22.01.2021
Titlul articolului de anul trecut (în care am scris despre cum a fost 2019) era După bine urmează foarte bine. Cu toate acestea, aveam o vagă bănuială că anul 2020 o să fie "mai ciudat", asta pentru că pe 4 ianuarie 2020 am pierdut pentru prima dată avionul, dintr-un motiv cât se poate de stupid: am stat prea mult să decid ce cafea să îmi cumpăr. În general sunt destul de organizat, ba chiar mă bănuiesc şi de un început de OCD, aşa că acest eveniment mi-a pus un mare semn de întrebare. Dar am zis că hai... cât de rău poate să fie.

În ianuarie am scos o premieră la Teatrul Stela Popescu, Barbă Albastră în regia lui Alexander Hausvater. Din cauza incidentului cu avionul era să fiu dat afară, dar am avut totuşi noroc, oamenii m-au înţeles şi am reuşit să duc la capăt proiectul. Le mulţumesc pentru asta. Pe lângă asta, am participat la prima mea cursă cu obstacole în Scoţia. Am alergat 30 de km prin apă, nămol, vânt şi frig şi nu am răcit.

În februarie am fost la Londra, unde am văzut două spectacole, unul minunat, Book of Mormon şi altul mai puţin grozav, Endgame la The Old Vic. De la Book of Mormon am plecat plutind, nu îmi venea să cred ce văzusem, plecând de la pregătirea actorilor şi până la reacţiile publicului, am fost fascinat. Endgame sau Sfârşit de Partidă nu a fost chiar pe placul meu (şi nici al altora având în vedere că oamenii cam plecau din sală) dar m-am bucurat totuşi că l-am văzut pe Alan Cumming. În februarie lucrurile erau încă bine.

În martie am jucat ultimele spectacole în regim normal, adică cu sala plină, apoi până în mai am stat, ca toată lumea, în casă. În carantină am reuşit să mă menţin cumva pe linia de plutire, atât psihic cât şi fizic, nu m-am îngrăşat, ba chiar am slăbit (deşi am gătit mult), am citit, am făcut sport, am ieşit la plimbare în jurul blocului, am văzut multe spectacole online. Am făcut şi un fel de top personal al lucrurilor pe care le-am descoperit:

Cea mai bună cartea citită a fost O viaţă măruntă de Hanya Yanagihara. Poate şi pentru că am o slăbiciune pentru romanele care se petrec în New York, dar povestea asta e foarte specială şi îţi rămâne în minte mult timp.
Cele mai bune spectacole online au fost Slugă la doi stăpâni (singurul rol în care mi-a plăcut James Corden) şi Jane Eyre, ambele de la National Theatre, şi (văzut în decembrie dar merită menţionat) Kinky Boots.
Cel mai bun serial: The Marvelous Mrs. Maisel. După ce am epuizat toate serialele bune pe Netflix şi HBO am zis să încerc şi Amazon Prime, aşa am descoperit minunăţia asta. E povestea unei femei din New York care se apucă de stand-up în anii '60. Îşi merită pe deplin toate premiile.

În iunie, imediat ce am scăpat de carantină, am plecat la Constanţa, unde am început repetiţiile la Matei, cel mai mare Gulliver în regia Elizei Păuna la Teatrul de Copii. Au fost patru săptămâni minunate şi Eliza a avut curajul să mă lase să semnez şi coregrafia.

În iulie m-am reîntors la antrenamentele de Crossfit, după trei luni de pauză, şi având în vedere că aveam mult mai mult timp am început să cresc treptat intensitatea şi durata antrenamentelor.

În august şi septembrie am fost "dansnomad" în proiectul Mariei Beatrice, un proiect de intervenţie culturală prin dans ce avea drept scop promovarea dansului contemporan în oraşe în care oamenii nu au acces la acest tip de artă. Practic, alături de alţi opt dansatori şi actori făceam momente de dans de câte 20 de minute în spaţii publice din Timişoara, Reşiţa, Lugoj, Deva.

În octombrie am apucat să joc două spectacole cu sala pe jumate goală. A fost o experienţă stranie, nu îmi venea să cred că am revenit pe scenă şi la aplauze m-a buşit plânsul pentru că mi se părea că întrevăd o urmă de normalitate, că lucrurile revin uşor la cum erau.

Din păcate nu a fost aşa, în noiembrie şi decembrie am fost la un pas de colaps. În afară de câteva zile de filmare, nu am mai avut niciun fel de venit, niciun proiect, mă tot gândeam că poate e timpul să mă reprofilez. Încă nu pot să zic că am trecut peste faptul că nu am nimic de făcut dar încep să mă obişnuiesc şi adaptez la această nouă "normalitate". Mi-am canalizat toată energia spre sport, am câştigat primul concurs de Crossfit şi în ianuarie 2021 o să fac un curs de antrenor personal. Am început să îmi scriu propriile proiecte, fac traduceri, încerc să găsesc soluţii.

Cam atât despre 2020, mă bucur că s-a terminat şi că toţi ai mei sunt sănătoşi.

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus