Telemuncă

La mulţi ani! Pe nou, pe vechi, urbi et orbi.

E primul text scris şi publicat în 2021, sper să fie cu noroc.

În ultimele zile, am ţinut cursuri din greu, am auzit în fel şi chip despre numerologie, am ţinut şi o conferinţă despre conceptul de retrofuturism, în organizarea colegelor mele, mai tinere, Iulia Toader şi Monica Frangulea. Nu toţi dintre cei prezenţi (online) au fost interesaţi, dar am avut, totuşi ecouri, ba chiar întrebări, şi după, unele comentarii: colega mea, de asemenea mai tânără, Sorina Enache, m-a provocat să răspund la... răspunsul meu dat unor întrebări din audienţă. Şi uite-aşa am material pentru rubrică până ies în primăvară.

De pildă: la schimbările induse de pandemie am propus (erau şi dezvoltatori imobiliari prezenţi, se pare) regândirea locuirii în relaţia sa cu locul de muncă, în sensul regăsirii proximităţii acestora. Încă din anticitate şi evul mediu, prăvălia sau atelierul de la parter, în relaţie directă cu strada, erau surmontate de o locuinţă. Se lucra de acasă? Nu tocmai. Părăsirea locuinţei însemna asumarea de măşti şi roluri, chiar dacă presupunea doar coborârea unei scări.

Dar nu trebuie să ştim chiar atât de multă istorie: Bucureştii, în centru, aveau străzi pe profesiuni, locuinţe deasupra şi, ici-colo, chiar şi câte o biserică proprie breslei respective. Liceul Lazăr avea o locuinţă a directorului, chiar în latura dinspre Cişmigiu era intrarea şi exact asta scria deasupra intrării. Din nefericire, restauratorul a ales să astupe inscripţia. Şcoala (Centrală) de Fete, incinta cu aer de claustru mănăstiresc proiectată de Ion Mincu, are, fix la intersecţia străzilor unde e aşezată, o modestă, dar cochetă locuinţă a directorului. La fel avea şi cele două şcoli construite de ruşi, după război, la Tulcea. La Şcoala generală 7, str. Libertăţii 76, am locuit cu părinţii şi cu sora mea din 1975 în 1981, exact în cele trei camere ale unei asemenea locuinţe a directorului, plus dependinţele din spate. Cineva preocupat şi responsabilizat era tot timpul prezent în proximitatea unor astfel de instituţii publice. Să mai adaug toate posturile de poliţie din ţară?

După 1989, eu cel puţin am făcut câte un birou / cameră de oaspeţi la fiecare locuinţă proiectată, care putea fi folosită şi ca garsonieră pentru un prunc care creşte şi vrea autonomie teritorială. Sper că, acum, foştii clienţi au apreciat că au avut un loc de telemuncă dedicat.

Ce s-ar câştiga dacă am redobîndi proximitatea cu locuinţa? În cazul instituţiilor şi măcar a firmelor de profesiuni liberale, de mică producţie, ateliere de artişti (informal, asta exista şi la noi), am explicat mai sus care ar fi beneficiul. În cazul oraşului, ar însemna o atenuare a demenţei care cuprinde urbea dimineaţa şi seara, la întoarcere spre case/blocuri. Cu consecinţe bune: reducerea poluării, a timpului pierdut în trafic în detrimentul vieţii de familie şi a timpului propriu, măcar. Vor risca investitorii şi dezvoltatorii să încerce această veche/nouă formă de con-locuire? Vor converti clădirile de birouri care se vor goli, măcar parţial, în astfel de birouri cu locuinţe, sau apartamente cu spaţiu de telemuncă dedicat?