Qui a bu...

Pentru o vreme, lucrurile păruseră să reintre în normal. Îşi revenise după ieşirea din spital, se recăsătorise, şi făcuse un copil. Dacă ar fi vrut, ar fi putut încerca să intre la medicină. Nu i-ar fi fost greu. Terminase liceul sanitar, al doilea ei soţ era medic, socrul ei era şi el medic, şi cu toţii locuiau într-o casă plină de tratate de medicină. Dar ce o interesa pe ea era să cânte. Muzică uşoară. Avea voce, se descurca bine la pian, şi era extraordinar de frumoasă. "Cea mai frumoasă fată din Braşov", ziceau oamenii întorcând capul după ea.

Ghinioanele însă o urmăreau. Îşi pierduse în numai câţiva ani părinţii. Cu hepatită, tânăra ei mamă ei se căznise să suie singură în pod lucrurile mai valoroase din casă, unele grele, de teama rechiziţiilor Armatei Roşii. Nu-şi mai revenise, murise curând de icter negru. Rămasă fără mamă, tânăra fată se îmbolnăvise de coreea minor. Ambiţioasă, dar răsfăţată, domnişoară deja, refuzase să se trateze, spre deosebire de fratele ei mai mic. Se vindecase, dar nu fără urme. După război, nici tatăl ei, avocat, nu mai trăise mult. Un atac de cord îl răpusese pe când urca treptele tribunalului, în drum spre un proces.

La douăzeci de ani suferi intens, dar îţi revii repede. Se căsătorise din dragoste cu un cunoscut jucător de rugby. Divorţaseră aproape imediat. A urmat prima ei încercare de sinucidere. A fost salvată in extremis. S-a recăsătorit aproape imediat, cu un medic care s-a îndrăgostit de ea la spital. Dar viaţa de familie nu era pentru ea. După ce a născut, şi-a lăsat copilul în grija socrilor, şi şi-a reluat turneele. Inevitabil, a urmat cel de-al doilea divorţ. Şi o nouă încercare de sinucidere, ratată. Apoi încă una. Reuşită. "Qui a bu boira."

(Bucureşti, februarie 2021)