Femei în sufragerie

M-am oprit câteva secunde, în faţa uşii, să-mi domolesc bătăile inimii. Gâfâiam. Alergesem printre blocuri, ţinând strâns la piept cu o mână pachetul, iar în cealaltă sacoşa cu pandişpanul pe care mama îl băgase în cuptor înainte să plece, apoi urcasem şapte etaje pe scări.
- Verifici cu scobitoarea, îmi spusese mama din uşă, cu mâna pe clanţă.
- Ce să fac cu scobitoarea?
- Bagi scobitoarea în prăjitură. Dacă iese umedă, înseamnă că e necoaptă şi o mai laşi cinci minute până o încerci din nou. Dacă e uscată, stingi focul, scoţi tava după jumătate de oră, tai pandişpanul şi-l pui pe platou. Să-l tai pe diagonală, în romburi, să fie frumos. Să nu-l tai fierbinte că se încruzeşte, auzi tu? Sau să-l uiţi în cuptor şi să-l aduci ars. Mă faci de râs, decât să vii cu o prăjitură urâtă, mai bine nu mai vii deloc.
- Bine, nu mai vin! Şi aşa nu vreau. Sau vin până la uşă, sun, ieşi tu şi îţi dau prăjitura. Te rog! Mai am de repetat la trigonometrie.
- Nici gând, vii şi stai acolo. Se supără Jeni pe mine. Pe noi. Maxim o oră durează să termini tot şi vii la Jeni, laşi învăţatul pentru diseară.

După ce mi-a dat şi alte indicaţii a plecat în grabă. Se mărita fata prietenei ei şi ar fi fost aiurea să lipsească, tanti Jeni rămăsese văduvă de tânără şi Ioana era singurul ei copil, aşa-i spusese mamei, "să vii neapărat, să aibă şi Ioana mea femei în jurul ei, a fost fată cuminte, ştiu eu, jur că am păzit-o ca pe ochii din cap, de ce să n-aibă parte şi ea de ce au toate fetele bune?! Pentru că a crescut fără tată şi am fost doar noi, două femei fără apărare, de ce s-o vorbească lumea degeaba?! S-o aduci şi pe a ta, de acum nu mai e chiar copil."

După ce a plecat mama, m-am apucat să citesc, cu ochii pe ceas. Am înţepat prăjitura de câteva ori, până a ieşit scobitoarea uscată, crusta era rumenită, un pic arsă pe margini. Am luat din şifonier o lenjerie cumpărată de mama, am ambalat-o într-o coală albă, dar am fost nemulţumită de rezultatul fad şi monocolor, aşa că mi-am adus acuarelele şi am desenat pe ambalaj inimioare şi flori roşii, printre care am pictat cu pensula "Felicitări, Ioana!", Ultimul "a" din Ioana a picat cam în margine, se citea mai mult "Felicitări, Ioan", dar am lăsat aşa, pe prietenul Ioanei îl chema Sorin, şi oricum ochiul citeşte automat primele litere şi completează restul.

Întârziasem şi pachetele mă împiedicaseră să recuperez din timp. Mai mult mersesem grăbită decât să alerg, cu grija să nu deranjez romburile de pandişpan pe care le aşezasem cât putusem de frumos şi ocolisem blocul Adinei, de teamă să nu dau de ea la scară şi să mă întrebe unde mă duc. Nu puteam să-i spun că mă duc la o nuntă, nici eu nu înţelegeam ce fel de nuntă se ţine într-un apartament cu două camere vagon, în miezul zilei. Poate o găteau mireasă, m-am gândit, să vezi ce ceartă îmi iau că nu m-am îmbrăcat în rochie. Mi-am dat cu degetele prin păr şi am pus urechea pe uşă. Dinăuntru nu se auzeau zgomotele obişnuite de petrecere, râsete sau muzică. Nu mi-a venit să sun, am bătut încetişor cu arătătorul îndoit, de parcă speram să nu se audă. Mama a crăpat uşa.
- Ai întârziat, mi-a zis fără să bage în seamă că mă îmbrăcasem în pantaloni. Nu-i nimic, nu a sosit, mi-a zis prin uşa întredeschisă şi mi-a luat pandişpanul din mână.
- Cine să sosească? Ginerele? Sorin?
- Nu, nu, lasă că vezi tu! Du-te până la cofetărie, sunt două vânzătoare, vorbeşti cu aia mai tânără, e una frumuşică, cu părul strâns în coc. Trebuie să-ţi dea zece sticle de Brifcor. Îi dai sacoşa asta să le pună ea direct şi uite banii aici. Îi zici discret, nu în gura mare şi nu aştepţi rest.
- Nu pot, mamă, zău! Du-te tu. Nu ştiu ce să zic! Şi dacă e lume la coadă, cum îi dau sacoşa şi îi zic de Brifcor?! Mi-e ruşine, i-am zis şi m-am strecurat pe lângă ea în holul îngust şi întunecos.

A continuat să mă certe şoptit în timp ce despacheta platoul cu prăjituri. Nu ştiu să mă descurc, sunt împiedicată şi semăn numai în neamul lui tata. Ştiam totul pe de rost. Am intrat după ea în sufragerie, ca un căţelandru care se încurcă în propriile-i picioare, cu pachetul ţinut scut la piept. În cameră, vreo zece femei stăteau într-o linişte mormântală pe care intrarea noastră a ciobit-o un pic. Mama m-a prezentat câtorva pe care nu le cunoşteam, dar de pupat m-au pupat toate, ţoc-ţoc, pe amândoi obrajii. M-am şters discret de urmele de salivă şi ruj şi, neştiind ce ar trebui să fac, am luat un pandişpan de pe platoul nostru, pe care mama îl pusese pe masă printre alte platouri cu prăjituri, brânză, tartine cu icre, roşii şi castraveţi tăiaţi artistic. Le-a spus că pandişpanul e făcut de mine şi am ascultat cum mă laudă, ciupind nuca din miezul afânat. S-a lăsat o tăcere stânjenită în care mă auzeam doar eu, înghiţind prăjitura. Mi-am concentrat atenţia pe uşa închisă a dormitorului, când mi-am adus aminte de tanti Jeni cum o lăuda pe Ioana că este fată cuminte. Trecusem de vârsta la care "a fi fată cuminte" însemna să nu sari în bălţi sau să laşi naibii praştia până nu scoţi ochii cuiva. Mama mă păcălise, altfel ar fi trebuit să mă târască până aici, şi mi-a trecut prin minte gândul oribil că Ioana este chiar acum în dormitor, la o uşă distanţă de femeile acestea. A început să mă zgândăre ideea. Am ascultat proptită de perete dacă se aude vreun zgomot, vreun gâfâit, apoi am schimbat tactica, urmărind pe feţele femeilor dacă şi ele păzesc dormitorul. Nu păreau să-i acorde vreo atenţie deosebită şi atunci a intrat tanti Jeni cu o tavă plină cu păhărele de vişinată. Femeile au început să dea noroc cu păhăruţele cât cupele din seturile mele pentru păpuşi şi atmosfera s-a mai înveselit. Toate căutau să ciocnească cu tanti Jeni şi o asigurau că va fi bine:
- Ştiu, ştiu, le spunea ea cu un zâmbet forţat, ştiu ce am crescut, e fată bună, eu am învăţat-o numai de bine. I-am zis: să ai grijă, mamă, să nu te laşi păcălită, băieţii sunt şmecheri şi numai după asta umblă, tu nu ai tată, unchi sau fraţi care să te păzească şi să-i pună la locul lor. Nu mi-a făcut probleme niciodată, n-a stat târziu în oraş, a fost ascultătoare mititica.
- E şi crudă, Jeni, a intervenit una cu dinţii mari şi obraji puternic fardaţi. Abia a terminat liceul, nu? E un pic mai mare decât fetişoara asta, a zis arătând spre mine. Ce clasă eşti, drăguţă?
- A opta, am spus eu, întrebându-mă dacă aş mai putea să adaug ceva şi, fără să găsesc nimic de spus, am tăcut simţind cum mi se urcă sângele în obraji.
- Ce viaţă grea te aşteaptă cu păpuşica asta! s-a întors dinţoasa spre mama, e bine dezvoltată pentru vârsta ei. Ai prieten, păpuşă?

Asta-mi lipsea, să pic eu în centrul atenţiei. Vişinata le încălzise şi acum chicoteau, cu ochii pe mine.
- N-am. Ioana e dincolo? am prins ocazia să întreb şi tanti Jeni a încuviinţat oftând.
- Da, e dincolo, n-a vrut soacră-sa altfel, i-a fost frică că o păcălim, dar ce să o păcălim noi, proasta dracului ce e ea, Doamne, iartă-mă, suntem femei cinstite, ştii şi tu cât m-am chinuit, cum am crescut-o eu pe Ioana, fără tată, fără mână de bărbat, a început Jeni iarăşi să se vaite, dar n-o mai urmăream, priveam îngrozită uşa dormitorului, unde Ioana trebuia să facă neapărat azi sex cu prietenul ei, la un perete distanţă de mamă-sa, de mama, de mine şi de tot cârdul acesta de găini îngrijorate.

În sufragerie s-a lăsat iarăşi o linişte asurzită de ticăitul monoton al unui ceas deşteptător împerecheat în vitrină cu un băieţel care face pipi. Mama m-a chemat pe hol să-mi spună că se duce să ia Brifcorul de la cofetărie. M-am aplecat să-mi pun tenişii.
- Merg cu tine, i-am spus şi, cât stăteam cu capul în jos să-mi leg şireturile, m-a bufnit plânsul de frică să nu mă lase acolo.
- Plângi? De ce plângi? Încetează imediat, mi-a zis scrâşnit, se supără Jeni, îi strici petrecerea!
- Te rog, ia-mă cu tine, nu mă lăsa aici!
- Eşti nebună? Ce-ţi veni? Descalţă-te acum şi nu te mai comporta ca o sălbatică nescoasă în lume. Te duci în sufragerie şi mă aştepţi, lipsesc cel mult zece minute.

Am petrecut următorul sfert de oră în baie. M-am spălat pe faţă cu apă rece şi m-am zvântat să nu se vadă că am plâns. Mi-am examinat în oglindă sânii despre care dinţoasa spunea că sunt dezvoltaţi, am încercat nişte cercei şi un rimel de-al Ioanei, apoi m-am cocoţat pe cadă şi m-am uitat pe fereastra mică cum se văd blocurile din depărtare ca nişte cuburi aruncate. Plănuisem să spun că mă doare burta dacă bate cineva la uşă, din fericire nu a venit nimeni, probabil femeile şi-au imaginat că am plecat cu mama. Sau poate nu le-a păsat deloc unde sunt, spre deosebire de mama care credea că prezenţa mea este absolut indispensabilă la acest eveniment personal al Ioanei. Când am auzit uşa de la intrare, am ieşit repede în hol să o întâmpin pe mama şi să-i spun că am avut nevoie la baie, dar mama râdea şi vorbea tare, venise cu încă două femei şi au trecut toate trei pe lângă mine fără să mă bage în seamă.

În sufragerie se stârnise agitaţie, acum arăta a petrecere. Când am intrat eu, reorganizau masa, comasau prăjiturile rămase pe un platou mai mare şi puseseră muzică. Jeni se îmbrăţişa cu toată lumea şi râdea, în timp ce pe obraji i se rostogoleau lacrimi uşoare. Primea felicitări alături de la una dintre nou-venite, căreia îi spunea naşă. Mama forfotea, ridica, aşeza, ordona, îndrepta cutele mileurilor, a făcut teanc toate pachetele cu cadouri. Mi le-a pus în braţe şi mi-a spus să le duc în dormitor. Am privit-o uluită, abia am putut să articulez un "nu pot" moale. A ridicat ochii în tavan a exasperare, mi-a luat pachetele şi a împins uşa dormitorului cu umărul, după ce a apăsat clanţa cu genunchiul. Am privit din prag şi m-am gândit că are dreptate, chiar sunt proastă, nu era nimeni în dormitor, cum putusem să-mi imaginez ceva atât de oribil, că tanti Jeni ar pune-o pe fii-sa să se fută pentru prima dată în dormitorul ei de fată, cu atâta lume la uşă? Hainele Ioanei erau strânse pe pat, în teancuri, gata să se mute odată cu ea în casa socrilor.
- Ai încremenit în prag, stai ca momâia! m-a tras mama de mână. Eşti şi mai ciudată azi. Ţi-e rău cumva ori eşti la ciclu?
- Nu, n-am nimic, am bâiguit încă sub impresia gândurilor groaznice care i-ar trece prin minte numai unei persoane oribile ca mine.
- Dacă zici tu! Începi să semeni cu Pia, cumnată-mea. Ştii că aia a înnebunit până la urmă, e pe tratament. Hai, treci şi ajută-mă cu cadourile astea, cred că le ia cuscra să i le ducă Ioanei. O să aibă viaţă rea cu ea dacă nu primeşte Sorin apartament. E a dracului de nu o udă apa şi el nu i se opune deloc. Deh, mămica. Asta e lenjeria de la noi? De ce ai scris "Felicitări, Ioan"?
- Nu mi-a mai avut loc, e şi un "a", dar s-a dus pe lateral.
- Ah, da, bine, credeam că-l feliciţi pe Sorin, îl cheamă şi Ioan. Avea şi nevoie de felicitările tale, mare lucrare ce a făcut el, a zis mama şi a pufnit cu dispreţ.

Am tăcut şi m-am făcut că studiez o pată de umezeală care se întindea într-un colţ, deasupra patului. Avea formă de nas borcănat. Sau de penis stilizat, cum desenează copiii pe ziduri. Mama vorbea în continuare, aşa cum face de obicei, nu-i pasă dacă vrei sau nu să auzi ce are ea de spus, varsă totul pe cine-i iese în cale, ca într-un coş de gunoi. Şi, de regulă, eu îi stau mereu în cale.
- Tu ce zici de asta?

Se oprise din vorbit şi mă privea cu mare interes.
- De asta cine? De mama lui Sorin?
- Las-o pe mă-sa, nu e numai ea de vină, doar nu a stat chiar la fundul lui, e şi el vinovat. Putea să nu o forţeze, să mai aştepte şi el un pic, dacă a văzut-o că nu vrea.
- Ce să forţeze?
- Nu înţelegi, nu? Doar am vorbit, ţi-am spus tot ce trebuie să ştii, dar tu eşti mereu cu capul în nori, parcă vorbesc la pereţi. Sorin a băgat scobitoarea cam forţat. D-aia nu a venit Ioana să-şi ia cadourile. Plânge. Nu se mai opreşte din plâns. Mi-a zis soacră-sa, ne-am întâlnit la scară. Nu i-a tăcut gura, a tocat fără încetare şapte etaje.

În sufragerie, femeile ciocneau vin în jurul mesei, pe deasupra sticlelor de Brifcor aduse de mama şi a platourilor aproape goale, greţoase, cu firimituri şi pete nedefinite de zeamă. Mi-am luat o sticlă de suc, dar dinţoasa a insistat să beau puţin vin că e cinstea Ioanei şi aşa se face. Mi-a turnat în pahar, vinul era acru şi mirosea urât, m-am înecat şi ele au izbucnit în râs.
- Nu-ţi place, fetiţă? m-a întrebat dinţoasa. Lasă, mai creşti un pic şi te obişnuieşti! a râs, dezvelindu-şi dinţii până în spate, spre măsele.

M-am strâmbat la ea, mama m-a împins cu cotul şi mi-a zis printre dinţi să fiu drăguţă şi să zâmbesc. Am zâmbit forţat şi degeaba, când nu se mai uita nimeni la mine.