21.01.2021
Mi s-ar vedea venele, am vene verzi, am vene frumoase. Am un ghiveci gri, din ciment, pământul este proaspăt, sănătos, plin de nutrienţi esenţiali. Mi-aş roti frunzele vizibil, m-aş mişca tot timpul, m-aş trezi la 6 dimineaţa. "Dacă tu ai fi o plantă ai creşte aşa".

În 2020 am primit cadou o plantă de la Antoaneta. Mi-a spus că această plantă sunt eu în versiunea vegetală. În 2021 am să o îngrijesc, vreau să se facă mare, să umple prima dată un colţ al casei, dar să crească repede, frunzele ei ating şi tavanul, dar şi parchetul, acoperă jumătate din sufragerie. S-a făcut cald afară, dar ea ţine răcoare, rădăcinile ei se văd acum pe faţada blocului, sunt groase ca burlanele, milioane de furnici urcă pe ele, duc în spate boabe de grâu pe care oamenii le aruncă pentru porumbei.

M-am împrietenit şi mai mult cu prietenii mei anul acesta şi mi-am dat seama ce plăcere mare e uitatul pe fereastră. M-am uitat pe fereastră ore întregi şi o să mă mai uit mult timp de acum încolo.

În 2020 am fotografiat cu telefonul multe legume pe care le-am găsit în magazine: castraveţi cu două capete, roşii ca nişte degete butucănoase, dovlecei plini de bubiţe, vinete lipite una de cealaltă şi necumpărate de nimeni din cauza anomaliilor. 2020 ca o vânătă diformă într-un supermarket.

Mi-am făcut iluzii şi o să îmi tot fac iluzii, ce poate fi mai frumos, ce poate fi mai bine pentru mine? Am mers mult pe jos şi m-au durut picioarele, am fost la cinematograf şi am fost în săli de spectacole, am fost la carnavalul brazilian din Lisabona, dar nu mi-a plăcut.

Frunzele plantei mele au spart demult ferestrele şi acum ţin umbră permanentă pe trei străzi secundare şi pe un bulevard cu patru benzi. Se plâng vecinii, nu ştiu ce să fac, primăria mi-a spus să o tai. Când plouă, apa se strânge în stropi imenşi pe frunzele catifelate.

Îmi plac creveţii făcuţi cu mult ulei şi cu mult usturoi în tigaie, îmi place cum apune soarele.

Am făcut baie în Oceanul Atlantic, o realizare personală în anul care a trecut. Într-o seară m-am îmbătat şi am dat muzica la maximum, dar doar pentru câteva secunde, ca să nu deranjez pe nimeni. Curajul e un moment, până la urmă.

În 2020 am ascultat radio dimineaţa şi am ajutat o femeie bătrână să se ridice după ce s-a împiedicat pe una dintre aleile parcului Cişmigiu. "Satana există", mi-a spus, "mi-a stricat râşniţa de cafea, mi-a pus piedică". Fiţi fermă scumpă doamnă, spuneţi-i să plece, că el pleacă, cine să şi stea în locuri în care nu e bine primit? Fii ferm şi am fost, în 2020 am întrebat tot ce a fost de întrebat, dar tot nu e suficient. O să mai întreb.

Mă uit la fotografii celebre pe net, le dau share la story pe Insta. Am stat pe marginea oceanului în Portugalia şi am vrut să văd America, dar nu se vede.

M-am uitat la tavan şi am văzut cerul. Planta mea a luat acum locul oraşului, rădăcinile ei au mărunţit vechea infrastructură, era oricum prea aglomerat. Am fost nevoit să mă mut şi acum locuiesc la Los Angeles. M-a sunat Antoaneta, a spus că are un cadou pentru mine. Plantele mele o să salveze pământul, ce bine că fac şi eu ceva remarcabil, chiar nu mă aşteptam. Ascult melodia Take a bow, mă uit pe fereastră, a trecut şi 2020, pe deal urcă un tramvai.

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus