05.02.2021
2020. Un an de care aş fi tentată să spun că a fost cel mai urât an din viaţa mea, dar poate chiar acest an m-a ajutat să îmi dau seama de adevăratele priorităţi şi valori. Un an plin de restricţii şi teamă, dar şi un an în care am avut TIMP, MULTĂ IUBIRE ŞI SPERANŢĂ.

2020 a început miraculos departe de casă, aşa cum eram mereu obişnuită, să plec, să vin fără să poposesc prea mult în aceea ce îmi este casă, cămin. Cu multe proiecte care se anunţau, cu multe ore de predare şi cu o agitaţie continuă, aşa cum îmi plăcea sau cum eram obişnuită să trăiesc. Mereu ocupată, mereu cu dorinţa să mă relaxez şi să am timp pentru mine şi pentru familie.

Dar în martie, aşa cum toţi ştim viaţa s-a schimbat, credeam că nu pentru mult timp şi chiar mă bucurasem, căci aveam nevoie de o pauză, recunosc că nu mai mult de o săptămână, dar săptămâna s-a transformat într-o lună şi luna într-un an.

Am început să deschid mereu televizorul la ştiri şi să apară "panica", nici măcar nu ştiu de ce, poate de ceva ce nu cunoşteam. Aşa că am hotărât să urmez sfaturile şi să mă aliniez societăţii, adică să mă izolez.

Ceva mai minunat nu se putea întâmpla pentru că am profitat la maximum de timp pentru a sta alături de băiatul şi soţul meu, lucru pentru care nu am avut niciodată timp cu adevărat. Doar că ce e prea mult, e prea mult şi am început să obosim, să vrem să întâlnim oameni, să vorbim, să socializăm şi să revenim la ceea ce aveam înainte, adică la o viaţă plină de activităţi. Nu am putut, dar asta nu ne-a ţinut să nu ieşim, să nu ne bucurăm de natură, lucru de care recunosc că nu ştiam că e atât de frumos. Au început ieşirile la munte, la mare, la ţară, oriunde prindeai un colţ de natură şi puţină lume.

Anul 2020 m-a învăţat că se poate trăi şi în natură; că, de multe ori e mai frumos decât între betoane şi camere de hotel. Cortul, familia şi câţiva prieteni devenise ceva fantastic, experienţe pe care dacă 2020 nu era, nu le-aş fi trăit.

Recunosc că am fost martoră la nişte fenomene ale naturii cum rar întâlneşti, am văzut un fermecător spectacol de lumini albastre parcă venite din îndepărtările mării. Planctonul care lumina apa, sunetul apei şi roua dimineţii, împreună cu ciripitul păsărelelor, departe de lumea civilizată, un spectacol la care am avut bucuria de a participa.

Un an în care am reuşit să mă apropii de natură, să îmi cunosc mai bine familia şi să mă bucur la maxim de puştiul meu.

Cât despre filme, da, am văzut multe, extrem de multe, am citit şi multe cărţi şi vreau să recomand o carte care m-a impresionat: Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne, o carte dură dar superbă.

De dansat mi-a fost cel mai dor, dar nimeni nu m-a oprit să dansez, la mare, la munte, lângă foc şi la mine în sufragerie. Am dansat în băltoace de apă şi în ploaie ca un copil, profitând la maxim de copilăria băiatului meu pentru a putea trăi şi eu ceea ce nu am avut odată.



Şi pentru ca să nu se termine oricum şi să îndrăznesc să afirm că anul 2020 a fost un an urât, viaţa m-a surprins din nou cu cel mai frumos şi dorit cadou: o sarcină, de data asta cu o fetiţă.

Mulţumesc 2020 pentru că mi-ai arătat că munca şi "alergatul" prin viaţă nu înseamnă totul, mulţumesc că mi-ai arătat cât de minunată este natura şi că ar trebui să avem mai multă grijă de ea şi nu în ultimul rând că o să îmi dai o minune în viaţa noastră.

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus