24.01.2021
Revelionul trecut am fost la curte cu chitare şi dans. Pandemia a pus lumina pe lucrurile deja făcute. Ai regrete? Am scris o scrisoare pe care s-o recitesc în 15 martie 2023, la trei ani după. În martie, în vinerea când se sigilau porţile parcului cu bandă alb roşie eram înăuntru. Parcă singură. Din difuzoare cânta "Hello darkness, my old friend". Am zâmbit. Am mai fost şi altădată în parc, prin aprilie, pe o intrare oarecum părăsită, pe un teren disputat de primărie. M-am întâlnit cu un homeless în parcul pustiu. De la tiroliană nu se auzea nici un strigăt. De nicăieri.

Am plâns destul în 2020. Am plâns pe Fly on a celor de la Coldplay. Am dansat pe Help me lose my mind de la London Grammar. Am făcut şpagatul ca la zece ani, când la dansul de la serbare s-au ridicat sutele de copii din sala Gloria să vadă dacă e "până jos". Asta am reuşit acasă, în pandemie. Şi prăjiturile. Pe Facebook se derulau dansatori cu picioare pe pereţi şi mămici cu năzbâtii de odrasle. Eu coceam, găteam şi vezi bine, scriam scrisori în pandemie. Uneori să mestec în mămăligă cu lapte şi mărar a fost foarte liniştitor.

Nu am ajuns în Bucovina de două ori pentru o nouă etapă de Via Transilvanica, în schimb am furat de mai multe ori câte o zi la mare. Să plutesc şi să chiui în valuri a fost bucuria cea mai aşteptată. Un prieten a inventat "steagul", adică să stai în mare, îţi dai slipul jos şi îl fluturi în aer. Vara a trecut demult, a rămas salutul - mâna ridicată în aer, ştii tu, steagul.

Am dansat la Linotip în noiembrie, fiecare în pătrăţica lui, fără deplasări în toată sala, fără atingeri şi exerciţii în perechi. A fost straniu, dar mai bine decât online.

Am fost cu mama la spital, la urgenţe, într-o zi. Cât aşteptam afară, în curte ambulanţele veneau şi "descărcau". Prin portiera deschisă am văzut cum brancardierul îi potrivea breteaua de la masca unei femei în vârstă şi i-a aşezat cercelul care se încurcase.

În decembrie l-am vizitat pe vecinul meu de 84 de ani. De obicei cobor pe scări şi invariabil se aude muzică tare din dreptul uşii lui, Radio Romantic. Uneori şi sfârâit de grătar. M-am aşezat pe fotoliul cel mai îndepărtat. A scos sticla de Hennessy primită la aniversarea lui de 80 de ani şi a hotărât că e un moment bun. Am vorbit despre moarte, despre primele semne când a văzut că i se duce căsnicia de râpă, despre cum l-am sunat cu un an în urmă şi el măsura ringul de dans de la hotel Capitol unde voia să organizeze petrecerea dansantă cu prietenii lui. A hotărât că e prea mic şi nu au loc să se desfăşoare. A mers în altă parte.

Reflectez la 2020. Am trăit plin, am frământat coca, am înţeles şi n-am prea stat pe scaun. Mi-au rămas cuvintele Tatianei Ţîbuleac din Grădina de sticlă: "Cu buzunarul plin de bomboane, cu gura plină de poveşti" sau "Frica mă acoperise până la tălpi, ca o manta."

Am fost la sală de trei ori pe săptămână, singura constantă. Acum mă distrez prin casă cu mişcări unduioase de dans. Dacă anul ar avea o mişcare, una singură, care ar fi aceea? O mâna te cheamă şi una te împinge. Hai şi tu, în oglindă.


*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus