Am plâns destul în 2020. Am plâns pe Fly on a celor de la Coldplay. Am dansat pe Help me lose my mind de la London Grammar. Am făcut șpagatul ca la zece ani, când la dansul de la serbare s-au ridicat sutele de copii din sala Gloria să vadă dacă e "până jos". Asta am reușit acasă, în pandemie. Și prăjiturile. Pe Facebook se derulau dansatori cu picioare pe pereți și mămici cu năzbâtii de odrasle. Eu coceam, găteam și vezi bine, scriam scrisori în pandemie. Uneori să mestec în mămăligă cu lapte și mărar a fost foarte liniștitor.
Nu am ajuns în Bucovina de două ori pentru o nouă etapă de Via Transilvanica, în schimb am furat de mai multe ori câte o zi la mare. Să plutesc și să chiui în valuri a fost bucuria cea mai așteptată. Un prieten a inventat "steagul", adică să stai în mare, îți dai slipul jos și îl fluturi în aer. Vara a trecut demult, a rămas salutul - mâna ridicată în aer, știi tu, steagul.
Am dansat la Linotip în noiembrie, fiecare în pătrățica lui, fără deplasări în toată sala, fără atingeri și exerciții în perechi. A fost straniu, dar mai bine decât online.
Am fost cu mama la spital, la urgențe, într-o zi. Cât așteptam afară, în curte ambulanțele veneau și "descărcau". Prin portiera deschisă am văzut cum brancardierul îi potrivea breteaua de la masca unei femei în vârstă și i-a așezat cercelul care se încurcase.
În decembrie l-am vizitat pe vecinul meu de 84 de ani. De obicei cobor pe scări și invariabil se aude muzică tare din dreptul ușii lui, Radio Romantic. Uneori și sfârâit de grătar. M-am așezat pe fotoliul cel mai îndepărtat. A scos sticla de Hennessy primită la aniversarea lui de 80 de ani și a hotărât că e un moment bun. Am vorbit despre moarte, despre primele semne când a văzut că i se duce căsnicia de râpă, despre cum l-am sunat cu un an în urmă și el măsura ringul de dans de la hotel Capitol unde voia să organizeze petrecerea dansantă cu prietenii lui. A hotărât că e prea mic și nu au loc să se desfășoare. A mers în altă parte.
Reflectez la 2020. Am trăit plin, am frământat coca, am înțeles și n-am prea stat pe scaun. Mi-au rămas cuvintele Tatianei Țîbuleac din Grădina de sticlă: "Cu buzunarul plin de bomboane, cu gura plină de povești" sau "Frica mă acoperise până la tălpi, ca o manta."
Am fost la sală de trei ori pe săptămână, singura constantă. Acum mă distrez prin casă cu mișcări unduioase de dans. Dacă anul ar avea o mișcare, una singură, care ar fi aceea? O mâna te cheamă și una te împinge. Hai și tu, în oglindă.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitație făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2020. (Redacția LiterNet)