10.02.2021
3, 2... Răzvane, n-ai bani la tine, ţine şi tu cinci lei (moldoveneşti)! 1... La mulţi ani, 2020!

Sunt în Chişinău, într-un apartament din centrul oraşului şi închin un pahar de vin de la Mileştii Mici cu nişte oameni pe care nu-i cunosc. Înconjurat de oameni necunoscuţi, mă bântuie următorul gând: Oare ce-mi mai aduce şi anu' ăsta? Sunt readus la realitate şi mi se cere să pun o melodie, dar una aşa, dansantă. Ok! Ce ziceţi de Aura Urziceanu? Hai, scrie, scrie aşa: Vorbe de dragoste, aia e, prima! (Mai deschide un tab şi poate o asculţi şi tu)

Mă uit la oamenii din jurul meu şi încep să râd şi uşor, uşor, îi văd pe toţi cum se pun să danseze. Anul a început, vacanţa s-a terminat, mă întorc în România, mă gândesc că tot acest gri care mă înconjoară o să se ducă, şi, vorba lui tata: Răsare soarele şi pe strada mea...


Încep repetiţiile pentru spectacolul de licenţă, Flori, filme, fete sau băieţi de Mimi Brănescu. Nu mereu, dar de data asta, începutul este foarte greu, se schimbă distribuţia şi parcă, parcă, ne revenim. Anul III, toată lumea din jurul meu discută parcă numai despre licenţă. Licenţă, licenţă, licenţă. Încep să am coşmaruri pe subiectul ăsta, dar eu am chef de încă o petrecere.

Bun! Februarie, ziua fratelui meu, asta e motiv de-a petrece, chit că el nu e prezent (e la Sibiu şi mai trebuie să crească până să vină şi el la un party de ziua lui). Ies în oraş, mă întâlnesc cu nişte prieteni şi dansăm de parcă suntem la ultimul nostru party. Nu trece bine seara, dar zilele trec...

BREAKING NEWS!!! Un virus ucigaş se răspândeşte cu repeziciune pe toată planeta. Mă întâlnesc cu colegii mei, Ana Toda, Izabella Demeter, Alexandra Mariniţu, Vlad Anghel şi Paul Pristavu la Teatrul Dramaturgilor Români şi ne uităm unul la altul. Nu se citeşte nimic altceva pe feţele noastre decât pa-ni-ca. O să vedeţi, o să se închidă toate, o să se închidă teatrul şi o să stăm în casă. Exact ca în China. Vă spun. Sunt sigur că vom ajunge să ne ascundem mâncarea. O să trăim sfârşitul lumii. Am o presimţire. Nimeni nu spune nimic, dar toţi gândim acelaşi lucru (cred). Termină, mă! noi avem de dat o licenţă şi nici nu ne-am apucat de spectacolul propriu-zis. Hai să dăm o lectură. Parcă văd că nu mai facem Ultima cursă (de Horia Lovinescu). Se trezeşte unul dintre ei să spună, dar dau eu răspunsul: Sper să nu fie asta ultima cursă.

Primim mesaj de la facultate că orele se mută în online, iar guvernul, cum se spune în popor, ne bagă în casă. E un sentiment ciudat, nu-l mai trăisem până acum, mama mă sună şi-mi spune să stau în Bucureşti, că are încredere în mine, că ştiu să-mi port de grijă; tata mă sună să merg acasă. Rămân în Bucureşti, în casă, mai exact într-o garsonieră.

Am de gândit un alt plan, nu vreau să stau singur, ce fac, cu cine mă mut, nu singur, wow... Pun mâna pe telefon şi sun un prieten. Gata, am rezolvat, nu sunt singur. Trece prima săptămână de stat în casă în care nu fac altceva decât să mă uit la ştiri şi să citesc articole din presa naţională şi internaţională sau, mai bine zic, să alimentez panica, de ce nu.

Trec repede peste asta şi încep să citesc pentru lucrarea de licenţă. Încep să cred că licenţa mă sperie mai tare decât virusul. Termin de recitit Cojar, dar în momentul în care închid cartea... o deschid la loc şi... încep iar. Recitesc şi alte cărţi, dar hai să nu mă abat de la subiect, nu vreau să-mi distrug imaginea de caterincă-boy.

În aprilie fac cunoştinţă cu Răzvan care găteşte, frate, nu glumă. Face omu' ăsta (adică eu) de la supă de pui, sarmale, ouă umplute, salată boeuf, la tort diplomat, Tiramisù şi Raffaello de casă (fac şi pe comandă). Îmi petrec mare parte din lună cu nasu' în cărţi, ochii pe aragaz, să nu se umfle sarmalele prea tare şi să dea pe afară şi cu vocea cântând manele (reinterpretate) pe TikTok.

Repetiţiile online mă îndepărtează de senzaţia că vreau să mai fac actorie, dar mintea mea încearcă să găsească o soluţie. În luna mai îmi şi vine ideea. Auziţi, pe 15 mai nu mai e stare de urgenţă, o să aibă nevoie de măcar o zi să o implementeze iar. Aşa că, haideţi pe 15 la mine şi filmăm licenţa. O facem în secret, poate profele nu sunt de acord. Ce ziceţi? Filmăm, dar terminăm şi o sticlă de dezinfectant. Am folosit atât de mult încât, ce mai, pot spune că am făcut duş în el.

Vine ziua cea mare, termin de scris Metamorfozele teatrului contemporan românesc, Munca lui Tom cu sine însuşi, mă urc în maşină şi direct Tuzla. Ajung pe plajă, pustiu, încep să plâng, dar e un plâns de fericire. Înapoi în Bucureşti, am de susţinut ce am scris în zilele de stat în casă. Gata! Oficial sunt şomer cu diplomă. Normal, pun şi o poză pe Facebook, să fie acolo (oficial).

Prietenii noi de la Nocturnele de Poezie Contemporană îmi fac vara, ce mai, Marta Margaret, Lucy Stoica, Mazo, Edmond Niculuşcă, Alberto Groşescu, Silvana Mihai, Ana Maria Pop, Adelina Pascale, Ana Maria Lupaşcu, George Ivan, Vava Ştefănescu, Andreea Novan, Răzvan Ţupa... Wow, aş continua aşa până mâine. Reuşesc... Reuşim.

În ciuda a tot ce se întâmplă, am o vară perfectă. De ce? Simplu. Poezia + Dansul Contemporan + Vântul de pe MagheruOne = Love. Cel mai pe scurt, vara este aşa: plecări dese la mare, poezie, stat la soare, cafea cu gheaţă, dans, bere, poezie, Vadu, dans, cort, poezie, Corbu, stele, poezie, dans, mare, poezie şi spectacol nou, Teatru Ziar... Îmi plac chestiile noi, hai să facem... Cabaretul Banana la Manasia şi Roaba de cultură, împreună cu super fetele şi prietenele mele Ruxandra Simion, Ana Maria Feraru şi Alina Tofan, dar şi cu super fetele de la ArtFusion.

Aşa se duce şi vara şi vine septembrie, Hop şi eu, Hop şi alţii... Gigi Căciuleanu se opreşte din explicat ceva şi dintr-o dată se aude în toată sala: Nu te mai scuza că exişti. Gata, gata, nu o mai fac! Scuze! Promit! Ştiu ce am de făcut, mă urc pe TNB şi trebuie să fiu dansactor. Înţeleg că suntem Under the clouds şi că nu se termină aici.

Mulţi ani trăiască, mulţi ani trăiască, la mulţi ani, cine să trăiască, Răzvan să trăiască... Da, e 9 septembrie şi da, e o petrecere, nu ca în alţi ani, de data asta am avut un singur invitat. E minunat! Mă pregătesc de examenul de admitere la master şi beau şampanie, una ieftină, păstrăm banii pentru alte chestii... pentru înscrierea la admitere. Trec prin toate emoţiile cumplite şi cumplite la pătrat, dar reuşesc să intru exact unde îmi doresc mai tare, Scriere dramatică.

Staţi! Se aude ceva... What is love? Baby don't hurt me, don't hurt me, no more. A, da! E spectacolul pe care l-am făcut cu Alina Tofan la Teatrul Apropo şi pe care, din păcate, nu l-am jucat niciodată cu public, ci doar online, în octombrie la Bucharest Fringe, Maratonul Teatrului Independent. E interesant, stau acasă pe canapea şi mă uit la mine cum tot eu am spectacol. Wow!

Mă rog, trec peste şi mă duc în noiembrie. Filmez tot cu Alina la Quarantined - a surrealist story, un scurtmetraj gândit şi regizat de Adrian Bodhi. Mă uit la Alina şi râd, mă gândesc şi îi zic: Parcă suntem Marina Abramovic şi Ulay. Mă uit la noi şi sunt aşa de sigur că ne vom duce departe, atât de departe, încât nu văd limita, încă...

Dacă spun: cadouri, cadouri, asta înseamnă că a venit şi decembrie şi mai spune să aducă jăratec... Termin proiecţele care mi-au mai adus şi mie un bănuţ şi gata, plec acasă. Vreau acasă, la mama. Ultima zi din an, ultima oră, ultimele 3, 2.... Ştiu, n-am bani la mine, dar las-o aşa... 1... ne vedem în... La mulţi ani, 2021! Oare ce se mai întâmplă şi anu' ăsta?

*

Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus