22.01.2021
5, 4, 3, 2, 1...La mulţi ani, 2020!!!

Ce an promiţător... Începusem bine! Cred că a fost cel mai bun început de an pe care l-am avut vreodată! Am avut parte de tot ce mi-am dorit... până la un moment dat când totul a luat-o razna!

Primele două luni din anul 2020 au fost intense şi haotice, dar aşa cum îmi place mie: repetiţii în forţă, spectacole, deplasări şi aflată într-un început de relaţie, în sfârşit, deloc toxică. Chiar dacă fizic am fost slăbită, epuizată, răcită de 5 ori în două luni, eram focusată şi fericită că muncesc, făcând ceea ce îmi place, evoluând şi iubind.

Pe 9 martie eram la Galaţi, împreună cu distribuţia spectacolului Mamma Mia!, gata să jucăm! Eram deja acolo când am aflat că se interzice orice eveniment artistic ce depăşeşte 1.000 de persoane. Ne-am întors cu coada între picioare. În acelaşi timp, repetam la Cabaret, în regia lui Răzvan Mazilu, la Teatrul Odeon, mai aveam două săptămâni şi scoteam premiera. Între timp, Covidelu a venit în vizită pe meleagurile ţărişoarei noastre şi i-a plăcut atât de mult încât a decis să mai zăbovească o vreme pe la noi.

Bineînţeles că, acum, pot să spun că am înnebunit în carantină. Pentru că acum sunt mai bine, dar nu vreau să mint. Aşa, ca mulţi dintre noi, am încercat să fac faţă Pandemiei cum am putut şi eu. Am trăit în panică şi confuzie şi frustrare şi plictiseală şi mAI MULTĂ PANICĂ ŞI CRIZE DE PLÂNS ŞI GRIJI ŞI VINĂ ŞI AUĂLEEEU DEZINFECTEAZĂĂ TOOOT, AU CRESCUT CAZURILE, MI S-AU ATROFIAT MUŞCHII, nu ieşi din casă, ai grijă de cei din jur, nu dispera, găseşte ceva de făcut, scrie la disertaţie, fă sport în casă, uite că alţii fac tot felul de chestii şi sunt creativi, şi tu nu faci, că eşti leneşă, şi netalentată, şi CINE ŞTIE CÂND O SĂ MAI JOCI VREODATĂ, O SĂ MOARĂ CULTURAAAA, NU AI NICIUN ROST, NU AI BANI, TREBUIE SA TE ADAPTEZI, TE-AI ÎNGRĂŞAT, NU TE SUNĂ NIMENI PENTRU CĂ NU TE VREA NIMENI........!!!!!... eh...

Norocul meu a fost că m-am mutat de la cămin chiar înainte de carantină. Şi chiar au fost momente frumoase chiar şi în carantină: am jucat foarte, foarte... foaaaaarte mult remi (rummikub), aproape un caiet A4, cam atât am jucat. Am reuşit să scriu disertaţia, şi este o mare realizare pentru că, nejucând, părea că nu mai are rost nimic şi cu greu citeam sau mă documentam, pentru că mi se făcea dor de actorie. Mi-am petrecut ziua de naştere pe ZOOM, cu cei mai buni prieteni, am făcut ordine, atât în dulap cât şi în suflet, şi am învăţat să gătesc cât de cât, unii spun că bine, dar voi afla când vom reveni la normal şi voi putea găti pentru mai mulţi prieteni. Am văzut foarte multe seriale (Babylon Berlin şi tot ce a văzut lumea şi n-am apucat să văd şi eu), am făcut maraton de Harry Potter, X-men, Naruto şi filme de gen musical. Până am ajuns să mă izolez cu totul. Nu doar fizic. Şi cred că asta mi-a fost cel mai greu.

Am avut foarte puţine momente în care m-am văzut cu oameni, în care m-am plimbat pe afară... de frică, şi asta a dus la alte probleme, evident. Uneori îmi doream să reiau legăturile cu anumite persoane pe care le-am neglijat, cu anumiţi colegi cu care am lucrat, doar că îmi imaginam că şi ei trec cu greu prin această perioadă şi au nevoie de timp, de cugetare, de altele, nu de mine.

Am reuşit, în sfârşit să donez sânge! Înainte nu aveam greutatea corespunzătoare, însă.... heeeei, a avut un rost şi luatul ăsta în greutate.

Am avut momente când m-am săturat de ştiri şi evenimente tragice, de dezastre peste dezastre, aşa că am ras toate podcasturile comice, tot stand-up-ul românesc, şi a fost fix ce trebuia, pentru o perioadă.

Am observat cât de greu le este oamenilor să se lupte cu boala, cât de greu este să îţi pierzi locul de muncă, cât de greu este să faci faţă unei situaţii de asemenea proporţii. Şi asta este o altă realizare. Asta mă face să îmi doresc să fiu printre oameni chiar mai mult decât înainte, şi... trust me... nu rezistam singură mai mult de 2-3 zile nici înainte.

Mi-am dat seama că disciplina, responsabilitatea şi sănătatea sunt extrem de importante. Mi-am dat seama că este important să faci pace cu tine, să ai grijă de tine, chiar dacă evitam asta cât mai mult cu putinţă. Mă luam cu altele ca nu cumva să rămân doar eu cu gândurile mele. În acelaşi timp, mi-am dat seama că nu doar persoana mea e importantă. Da, ai grijă de tine, dar nu uita şi de celălalt de lângă tine. Nu-l lăsa de izbelişte, nu-l ignora şi nu da vina pe el, dar nici pe tine. Mi-am dat seama că nu trebuie să găsim o vină, ci o rezolvare.

Mi-am dat seama că îmi place să lucrez cu oamenii, de aceea vreau să fac meseria asta, chiar dacă de multe ori, unii oameni îţi pun piedici în loc să te ajute să te ridici. Dar ca teatrul să funcţioneze la capacitatea lui maximă, fiecare trebuie să fie un sprijin pentru celălalt, fiecare are un rol esenţial: actori, maşinişti, regizori, portari, scenografi, costumiere, machioze... toţi, fiecare făcând ce are el de făcut, cât mai bine. Mi-am dat seama că teatrul, artele, sunt esenţiale, şi că fără ele, ne pierdem... Îmi doresc să se dea drumul la repetiţii, la spectacole, la viaţă, dar să fim safe. Îmi doresc să fim sănătoşi fizic, mental, şi sufleteşte.

Am avut parte de momente frumoase, chiar şi în 2020, chiar dacă nu am avut parte de atâta activitate pe cât mi-aş fi dorit. Pentru 2021 nu mi-am dorit un an, ci mi-am dorit, şi îmi doresc oameni, momente. Ca anul să fie mai bun, noi trebuie să fim mai buni!


*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus