24.01.2021
"2020, The Year of Change". Dacă ar fi să dau un titlu lui 2020, ăsta ar fi...

Mi-am început anul urând familiei, tuturor prietenilor şi mie inclusiv, pe lângă urările de rigoare, un călduros şi sincer "2020, The Year of Change!". Toţi prietenii cu care vorbeam în perioada aceea se simţeau super motivaţi pentru anul nou. Îmi făceam planuri legate de meserie, mâncat sănătos, sport, călătorit, cunoscut oameni noi, petrecut timp de calitate în medii sănătoase, învăţat chestii, făcut lucruri relevante etc. Nu m-am gândit nicio secundă că aş putea să trăiesc în vremurile astea.

2020 începe conform planului. Urc pe munte din prima săptămână a anului. Asociaţia inCAP ("Iniţiative în Cinematografie şi Arte Performative"), din care fac parte, este nominalizată la Premiile AFCN cu proiectul "Prezent! Cort de lectură la Petrila". Încep un proiect nou la Teatrul Municipal Bacovia, Sâmbăta Gandhi tăcea, în regia lui Ogarjov Aleksandr, cu care abia aştept să mă reîntâlnesc. Urmează premiera. Programul de spectacole arată îmbucurător. Mă apuc de sală. Apuc să petrec timp cu familia. Mă simt iubită. Trăiesc alături de prietenul meu experienţa primei operaţii din cuplu. Adoptăm un câine, pe Petre.

Practic chiar părea să fie un an al schimbărilor, în bine.
După care a început marea distracţie.

Pe 10 martie suntem anunţaţi că repetiţiile şi spectacolele din săptămâna aceea se anulează. Mă întorc la Bucureşti. Mă bucur că pot să mai petrec timp cu noul membru al familiei, Petrică. Ştirile devin din ce în ce mai agresive şi urmăresc obsesiv numărul de infectaţi. Citesc articole. Mă uit la video-uri cu medici depăşiţi de situaţie şi oameni care mor pe capete. Horror! Mor de frică cu gândul la părinţii mei.

Fac cumpărături în valoare de sute de lei din frica de a nu avea ce îmi trebuie la îndemână dacă rămân în casă "pe viaţă". Am răni pe mâini de la săpun şi dezinfectant. Am migrene de câteva zile. Încep să cred că am simptome. Petre e pui şi face pipi în casă, curăţ după el. Tuşeşte şi el. Curăţ casa o dată la două zile cu clor. Aaaaaa! Deci de asta am migrene şi câinele tuşeşte. Schimb produsele de curăţat. Bun!

Deci nu trebuie să stau în casă pe viaţă, pot totuşi să ies cu câinele şi să fac cumpărături. Perfect! Mă împrietenesc cu stăpânii de câini din cartier şi cu câinii lor. Benji, Sani, Thor, Zeus, Antenuţele, Elfi şi lista poate continua. Bătrânii din cartier ne ceartă că ieşim la plimbare cu căţelul în intervalul lor. Lumea stă în casă de ceva timp şi începe să devină din ce în ce mai tensionată. Mă surprind pentru prima dată în viaţă relaxându-mă în timp ce privesc un fir de iarbă şi nu e nimic poetic în asta.

În casă mă urc pe pereţi. Începem telemunca la teatru, adică nu la teatru, online. Simt că perioada asta ne-a prins complet nepregătiţi. Cu asociaţia începem să scriem în disperare proiecte şi să aplicăm la fonduri, ca nu cumva să rămânem descoperiţi. Caută oferte! Fă parteneriate!

Nu reuşesc să mă relaxez. Nu reuşesc să fac nimic din ce mi-am propus: uitat la filme, văzut spectacole, citit cărţi amânate, cântat la chitară etc. Am renunţat să mai urmăresc ştirile. Petrec primul Paşte la Bucureşti alături de prietenul meu. Facem prima oală de sarmale, primii cozonaci, prima pască, primele ouă roşii împreună. La ora 00:00 deschid geamul şi în naivitatea mea aştept să scoată toată lumea capul pe fereastră şi să cântăm împreună "Hristos a înviat!" ca în Italia. Nu am avut succes.:)

S-au ridicat restricţiile. Merg pe stradă fără să mă mai simt ca o infractoare. A venit ziua mea. Ne înghesuim mai mulţi oameni într-un apartament şi ne pupăm şi ne îmbrăţisăm cu dor şi teamă. Deloc safe, dar liniştitor.


Plec la munte. Plec la mare. Încep şcoala de şoferi. Conduc pentru prima dată în viaţa mea şi mă simt minunat. Încep stagiunea de vară-toamnă. Spectacole în aer liber. I.D. Fest workshop de teatru pentru adolescenţi, Bacău şi Piteşti. Încep S-a întâmplat într-o joi (citiţi textul aici) proiect outdoor în regia lui Octavian Jighirgiu la Teatrul Municipal Bacovia. Momentul preferat al zilei este dimineaţa, când alături de o mare parte din distribuţie ieşim la alergat cu regizorul. Vin adolescenţi şi părinţi cu copii în spate la teatru să ne urmărească la repetiţii. Deci le era dor.:) Vremea ţine cu noi. Scoatem premiera. Avem spectacole. Şi nouă ne era dor. Se anunţă închiderea teatrelor.

Pentru că pandemie şi pentru că restricţii, ne mutăm proiectele Asociaţiei inCAP "Microstagiunea de teatru independent în Slobozia" şi "Prezent! REscris-Scânteia", în online. Ne lovim de minunatul plictis pentru toate reţelele de socializare şi de toate platformele de comunicare.

Am început să mă liniştesc. Nu mă mai sperie statul în casă. Lunile astea mi-am dat seama că am fugit ani de zile de a rămâne într-un singur loc. Mă speria gândul de a petrece mai mult timp cu mine între patru pereţi, aşa că mi-am găsit mereu treabă şi activităţi în care să mă refugiez. Am început să îmi transform casa, am început să gătesc fără să mă accidentez, să mă joc cu Petre fără să mă rănească, am început să ascult podcasturi, să meditez, să fac Yoga, să vorbesc mai mult cu fratele meu, să vorbesc mai deschis despre ce simt, să ofer spaţiu şi iubire în acelaşi timp. Încerc şi fac tot posibilul să mă fac folositoare.

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus