Iar de a doua zi, a început nebunia. Pentru cei care nu ştiu, sunt managerul Radio România Muzical, aşa că eram responsabilă de o reorganizare brutală care a trebuit să fie realizată în doar câteva zile. Pentru că au dispărut ca fumul concertele care trebuiau înregistrate şi difuzate, ştirile despre evenimentele din ţară şi din străinătate, concertele pe care trebuia să le transmitem în direct de pe mari scene internaţionale, interviurile cu artiştii care urmau să apară în aceste concerte. Dar au apărut programele de rezervă, care să poată ţine emisia în caz de dezastru, declaraţiile oficialilor, adeverinţele de circulaţie, telemunca, spaima, întrebările despre cum vom trece cu toţii peste această perioadă. Şi apoi, mai întâi timid, concertele online.
În 24 martie 2020, urma să sărbătorim Ziua Radio România Muzical, ziua muzicii clasice în România. Era pregătit un eveniment într-un mall bucureştean cu Alexandru Tomescu şi pianistul Josu de Solaun. A trebuit să fie anulat. Însă ceva trebuia făcut: aşa că am inventat o serie-maraton de 13 mini-recitaluri online în care au evoluat muzicieni de mare valoare, pe care-i consider prietenii Radio România Muzical. Pentru cei mai mulţi era o noutate absolută: şi acum mă gândesc zâmbind la câte explicaţii de natură tehnică am dat în acea perioadă. Şi ca tacâmul să fie complet, am cântat şi eu la pian o piesă de Bach, în finalul acestui maraton: poate pentru a demonstra, simbolic, solidaritatea membrilor echipei Radio România Muzical, cu toţi muzicienii, printre cel mai greu afectaţi de această pandemie globală. Pentru cei care nu ştiu, toţi realizatorii de la Radio România Muzical sunt muzicieni la bază.
Şi apoi, în fiecare zi, a mai venit câte o idee nouă sau am sprijinit ideile altora de exprimare. În 4 mai 2020 a fost online Ziua George Enescu, în 1 iunie 2020, un proiect online pentru copii, Muzica mare pentru cei mici.
Şi a venit starea de alertă şi posibilitatea de a reveni, chiar dacă fără public, în sălile de concerte. Şi atunci a apărut ideea Concertelor roz la Sala Radio, care au pornit în 3 iunie 2020, o coproducţie Radio România Muzical - Orchestrele şi Corurile Radio. Două concerte pe săptămână, transmise în direct la radio, cu video în reţelele sociale: Beethoven, miercurea şi jazz, joia. Iar peripeţiile au continuat, dar mă consider norocoasă că am putut găsi soluţii la probleme spinoase de genul: "Cine ar putea cânta sonate de Beethoven cu Alexandru Tomescu, dacă află vineri şi concertul e miercurea următoare?"
Până în 9 iulie 2020 a fost prima serie de concerte roz; în 26 august 2020 a debutat a doua. Iar pe 20 august 2020 am prezentat pe scenă, pentru prima dată cu mască, un concert, experimentând ceea ce simte un muzician la un concert fără public: să ştii că dincolo de ecrane sunt zeci de mii de oameni, dar acolo, lângă tine, sala e goală. Un preaplin gol - şi Doamne, cum se simte masca pe faţă când ai emoţii...
În vară, m-am bucurat să putem găsi un câştigător şi trei finalişti pentru bursa Moştenitorii României muzicale - 4 tineri muzicieni foarte talentaţi, care promit un viitor foarte frumos pentru arta muzicală românească, aspect pe care-l consider esenţial. Cei patru au evoluat în a doua serie a Concertelor roz la Sala Radio.
Pentru ultimul eveniment muzical pe care-l pregătisem, programat în 8 octombrie 2020, nu am mai avut norocul din 8 martie 2020: a trebuit să anulăm. Dar acelaşi concert al Cvartetului Arcadia a avut totuşi loc pe 1 noiembrie 2020 la Sibiu.
A urmat Ziua Beethoven pe 17 decembrie 2020 la radio. Şi programele speciale de Crăciun şi Anul Nou.
Şi a venit 2021...
În luna mai 2020, am fost invitată de Uniunea Europeană de Radio să susţin (online, desigur) o prezentare referitoare la modul cum Radio România Muzical s-a reinventat în această perioadă. Mi-am intitulat prezentarea: 'Când ai doar lămâi, înveţi să faci limonadă". O învăţătură veche, pe care o reţinusem de la bunica mea, supravieţuitoare a două războaie mondială şi a perioadei comuniste.
Cred că aceasta rămâne marea învăţătură a acestui an surprinzător 2020, pentru generaţia celor care nu au mai trecut prin comunism şi războaie: să ai capacitatea de a te reinventa, de a te adapta, de a merge mai departe, indiferent de circumstanţe.
Viaţa mea nu s-a schimbat prea mult: am mers la serviciu în fiecare zi şi în starea de urgenţă, am avut curajul să plec în concediu (totuşi, nu în locurile unde mergeam de obicei). Am stat în aer liber cât s-a putut, am (re)descoperit efectul binefăcător al plimbărilor prin pădure (am luat la pas toate pădurile de pe lângă Bucureşti). Dar mai ales, am înţeles încă o dată cât de importanţi sunt oamenii din vieţile noastre: familie, colegi, prieteni, colaboratori. În toţi am găsit puncte de sprijin şi sper că şi ei au găsit în mine. Şi tuturor, le adresez un mare: Mulţumesc!
Speranţa e ultimul lucru care trebuie să ne rămână în orice circumstanţă: eu păstrez speranţa că într-o zi, şi e din ce în ce mai aproape, normalitatea va reveni. Până atunci, cred că e bine să nu lăsăm să se creeze în noi un hău, ci să umplem acest gol pe care-l simţim cu Frumosul, adică, şi cu muzică clasică.
Sunt recunoscătoare LiterNet că de ani de zile îmi găzduieşte articolele despre discurile frumoase pe care le recomand şi altora să le asculte. Şi că a publicat cronici atât de reuşite la evenimentele pe care le-am organizat. La mulţi ani, LiterNet, cu speranţa că vor urma cel puţin alte 1.000 săptămâni la fel de frumoase!
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)