22.01.2021
Cred uneori că nu e bine să-mi povestesc întâmplările vieţii pentru că le iau din frumuseţe, le profanez, le omor, căci nimeni nu poate trăi, ascultându-mă, acele lucruri la intensitatea la care le-am trăit eu. De ce? Pentru că ceilalţi au de trăit viaţa lor la intensitatea lor.

Cu toate astea, admit că în anul 2020 am avut parte şi de momente magice şi de momente groaznice şi cu toate că sunt împotriva destăinuirii lor către urechile neinteresaţilor, o s-o fac. Sau, de fapt, n-o s-o fac. Nu voi povesti prea în detaliu, ci doar le voi numi.

Minunile mele din 2020, în ordine mai mult sau mai puţin cronologică:
1. Debutul ca autor de texte pe LiterNet - E prima pentru că e cea mai importantă
2. Motanul care m-a ales să-i fiu stăpână
3. Festivalul Undercloud şi momentul în care l-am întâlnit pe actorul de care-s îndrăgostită de când mă ştiu (pe cât de melodramatic şi pueril sună, pe atât de adevărat)
4. Un club de lectură în care se întâmplă să joc şi eu un rol important
5. Toate cărţile citite, filmele şi spectacolele văzute, muzicile ascultate (le-am perceput ca minuni din cauza contextului aproape apocaliptic în care am trăit, în mod normal poate nu le ofeream o asemenea amploare). Câteva dintre ele: Faust-ul lui Goethe, Divina Comedie a lui Dante, Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, Crimă şi pedeapsă a lui Dostoievski. Otto e mezzo al lui Fellini, Andrei Rubliov al lui Tarkovski, Dead Poets Society al lui Weir, Fanny & Alexander al lui Bergman. Pasărea retro a lui Afrim, Însemnările unui nebun al lui Felix Alexa, Absolut! al lui Dabija, Arta lui Cristi Juncu.

Câteva imagini pe care din păcate le-am imortalizat doar cu privirea, nu şi cu telefonul:
Eu cu bunica mea în duet pe melodiile lui Adamo.
Eu şi mama dansând pe Dance Me to the End of Love.
Ora 3 dimineaţa. Eu, prietenii mei, marea din Bulgaria şi câteva mojito-uri. Multe râsete şi multă iubire.
Amica mea spunându-mi Te-am citit pe LiterNet.

Mi-au rămas în suflet:
Italia. Roma. Un cappuccino băut alături de prietena mea pe o străduţă lăturalnică, lângă Panteon. Italianul care m-a strigat Nanna şi cu care am pus pariu că dacă nu ghiceşte din ce ţară sunt, mă lasă în faţa lui la coadă. Am câştigat.
Apusul la Fontana di Trevi. Voiam să-l găsesc pe Marcello, dar oricât l-am strigat, nu mi-a răspuns. Probabil el mă căuta prin alte locuri.
Croaţia. Zagreb. Dubrovnik. Insula Lopud şi croatul bătrân care m-a strigat Malena.
Profesoara mea preferată spunându-mi că mă iubeşte.
Profesorul meu de spaniolă spunându-mi că e mândru de mine.

Lucruri oribile:
Pandemia cu toate relele ei (mi se pare destul de logic s-o pun prima).
Teatrele şi cinema-urile închise.
Oamenii pe care i-am pierdut cu sau fără voia mea.
Deznădejdea şi singurătatea pe care le-am simţit în cele două luni de izolare.

Una peste alta, n-aş da anul ăsta pentru nimic în lume. A fost un an bunicel, frumuşel, drăguţel. Not great, not terrible. Se putea şi mai bine, da' se putea şi mai rău, vorba aia. (Acum sper să nu se supere pe mine oamenii care se roagă să scape mai repede de anul ăsta. Acum parcă mi-e şi puţin ruşine de ce-am zis mai sus.)

Am ajuns într-un moment în care îi mulţumesc anului 2020 că m-a învăţat că deşi eu credeam că le ştiu şi le simt pe toate, nu cunoşteam şi nici nu simţeam nimic. Iar acum, că ştiu şi simt puţin mai mult decât ştiam şi simţeam anul trecut, parcă mi-e puţin dor de cine credeam cu tărie că sunt atunci. Cu toate astea, sper că am lăsat o amintire frumoasă celor care m-au întâlnit anul acesta. Sper ca în 2021 să ne întoarcem la normalitate, să ne putem arăta afecţiunea unii faţă de alţii fără pericol, să nu mai purtăm măşti (nici de protecţie, nici sociale), să ne reîntoarcem la teatru, la cinema, la concerte, fără să uităm însă toate lucrurile bune sau mai puţin bune pe care le-am învăţat în acest an pandemic.

Sper că în 2021 voi avea ce să învăţ, sper că voi ajunge din nou să nu mă mai recunosc, sper că voi mai călători, sper că nu voi mai pierde oameni, sper să continui să iubesc viaţa şi oamenii aşa cum am făcut-o până acum, sper că voi mai avea parte de momente sublime, sper că mă voi îndrăgosti, sper că voi mai cunoaşte oameni cel puţin la fel de minunaţi precum cei pe care i-am cunoscut în 2020 şi sper că voi putea povesti de fiecare dată.

"N-aţi înţeles că totul constă în a o lua de la capăt?" zicea Camus în romanul său, Ciuma. Aşa că hai, s-o luăm de la capăt în 2021, cu speranţa că (sigur) va fi (mai) bine!

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus