29.01.2021
În 2020 s-a desfăşurat campionatul mondial al emoţiilor, al schimbărilor şi al aruncatului cu capu' înainte. Bizar, dar toate au jucat în aceeaşi echipă, mi-am cumpărat bilet prin martie şi n-am ratat niciun meci (exagerez - am fost la alea mai importante din final că nu sunt chiar microb-istă). La final de campionat am tras linie şi mi-am notat ce am descoperit în urma meciurilor.

Ce am descoperit în 2020: muzica lui Johan Papaconstantino şi trupa libaneză Mashrou' Leila, că teatrul pe internet nu e teatru, filmele Mirandei July, că se poate fără zahăr, că există viaţă după suferinţă şi despărţiri, că nu-mi place să fac puzzle-uri, că îmi place să stau ore întregi singură în bucătărie să gătesc sau să nu gătesc, cât de frumos e la Muzeul Florean, că există o selecţie naturală în viaţa socială, că-mi place să pictez, că prea mult magneziu îmi face rău, că poezia bună nu are o concluzie, că-mi place mai mult să fac poze decât să mi se facă poze, că e important să mai scot şi cash din când în când, că n-am nevoie de mulţi oameni (ori deloc) ca să zâmbesc şi să râd, că îmi place să scriu despre ce mi se întâmplă, că pot să fac workout-uri oriunde, dar e la fel de normal să-mi fie lene şi să nu fac, că pot să şi ficţionalizez ceea ce scriu că nu ştiu să îmi organizez bagajul când plec de undeva şi mereu rămân haine pe afară pe care le car în alte pungi, că vreau să fac teatru şi cu prieteni şi fără, că nu e treaba mea să salvez oameni, că vocea mea sună bine pe înregistrări, că nu-mi place sfecla roşie, că nu pot să am grijă de plante oricât aş încerca, că mă oboseşte teatrul filmat, că pot să dansez în casă de parcă aş fi în Berghain (unde n-am fost) , că e foarte greu să conturezi intimitate cu oameni şi că nu pot să o forţez, că Restul vieţii noastre e un spectacol-produs al rezidenţei Fresh Start de care sunt ataşată şi o să mai fiu, că n-am nevoie de alarmă într-o zi liberă, că mi-e dor de Stanca şi de colegii mei din facultate, că dragostea vine cu responsabilităţi şi că nu e pentru toată lumea, că-mi place să-mi organizez desktop-ul, că e tare să îţi vezi munca pe ecran la TIFF (Blue Screen, regia Doru Vatavului), că cel mai frumos proiect la care aş putea să lucrez sunt eu, că mi-e dor să zbor în ţări străine, că cele mai bune cursuri euro la casele de schimb sunt pe Moşilor, că dacă vreau pot, că nu o să-mi mai duc prietenii pe Cetăţuie, că şi singurătatea vine cu responsabilităţi, că bretonul a fost o alegere bună, că nu pot să văd mai mult de un film pe zi, că-mi face plăcere să port rochii elegante în casă şi să mă dau cu ruj, că-mi place adrenalina de a ieşi din casă după 23 (să nu mă spuneţi), că e important feedback-ul şi că el nu se învaţă în şcoală, că mi-a fost dor de casă, că mă simt mai bine fără machiaj, că vreau un copil foarte mult (când o fi să fie), că încă nu pot să meditez cum e scris la carte, că suntem fragili şi putem dispărea într-o clipită, că roşesc foarte repede, că pot să fiu destul, că nu-mi place frigul, că mercur în retrograd nu e o scuză, că îmi plac boardgame-urile, că vreau să mă las de carne, că îmi place meseria pe care mi-am ales-o dar nu vreau să mă limitez în a fi (doar) actriţă, că nu-mi propun mai mult de la 2021 decât pot să duc.


*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 5 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

1 comentariu

  • Felicitări
    Angela Silion, 29.01.2021, 22:54

    Un articol interesant. M-a plimbat prin multe stări. Mi-am adus aminte ca port și eu breton dar ca îmi place și sfecla roșie. La urma urmei sunt amintiri frumoase. Nu toți avem pretenția de scriitori cu opere "complete".

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus