Mistere nerezolvate, întrebări fără răspuns care te bântuie. Când ai fost minţit o dată, fie şi doar prin omisiune, te întrebi dacă n-ai mai fost sau nu vei mai fi şi a doua oară.
De aceea încerci să fii limpede şi clar în tot ce faci, fiindcă o minciună, una singură, poate deschide drum şi altora. Oricum, e suficientă pentru a lăsa loc îndoielii, lipsindu-te exact de certitudinea pe care s-ar putea înălţa ceva durabil fără teama de a se nărui subit.
La ce te va ajuta însă intransigenţa, faptul că nu vei accepta de la nimeni minciuna, începând cu tine însuţi? Vor înţelege cei din jurul tăi deciziile pe care le vei lua? Vor rezista ei presiunii constante pe care o presupune adevărul? Probabil că nu, fiindcă puţini acceptă adevărul despre ei. Te vor considera prea critic, chiar cinic, şi te vor evita. Iar cu cei apropiaţi vei avea permanent conflicte, pe care le vei crea chiar tu, încercând să faci bine în jurul tău, privind lucrurile aşa cum sunt în realitate, nu în închipuirea celorlalţi, ca să sprijini astfel ce e bun, şi să încerci să corectezi ce este rău.
Dar poate că nu toţi sunt pregătiţi să vadă adevărul. Multora liniile strâmbe le vor fi părând drepte, aşadar fără nevoia de a fi îndreptate. Iar câte o minciună ici-colo, ceva binevenit dintr-un motiv sau altul.
Prin urmare, cât de bun e adevărul?
(Bucureşti, ianuarie 2021)