Realitatea (TV) din oglindă

Mass-media românească (ziarele şi televiziunile în special, dar nu numai: însuşi fenomenul coagulării lor, adevărate cheaguri, în trusturi/concerne/cartele de finanţare şi presiune – dacă nu chiar de drenare, ca să nu spunem spălare de bani – reprezintă un simptom al acestui fenomen) este în criză. Mai precis: a fost, de-a lungul anului electoral 2004, apoi s-a trezit oarecum buimăcită şi şi-a reluat puterea cu avînt, în aerul tare al unei libertăţi de care parcă uitase, chiar dacă se străduise s-o mimeze. Criza a devenit acum una de creştere.

Media a devenit meta-media: presa parcă s-ar controla, s-ar dubla pe sine. Concurenţa pentru exclusivităţi de cele mai multe ori goale a lăsat locul unei pasionante, deşi periculoase, colaborări la vedere: informaţia se naşte "cooperatist", "sindicalizat", de la un organ de presă la altul, sub ochii noştri. Dar asupra acestui fenomen voi mai reveni şi cu altă ocazie, căci merită tot interesul.

Televiziunea momentului este Realitatea TV, care reprezintă în clipa de faţă cam ceea ce era Pro TV acum vreo zece ani. Şi aceasta şi pentru că mulţi dintre producătorii şi directorii Realităţii TV au învăţat meserie în Pache Protopopescu. Şi nu atît meserie, cît un anumit mod de a face televiziunea. Multe dintre ideile de programe (nu spun formatele) de acum conţin ecouri ale pionieratului Pro TV, tocmai acum, cînd acest post nu mai inovează nimic, repetă acelaşi bancuri proaste, devenind aproape retrograd şi obtuz. A făcut istorie, dar a ieşit din ea.

Din noua grilă a Realităţii TV au dispărut două programe "late-night", două talk-show-uri: "Zece şi un sfert" al lui Stelian Tănase şi "Vorba lui Dinescu".

A apărut în schimb "Cap şi pajură", cu/de Emil Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu, "gînditorul" (mai nou, mai mult pe teme de Mircea Dinescu, cum ar fi, de pildă, admiraţia aproape necondiţionată, mergînd pînă la preluarea aceloraşi cuvinte şi sintagme, faţă de un Andrei Pleşu mult criticat şi "mîrîit", pînă de curînd, de acelaşi CTP).

"Cap şi pajură" pare, din păcate, mai mult un cenaclu de epigrame (să nu uităm că, pînă la a se consacra în exclusivitate jurnalisticii şi comentariului politic, Emil Hurezeanu a fost un apreciat poet înainte-mergător al aripii ardeleneşti a generaţiei 80, iar Cristian Tudor Popescu continuă să scrie proză poematic-fantastică şi acum). Mai-marilor de la Realitatea TV, ideea acestei emisiuni probabil că li s-a părut genială şi irezistibilă: să strîngi laolaltă două inteligenţe critice formatoare de opinie, una de dreapta, cealaltă mai degrabă de stînga, pare a "rade" tot ce se poate în materie de publicistică de televiziune şi a promite un autentic "mortal kombat".

Din păcate, nu este aşa. Cei doi se plictisesc împreună, Hurezeanu, mai ales, încearcă să provoace şi să relanseze necontenit discuţia, nereuşind însă întotdeauna, cu un CTP frînt de atîta "gînd" cotidian.

Şi este normal ca emisiunea să fie aproape un fiasco. Căci cei doi analişti şi-au croit renumele în televiziune mai ales ca invitaţi de profesie. Numai că acum le lipseşte un Tucă, de pildă, care să-i încolţească şi să-i pună în polemică, să-i întărîte, să-i facă să-şi scoată armele albe.

În plus, cei doi nu au nici ce modera, nu au, la rîndul lor, pe cine contra, scormoni, provoca, pune la punct, demasca. De aici, toată stinghereala, şi cohortele de îngeri care trec, zgomotos, prin tăcerile din studiou.

Nu sîntem departe de "Muppets". Şi este păcat pentru ambii jurnalişti, remarcabili în situaţii de luptă, puşi însă, de data aceasta, să se ia la trîntă mimat, pur demonstrativ.

Dar boala televizunilor româneşti, şi, acum, şi a Realităţii TV, este tocmai aceea a inerţiei agendei de invitaţi, pe care, pe ici, pe colo, mai ales în momentele de "ediţie specială"-maraton, Realitatea TV a încercat s-o mai rupă, nereuşind însă întotdeauna să propună figuri noi credibile.

"Cap şi pajură" are nevoie de un al treilea om: fie de un moderator din stirpea lui Dan Turturică ("Arena media" este, după opinia mea, cea mai bună emisiune publicistică nu numai a Realităţii TV, ci şi a momentului de faţă, în general), fie de un invitat care să fie "tăvălit", supus unui "foc încrucişat" (titlu şi format avortate, din păcate, graţie neputinţei lui Horia Alexandrescu, de TVR 1, acum un an). Are nevoie de realitate.

Simptom al crizei de creştere şi al tendinţei "meta" (de auto-control) din mass-media românească, evocată la început, jurnaliştii devin narcisişti, se simt tot mai bine împreună, în propriul "club al presei române". Devenită critică şi temătoare faţă de propria-i umbră, obiect al propriilor analize şi investigaţii – semn de intrare în maturitate –, presa românească a devenit atît de încîntată de sine, încît pare a nu mai voi să stea de vorbă decît cu ea însăşi. "Crème de la crème". Se comportă tot mai "literar" şi mai cenaclier. Or, rolul jurnaliştilor este de a media şi de a explora, nu de a bloca, metatextual, mesajul.

Dar însăşi ideea, foarte la modă la noi, acum, a creării şi înmulţirii canalelor de ştiri pune probleme enorme. Un canal pur de ştiri este un nonsens, dacă raza-i de acoperire, dacă bazinul său de colectare a informaţiilor nu este imens, aşa cum se întîmplă în cazul CNN-ului şi chiar al postului panarab Al Jazeera. Realitatea românească nu justifică, nu poate susţine canale exclusiv de ştiri.

Chestiunea este una de strategie şi chiar de "filosofie" a informaţiei. Un canal de ştiri hrănit de o realitate restrînsă nu poate supravieţui decît ca un post generalist, de fapt, dar a cărui perspectivă să fie aceea a informaţiei, a informării. Dar această informaţie trebuie abordată transsectorial, fiind colectată din toate domeniile.

Un post ca Realitatea TV, şi ca altele care deja există (aproape degeaba, ca N24) sau care se pregătesc să intre în undă, trebuie să depăşească informaţia strict politică, economică şi socială, creîndu-şi un concept de informaţie generală.

Obişnuinţa de a focaliza, de a restrînge cadrul şi obiectivul doar asupra cîtorva specii de evenimente, de a supraîngusta o realitate şi aşa limitată, nu poate produce decît fenomene de redundanţă şi de narcisism: dublarea, repetarea şi privitul în oglindă ţin de acelaşi complex.

Şi mai există atîta realitate – ne-TV – pe dinafară! Dar aceasta nu poate fi căutată, văzută şi arătată pentru că nici măcar nu este imaginată. E inimaginabilă.

Pentru a descoperi realitatea, trebuie mai întîi s-o visezi, s-o doreşti. Altfel, pleci degeaba de-acasă, căci tot ceapa din traistă ai s-o mănînci.