Ori trăieşti aşa, ori te rupi şi pleci sau în cazul meu din momentul de faţă, te reprofilezi sau faci o schimbare. Sigur că odată cu trecerea timpului am învăţat să trăiesc acolo cum am învăţat să trăiesc şi cu 2020. Partea interesantă şi provocarea în acelaşi timp e că-i păcat să fi trecut aşa experienţă şi să nu fi tras nişte concluzii pertinente şi logice.
Printr-o ironie, anul ăsta a fost aşa marcant încât parcă a vrut dinadins să se petreacă acum ca să fie scris prin succesiune repetitivă (20 20) încât să fie sigur că îşi păstrează amintirea vie întipărită în conştiinţa noastră a tuturor.
Într-o serie de evenimente multiple anul acesta a fost despre "oameni şi Oameni". Exact aşa, fiindcă într-o lume în care o groază de principii şi obiceiuri s-au clătinat din rădăcini, dintr-o dată am putut reobserva involuntar şi cu precizia unui microscop de laborator cea mai evoluată specie de pe Pământ, omul. În materie de instincte primare, temeri ascunse sau declarate, acţiuni şi reacţii, am avut un orizont întreg de analizat, plin de corelaţii uşor deductibile.
N-o să menţionez aşadar evenimentul major care a caracterizat tot globul fiindcă deja el există în mentalul colectiv şi mi se pare oricum arhimediatizat în mod stupid, chiar băgat pe gât de către multele publicaţii de presă, televiziuni şi alte mijloace mass-media. În schimb, pe mine m-a fascinat sau frapat după caz, comportamentul social şi modul de exprimare al maselor.
Cum nu s-a întâmplat ceva de o importantă majoră în viaţa mea, m-am folosit de un sfat excelent primit de la unul dintre oamenii pe care-i respect şi îndrăgesc enorm (Adrian Titieni) şi care spune aşa: "Doream ca lumea să fie atentă la mine. Foarte curând mi-am dat seama că, pentru a fi un bun actor, trebuie să fii TU atent la LUME".
Pornind pe premisa asta am luat-o cătinel şi am observat cum oamenii au devenit în mod paradoxal mai individualişti, deşi în mod normal te-ai aştepta ca după o astfel de perioadă relaţiile interumane să fie mai solidare, mai pline de adevăr, transparenţă şi compasiune, dar în realitate fiecare se îndreaptă uşor către o cale de a trăi în "bula" proprie. M-am uitat şi la fragmentarea societăţii şi-am văzut peisajul trist în care comunităţile au ajuns extrem de divizate, sau cum gradul de credulitate gratuită a urcat la cote alarmante. De vreme ce în momentul de faţă fiecare are o voce prin intermediul reţelelor de socializare şi nu numai, n-ai cum să nu rămâi blocat când vezi cât de naivi şi în acelaşi timp cât de acizi, agresivi sunt oamenii (din spatele unui device) prin cadrul comentariilor respectiv postărilor şi cum debitează tot felul de prostii, injurii şi păreri aberante despre de toate şi în acelaşi timp fără să aibă vreo cunoştinţă precisă în domeniile respective de activitate despre care tot ei emit frecvent tot felul de acuzaţii / soluţii / teorii etc. Se spune că prostia e molipsitoare, dar nu mă gândeam că şi lipsa de logică.
Tocmai de asta pe de o parte m-am bucurat nespus când am intrat în lockdown şi deodată magazinele, fabricile, străzile, pieţele, toate erau goale şi în sfârşit, era linişte (asta pe străzi, că în online mulţimile de internauţi se băteau la premiul pentru cea mai bună teorie a conspiraţiei).
În restul timpului am stat cu mine, m-am mai luat la întrebări, ba chiar "m-am tras adesea de mânecă puţin" vizavi de acţiunile mele trecute ori potenţial viitoare. Credeţi-mă, am avut destul timp la dispoziţie să fac aşa ceva. Într-o perioadă ca asta există momente care te obligă să-ţi conştientizezi priorităţile în viaţă şi dacă nu te-a interesat vreodată varianta unui plan de backup, ai toate şansele să te gândeşti acum la una.
Am analizat priorităţile? Absolut. Am luat în calcul să mă reprofilez? Oho, da' cum şi nu doar o dată! Încă mă gândesc la asta ştiind cât potenţial există în alte surse de activitate, mai ales că-s conştient că nu sunt făcut doar pentru asta (mă descurc onorabil şi în alte domenii), dar mă surprind mereu la câtă răbdare am cu mine când vine vorba de teatru / film, raportându-mă la cum se vede de la o poştă direcţia în care merg lucrurile pentru sectorul cultural. Şi tare e păcat, că suntem foarte mulţi tineri talentaţi, dedicaţi şi serioşi în egală măsură... Numa' de-am avea şi mediul prielnic să ne dezvoltăm şi să creştem frumos alături de încrederea şi susţinerea direcţiunilor şi-ar fi minunat.
Altfel, anul asta am învăţat. Am învăţat să aprofundez atunci când nu sunt suficient de bine informat şi abia mai apoi să opinez asupra unui aspect, am învăţat să am puţin mai multă răbdare, să nu mă enervez chiar atât de uşor, să am încredere în părerea oamenilor avizaţi, să mă gândesc bine la ce vreau să spun şi după ce mă gândesc, să mă mai gândesc o dată.
Una peste alta realizez că până la urmă trăim un moment istoric, fie că ne place sau nu, şi chiar daca e unul de "pauză" pentru artişti, de "stand by" pentru omenire, cu toate astea vă rămâne unul despre care vor vorbi generaţii de aici încolo. Mare grijă la tentaţia de a exagera cu urările şi aşteptările pentru 2021 fiindcă într-o bună măsură va fi cam la fel, aşa că trebuie să avem totuşi încrederea şi doza de realism la noi. Ne vedem la anu'.
(foto: Ionuţ Toader)
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 5 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)