17.01.2021
Ce să mai zic şi eu despre 2020?

Acum un an, în 2019, am făcut un top pe LiterNet şi i-am zis Anul în care nu s-a întâmplat nimic. În anul ăla umblasem pe la workshop-uri cu regizori celebri polonezi, mă îndrăgostisem de demoniţe mâncătoare de forţă vitală, dădusem trei mii de euro ca să stau o săptămână în salonul de lux de la Sanador şi citisem romane scrise de psihanalişti evrei prin grădinile din Roma. Anul ăsta, mai puţin din toate astea.

Singurul eveniment cu care merită să mă laud este legat tot de LiterNet şi de Anca Haţiegan, care mi-a descoperit pe undeva teza de doctorat despre Liviu Ciulei şi mi-a dat încredere să o public. Dacă nu ar fi fost ea şi Răzvan Penescu, probabil cele 25 de exemplare din prima ediţie ar fi în continuare într-o cutie de carton, în portbagaj. (Nota LiterNet - descărcaţi gratuit volumul aici)


Ceea ce nu s-a schimbat, însă, faţă de anul de dinainte este câtă muzică am ascultat, aşa că mă consider îndreptăţit şi calificat să fac şi acum un top pe tema asta. Ascultaţi şi luaţi aminte:

Emma Ruth Rundle & Thou - May Our Chambers Be Full


Pe lângă sunetul copleşitor şi vocea ei, scoasă din visele lui David Lynch, proiectul ăsta cu Thou are ceva mai grunge, evident venit de la vocalul lor, Bryan Funck.

En Minor - When the Cold Truth Has Worn Its Miserable Welcome Out


După o viaţă de grohăit, ca vocal Panthera, lui Philip Anselmo i-a venit mintea la cap şi cântă în sfârşit cum trebuia să o facă de la început. Dar, ce să facem, viaţa e o călătorie.

Igorrr - Spirituality and Distortion


Gautier Serre, a.k.a Igorrr, trebuia să vină în 2020 cică în România. N-a fost să fie. Să-i ascultăm capodopera compoziţională de la distanţă.

Nothing - The Great Dismal


Dacă se întreabă cineva a cui e vocea care se aude pe melodia asta, cum m-am întrebat eu, o să ajungă din link, în link, la un documentar despre oamenii din mall-uri în anii '80. Căutaţi-l, e superb.

Master Boot Record - Floppy Disk Overdrive


Cum era de aşteptat, la fel ca în pictură, calculatoarele ne-au bătut şi în compoziţie. Master Boot Record e un calculator care face muzică. Seamănă puţin cu muzica de la crack-uri. Oamenii care se jucau acum 20 de ani jocuri crack-uite ştiu despre ce vorbesc. Diferenţa este că Master Boot Record e un geniu.

Obsidian Kingdom - Meat Machine


Îmi place mult vocea asta. E o trupă din Spania de post-metal, prog ceva.

Mora Prokaza - By Chance


Să ne mai descreţim frunţile cu băieţii ăştia din Belarus, care fac un fel de trap satanist.

Bob Dylan - Rough and Rowdy Ways


Spre diferenţă de morţii de anul trecut care au scos albume, Bob Dylan vrea să mai înhaţe un Nobel, din mormânt. Nu se mai satură.

Mrs. Piss - Self-Surgery


Un proiect frumos cu Chelsea Wolfe şi tipa asta, Jess Gowrie.

Alain Johannes - Hum


Alain Johannes Mociulski e un moş din Chile, care cântă de vreo 40 de ani cu Queens of the Stone Age, PJ Harvey, Chris Cornell, Arctic Monkeys şi Mark Lanegan.

Cryptex - Once Upon a Time


Are ceva ridicol şi angelic, care mă face pur şi simplu fericit. Metal combinat cu muzică bisericească şi musical. Nu mă pot opri din ascultat.

All Them Witches - Nothing as the Ideal


Muzică romantică, de dansat cu gagica, dacă gagica e Juliette Lewis, din Natural Born Killers.

Countless Skies - Glow


Şi acum, ceva mai înălţător şi epic. Aşa sună death metal-ul britanic, se pare.

Danzig - Sings Elvis


Anul ăsta toată lumea a făcut lucruri ciudate. Eu zic că bine au făcut.

Oceans of Slumber - A Return To The Earth Below


Cine ştie, poate într-o zi Cammie Gilbert va citi articolul ăsta şi îşi va da seama ce pierde. Până atunci, nu pot decât să aştept singur, în tăcere.

The Devil's Trade - The Call of The Iron Peak


Nu ştiu ce zic, dar, după cum sună, ungurii ăştia se pregătesc să ne ia Ardealul.

Sólstafir - Endless Twilight of Codependent Love


Şi islandezii ăştia la fel.

Wino - Forever Gone


Scott Weinrich, alt moş metalist care s-a apucat de blues-uri.

Lana del Rey - Violet Bent Backwards Over the Grass


Spre deosebire de albumul de anul trecut, de pe care o singură piesă era bună, şi pe aia o ştiam dinainte, anul ăsta Lana a scos un album de poezie şi e foarte frumos.

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus