Zile luminoase, de speranţă şi bucurie

Cu trecerea timpului tot mai multe din conflictele din timpul căsătoriei i se estompaseră, i se şterseseră din memorie. Ceea ce i se păruse încă multă vreme după divorţ ca un nor negru, plin de ameninţări trecute şi viitoare, se destrămase şi dispăruse aproape cu totul, făcând loc rememorării zilelor însorite, de speranţă şi bucurie, pe care le petrecuse împreună cu Rada.

Deşi unele conflicte cu ea îl duseseră la exasperare chiar înainte de căsătorie, acum toate i se păreau de-a dreptul ireale, sau în tot cazul lipsite de gravitatea pe care le-o acordase atunci. Nu putea înţelege cum de le luase atât de în serios încât să-l împingă la divorţ, să-i distrugă viaţa de familie. E drept că Rada fusese prima care pomenise de despărţire, dar fără să aibă nici o clipă intenţia să o facă: "De ce nu ceri divorţul, dacă eşti aşa de nemulţumit?" Oare nu tot aşa se întâmplase de fiecare dată când se certaseră? Rada aruncând câte o vorbă pe care poate nici ea n-o credea, iar el preluând-o şi amplificând-o fără să-şi dea seama că nu face decât să pună paie peste foc, să alimenteze conflictul.

Ce bine ar fi fost dacă ar fi putut vorbi acum cu ea, s-o mai întrebe o dată dacă pe vremea aceea chiar credea ce spunea, sau îl punea doar la încercare, îl provoca ca să vadă cum răspunde. I-ar fi spus ea însă adevărul, admiţând că şi l-ar fi amintit?

Cert este că el a reacţionat greşit, n-ar fi trebuit să se lase antrenat într-o luptă de uzură, care până la urmă i-a fragilizat pe amândoi.

Fiindcă în final ce contează cu adevărat e doar memoria zilelor luminoase, de speranţă şi bucurie petrecute împreună.

(Bucureşti, ianuarie 2021)