Mi-e trupul cadavru şi Terra calcă peste el! Şi nu de dramă, ci de poezie! Haiku mine, haiku tine, haiku noi... la război! Verdict: crimă! Moarte mie, îmbuibată în ale sinelui, jegoasă osânditoare a pământului, nemernică prădătoare a cerului, diletantă mesianică a apelor, scârboasă sfredelitoare a adâncurilor, ucigaşă bipedă a necuvântătoarelor! M-am tot luat cu omenirea, ş-acu', mă doare pământu'! Mi-e os peste os, peste os, peste os... de do, de re, de mi, fa, de sol, de la, de si, de do! Şi dă-i cu bice din franjuri de carne, în sunet de xilofon! Şi rabd, ba o doină, ba un Bach, ba un Rammstein, ba o sferă, ba un răget! Mă aştern în linie dreaptă şi-n aşteptare în groapa comună! Mormane de oase dezacordate, corzi lipsă, partituri gonflabile, note obscene, ochi - on line, plămâni - off line, cutii de-a dreptu' negre, Gucci & Dante! Wow, I'm like Evita near elita!
Vreau să supravieţuiesc cu orice preţ! Dar cum pe deasupra n-am nici o şansă, încerc pe dedesubt! Mi se descompune mintea în aşchii, tot încercând să dau la o parte cadavrele. Îmi curge transpiraţia pe oase şi-n dâra lăsată, ajung, în sfârşit, la cleiul din ţărână. Modelez o unghie gigantică, cu ochi, nas, gură, unghii! Unghia salvatoare! The big gheara!! Şi mă închin la acest chip cioplit, care mă va scoate cumva, pe partea cealaltă a pământului sau pur şi simplu, mă va arunca, împrăştiindu-mă în univers. Oare câte planete voi popula? Câte îmi vor supravieţui? Câte se vor naşte din fărâma de mine? Câţi meteoriţi îmi vor tăia calea şi mă vor dezintegra complet? Şi iar... gând după gând, după gând, în gând, fătând gând, aruncând gând, înţepând gând, gerunzind gând, stopând gând!
Taci, fă, gând de "oamă", biciuieşte-ţi mintea, ia-ţi gheara şi sapă! Crezu' ăsta nebun te va scoate, maxim, în Occident! Şi-o să tragi pe nas, alte curcubee, alte ape o să te tulbure, alte trupuri se vor descompune, alte muzichii deocheate îţi vor penetra oasele! Alţi Sfinţi coafaţi, alţi Dumnezei cosmetizaţi! Tot ce nu e made in China, e lucru manual! Altar cu alt har! Aşa că, stai pe curu' tău din coajă de portocală, cântă-ţi în strună, ridică Gheara şi agaţă-te! Caţără-te peste ei! Dedesubtul ţi-e infinit şi necunoscut! Ţi-e ochi pentru ochi, dinte pentru dinte! Escaladează! Încropeşte o scară din oase! Nu pentru tine, pentru cealaltă! Pentru EA! Propria ta partitură! Propria ta gamă! Nota C, nota O, nota P, nota I, nota L! Ridică privirea! Acoperă-ţi gura şi nasul! Pune-ţi masca! Dacă nu te vor recunoaşte, osul cu nr. 13021979, nu le va spune nimic. Nu vei reprezenta un pericol! Vor crede că asistă la un spectacol sinucigaş, producţie autohtonă, "Gheara şi HaROkiri"! Li se va părea amuzant să-ţi ofere ultima rază de soare, ultimul strop de apă neacidulată, ultima rădăcină a firului de iarbă, ultima bolboroseală în limba maternă! Vor arunca cu ţărână, vor aplauda frenetic, vor ovaţiona!
Iesi în faţa cortinei de pământ, smulge-ţi capul fără mască şi-aruncă-l în ei! Tic-Tac! Tic-Tac! Exact înainte de ultimul suflu, la mii de kilometri depărtare, în umbra zăpezilor de altădată, Ursul Polar îşi ia gheara înapoi!
Omul... în centrul universului pandemic (desen al fetei Ramonei Dumitrean)
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 10 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)*