2020 a însemnat muncă, dedicaţie, ne-a învăţat cum să reacţionăm în situaţiile de criză şi, cel mai important, să avem răbdare.
Amintirile fiecăruia dintre noi sunt, anul acesta, limitate ca spaţiu de desfăşurare, dar pline de sentimente noi, de bucurii diferite, de mici reuşite, de mici şi însemnate ieşiri din zona de confort, de stări şi încercări noi. Toţi am descoperit lucruri rămase demult nerezolvate, dar ne-am şi autodescoperit.
Acum, hai să depănăm împreună amintiri din lunile anului ce tocmai a trecut.
Lucrurile mergeau încă normal, sesiune şi examene pentru unii, rutina clasică pentru alţii. Părea că nimic nu se schimbă în rău, ba mai mult, că lucrurile luau o întorsătură înspre bine. Nu ne era teamă de nimic, poate ne speria puţin un examen, dar ne bucuram suficient de mult când îl treceam cu brio.
Timpul se scurge repede, aveam planuri mari, proiecte de realizat şi de dus la bun sfârşit. Erau amintiri de făcut şi pe care le aşteptam cu ardoare. Ne gândeam că luna viitoare va fi o lună plină.
Debutăm normal, se concretizează încet încet munca din ultimele luni. Apoi, criză. Lumea se opreşte. Totul ia un sfârşit neaşteptat. Un sfârşit prematur, dar nu permanent. Ne întoarcem acasă, pentru câteva zile, credeam noi. Care s-au transformat în câteva săptămâni. Luni. Devine întregul an. Şi încă ceva din anul nou. Ne mutăm în online, nu ne mai vedem, doar ne auzim. Şi asta rar. Ne scriem. Puţin.
Tot ce era concret se destramă în ireal, în momente ce nu rămân cu tine, în idei ce nu ajung imediat, sau poate niciodată, palpabile. Se anunţă sărbători fără de sărbătoare. Se anunţă momente într-o familie restrânsă, între prietenii cu care ai rămas pentru acest timp, singur, sau cu oamenii dragi pe Zoom.
Obişnuinţa şi abilitatea de a ne adapta îşi spune cuvântul. Ne întoarcem la ce ne place mai mult, la ce ne pricepem, la deprinderi, la rutină. Dar totul pivotând spre propriul interior, la propria locuinţă, la un mediu de lucru şi un stil de viaţă spre ostil.
Din vară nu îmi amintesc multe. Era iunie, apoi iulie, dar zilele de atunci îmi rămân necunoscute. Probabil m-am ocupat de sesiune şi de cărţi, cum fac studenţii, în general.
Parcă apoi începe soarele să strălucească mai tare. Am călătorit puţin în ţară, respectând toate condiţiile impuse. Entuziasm. Fericire, familie şi distracţie atât cât se putea. Dar am profitat de fiecare moment, moment ce rămâne acum bine întipărit în albumele noastre de familie. Într-un sfârşit încep să îmi ating rezoluţiile. Dorinţe care, imediat după ce mi le-am pus, mi se păreau de nerealizat. Imposibile. Mă dădusem bătută. Dar timpul şi-a făcut treaba şi o face în continuare din ce în ce mai bine.
Se întâmplă lucruri bune pentru care nu mă pregătisem iniţial, pe care nu mi le doream cu ardoare, doar luasem în calcul posibilitatea de a apărea. Muncă, apreciere, deziluzie, viaţa transformată inutil într-un calvar. Destabilizare. Şi, din nefericire pentru unii, totul trece.
Repede, repede, ne apropiem de final. Lucrurile se îndreaptă puţin, încep să meargă mai bine. Oamenii reîncep să apară. Mereu în decembrie întâlnim oameni pe care vrem să îi păstrăm o viaţă întreagă. Pentru noi ca persoană, pentru noi informaţii, pentru calităţile lor sau pentru ale noastre care prind contur alături de ei. Am avut planuri pentru aceste 12 luni, câteva se îndeplinesc. Prea puţine. Renunţ la asta pentru următoarea perioadă.
2020 nu a lăsat atât de multe amintiri plăcute pe cât speram, ba chiar cred că la un moment dat mi-a pus câteva piedici în plus în viaţă. Mi-a răpit nişte timp afară, nişte timp ce nu îl pot recupera. Nimeni nu poate. Ne-a adus frici, temeri, nelinişti, zbucium sufletesc. Parcă toată aproprierea pe care o vedeam ca recâştigată se transforma în rigurozitate, într-o altă ordine ce trebuie respectată. Parcă ne-am apropiat doar de oamenii cu care ne simţim bine şi am pierdut un dram de umanitate faţă de ceilalţi.
2020 venea să ne înveţe să preţuim ce ne înconjoară în mod egal, personal, profesional, academic, intim sau necunoscut încă. Există oameni ce au înţeles anul acesta diferit. Pe care i-a făcut nu să preţuiască ce au, ci să ceară mai mult de la ce au. Iar lucrurile nu merg aşa. Motivul pentru care 2020 a arătat diferit poate că semăna cu acesta.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 10 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)