Boala stă la pândă în sângele lui, ca un prădător. Veghează. Sau doarme. Nu-i face nimic.
La zece ani era cel mai frumos din tot oraşul.
Boala se putea oricând declanşa ca un cutremur.
Inima mamei lui venea noaptea în chip de uliu şi îi înţepa buricele degetelor
Îi ciopârţea genele.
Erau prea lungi, mult prea lungi pentru o lume ca asta.
Ar fi putut agăţa în ele coşmaruri.
Smulgea paginile periculoase din cărţi.
Îi ascundea jucăriile care i-ar fi putut face rău.
Îl ocrotea.
În chip de uliu venea şi îi ciugulea tot ce avea primejdios înăuntru.
Boala se putea oricând trezi ca o avalanşă.
Sora lui o păţise deja.
La douăzeci de ani era cel mai frumos din toată peninsula.
Şi avea trei inimi.
A lui era tot mai transparentă, mai tăcută
Peste ea crescuse ca o tumoare inima însângerată a ţării
Iar cea răpusă de durere a mamei continua să-l ţină în ghearele de pasăre de pradă.
Îi scormonea gândurile, mişcările, îi răscolea prin sertare.
Trebuia să-l păzească de orice pericol.
I-a interzis să aibă de-a face cu cei care l-ar fi putut tulbura.
Boala se putea declanşa din te miri ce.
Ca un vulcan adormit.
Nu mai ieşea din casă decât arareori.
A fost un accident că ne-am întâlnit.
"E oricum prea târziu", mi-a zis.
Nu.
Nu.
O să ne întoarcem înapoi în timp, m-am opus
O să sărim peste focuri împreună în noaptea de Hidirellez
O să ridicăm împreună zmeele pe care nu le-am înălţat în copilărie.
Boala poate oricând erupe cutanat.
Nu-i nimic dragule, nu-i nimic.
Am să îi ţin piept, o să-ţi cos cu mâna mea bandajele
Vom ieşi doar noaptea sau vom sta ascunşi
Ne vom căţăra tot mai sus pe măsură ce pământul va îngropa străzile tinereţii noastre
Nu-i nimic.
Inima sfâşiată a ţării lui a început să bată zbuciumat.
Un simţ al onoarei încrâncenat
Cruzimea de a iubi fără speranţă
Durere neînfrânată
Senzualitate plină de duh
Şi o căldură care îţi topeşte oasele.
Toate într-o singură suflare.
Inima mamei lui i-a poruncit: fugi, fugi de femeia aceasta.
E periculoasă.
Inima lui le implora pe celelalte două să se potolească
Dar nu se linişteau
Dimpotrivă
Au sărit la ea cu pumnale
Au dat s-o sufoce cu perne.
Boala se poate oricând declanşa
Odată cu ea nebunia.
Te-aş putea chinui
Te-aş putea lovi.
M-a prevenit.
Nu-i nimic, iubitule, nu-i nimic.
Dă-mi durerea ta.
E posibil să nu mai pot vorbi
E posibil să devin un monstru
Te-aş putea sfâşia
Nu-i nimic dragule
O să-mi treacă
Rănile se vindecă
E posibil să îmi cadă degetele
E posibil să îmi crape oasele
Nu-i nimic
Îţi voi coase în locul degetelor lipsă inima mea
Să atingi cu ea toate cele interzise
Poate că boala va ţâşni din adâncuri
şi te voi uita, mi-a zis
Nu îţi voi mai recunoaşte gustul
în tandreţea florilor de cactus
mirosul
în blândeţea nopţilor de mai
Poate te vei izbi de mine ca vântul de obiectele uitate pe plăji
Nu-i nimic
I-am răspuns
te voi iubi oricum
nu-i nimic
Tu nu înţelegi
Mi-a spus
Vrei să îmi dai inima ta
Dar eu am deja trei care se pândesc una pe alta
Şi vor să se ucidă între ele.
Ba tu nu înţelegi
Inima mea
Va aduce pacea între ele
Nu contează că boala stă la pândă
Să stea
Să atace
Lasă să doară. Ce dacă doare?
Lasă moartea să se apropie lin.
Suntem în afara oricărui pericol cât timp ne privim în ochi.
Lasă moartea să ne atingă frunţile cât sunt lipite una de alta.
Las-o să vină, stea cu noi pe aceeaşi bancă în tramvai.
Las-o să ne dea brânci în valuri.
Las-o să ne arunce în furtună.
Las-o să vină.
Nu-i nimic, iubitule.
Sunt cu tine.
Las-o să vină.