lamei. Aerul se curăţă de tot şi toate şi în sfârşit, aerul respiră. Câtă frumuseţe este în jur, când te uiţi la merii în floare, la cireşii, la camelii sau magnolii, la zambile, lalele, la toate câte acum se bucură ele între ele de frumuseţea lor!

Lumea s-a oprit. Totul s-a oprit. Câtă frumuseţe! Cel puţin pentru noi, cei care ne credem şi încă mai credem că suntem superiori a orice este pe acest pământ. Lumea îşi continuă rostul ei fără noi, oamenii, şi poate acum e mai bună şi e mai liniştită, poate acum are tot ce doreşte şi ce vrea. E rândul nostru să stăm în cuşti şi să ne bucurăm de frumuseţea naturii cu picături mici, rare şi fără de speranţă. Merităm să vedem şi partea cealaltă a unei vieţi sortite să fie mereu îngustată în pereţii de lux a unor inimi ce nu bat decât pentru trupul putregăios care le cară. Lumea s-a oprit şi a tăcut speriată de tot şi toate. Câtă frumuseţe! Lumea s-a trezit că trăieşte cu frică. Câtă frumuseţe! E rândul nostru să trăim aşa cum ne aşternem.

M-am ridicat din aşternut şi privind spre fereastră am dat de golul şi singurătatea străzii. Am deschis laptopul şi odată cu el s-au deschis alte ferestre. De la email, pagina de filme, WhatsApp, muzică, documente şi dosare. O altă lume, o lume în care am început să trăiesc în acest an şi pe care am adoptat-o ca fiind parte din realitate. Aşa că m-am trezit că pot lucra din confortul de acasă, chiar dacă tentaţiile sunt mari. Dorinţa de a face altceva, orice altceva, în afară de munca în sine, pare să mă pândească cu fiecare e-mail deschis sau apel făcut. Rezist şi mă educ. Până la urmă lucrul de acasă are şi avantajele sale.

Mi-am spălat faţa şi m-am aşezat la masă. Anul ce l-am dat pe spate a reuşit să-mi fure cununa de energie de care am atâta nevoie. Îmbrăţişarea tatei, sărutul mamei, zâmbetul prietenilor, mirosul casei, mângâierea vorbei dulci de la ţară.

Tata are o vorbă: "Fie boierul cât de mic, după masă doarme un pic", aşa că, de când cu statul acasă, îmi prieşte să mă întind şi să citesc. Am trecut anul 2020 printr-un vast proces de lectură în engleză. Mi-am dirijat cărţile astfel încât să cuprind teme variate din literatura engleză, de la Dickens, Hardy, Orwell, la Palin, Hooker sau Woolf. Recunosc cu mâna pe inimă că tot scriitori noştri îmi sunt mai dragi, fie ei clasici sau din noua generaţie. Nu acelaşi lucru aş putea să spun despre filmele româneşti pe care le-am văzut în nopţile, ce mi s-au părut mai lungi. Dezamăgirea a fost Moromeţii 2, şi nu din cauza actorilor sau a regiei, ci doar a scenariului, pe care l-am găsit ca un amalgam de vorbe care nu erau legate, ci pur şi simplu refuzau să se lege coerent. La polul opus este Nunta mută, un film care nu se poate povesti, el trebuie văzut!

De pe pat, doar la un pas este biroul. Nicicând scaunul nu a fost uzat mai mult. Cred că, şi cu siguranţă nu sunt singurul care gândeşte aşa, anul ce a fost (de n-ar mai fi!) m-a ţinut mai aproape de laptop ca niciodată. Dacă majoritatea timpului a fost neproductiv, sau cel puţin aşa cred eu, am avut şi momente de împlinire. La editura Pim a apărut volumul Lăutar de viţă veche iar la editura Coresi mi-a apărut lucrarea la care am trudit peste 9 ani Dicţionar de termeni şi concepte religioase. În format de hârtie, cartea are 200 de pagini, iar în format electronic, peste 3.000 de pagini. Pun astfel capăt unui drum lung, dar m-am pregătit deja de altul. Am alte şi alte idei care sper să prindă viaţă şi să meargă spre alţi ochi şi alte suflete.

Pomii din faţa ferestrei sunt acum dezgoliţi de frunze, crengile sunt albicioase. Soarele cald al verii, sub care mi-am purtat paşii în Cornwell, o zonă pitorească, unde casele tradiţionale englezeşti încă mai pot fi văzute, este departe. Nici ploaia dulce, scurtă, topită în raze de soare blând, ce m-a însoţit în Great Yarmouth nu îşi mai face apariţia. Oraşul mic de la malul mării din estul Angliei m-a purtat cu gândul spre o altă lume, oprită în anii '70 / '80. Totul părea din alt film, până şi noi turiştii nu eram decât trupuri uitate într-o clepsidră care refuză cu politeţe să îşi lase nisipul scurs în timpurile noastre.

Trăim după cum ne aşternem. Colorând viaţa cum putem sau colorând cărţi pe post de terapie. În miez de iarnă vedem pomi în floare şi în arşiţa verii visăm să ne dăm cu sania. Oricum ne-am întoarce şi ne-am suci, nimic din ce ne oferă şi ne dă viaţa nu ne va face fericiţi! Şi vom căuta mereu să o găsim, pe ea... fericirea! Uneori nu este atât de departe pe cât am crede, trebuie doar să ne uităm la noi. Aici stă fericirea, în noi!

Le-am trecut pe toate, cu răni de fiecare parte, şi ne-am minţit unii pe alţii, cu zâmbetul pe buze, că suntem bine. Am tăcut, am ascuns şi am spus cât mai puţine. Oricât de avansată ar fi tehnologia, sunt unele vorbe ce trebuie rostite! Atunci când două suflete sunt faţă în faţă.

În rest... e bine să nu uităm să mai privim în jur şi să vedem... câtă frumuseţe!!!

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus