Creşterea şi descreşterea Letiţiei

Ce zi e azi? Miercuri. Ce sfânt o fi azi? Ia să mă uit în calendarul ortodox. Ia uite, Sfântul Narcis. Ia să vedem, avem în clasă la Dani pe Narcisa. Să trimitem un mesaj de felicitare.

La 7:30, Letiţia pune mâna pe telefon şi plină de elan, trimite un mesaj pe whatsapp tuturor mamelor din grup. Grupul l-a creat chiar ea, Clasa II A se cheamă, i-a pus o fotografie cu buchetul de flori dat de ei, părinţii buburuzelor de la II A dragei lor doamne învăţătoare. Letiţia a ales buchetul, i-a făcut poze cu aparatul lor profesionist, l-a înmânat plină de emoţie doamnei învăţătoare. Ce păcat că nu trăim doar momente înălţătoare, cum ar fi privirea unui copil, zâmbetul gingaş al unei flori, scrierea unei scrisori de dragoste. Mare păcat. Da, să scrie mesajul către mamele din minunatul colectiv al clasei a II A.
"La mulţi ani dragei noastre Narcisa! Astăzi sărbătorim Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis. Sfântul Narcis să te ocrotească zi de zi, să îţi dăruiască sănătate, fericire, împlinire şi noroc! Cu mult drag, Letiţia"

Apăsă fericită pe send. Ce satisfacţie să ai idei, să aduci bucurie, să le arăţi celorlalţi că eşti conectat şi oferindu-le un zâmbet, să readuci către tine din univers unde de energie pozitivă. Îşi făcu o cafea, aşteptând răspunsuri din univers. Simţea că gesturile ei nu rămân neobservate şi că energiile se grupează într-un mod fericit, ca să se întoarcă la ea înmiit. Căci se ştie, o spun atâţia şi atâţia, a văzut asta parcă şi într-o carte de-a lui Dale Carnegie: creează fericire pentru cei din jur şi vei fi tu însuţi fericit. Sau poate nu era aşa. Aşa era totuşi, că are logică. Aşa era, n-are cum să fi fost altfel.

Universul nu o lasă pe Letiţia să aştepte prea mult. Bing, primul mesaj pe Whatsapp. Îl citeşte radiind: "Mulţumesc mult, dragă Letiţia. Eşti extraordinară, cum de ai ştiut? Aşa e, astăzi e sfântul Narcis, chiar dacă e cu cruce neagră, noi ştiam de el. Dar nu îl sărbătorim. Oricum, mii de mulţumiri şi să ne trăiască tuturor copiii."

Urmează alte mesaje, de la părinţi care nu au auzit niciodată de sfântul Narcis şi care cumva ruşinaţi de ignoranţa lor, încep să-i ureze şi ei stângaci copilului, prin mama sa, la mulţi ani. Până la prânz, Whatsapp-ul e plin de urări şi mulţumiri şi felicitări că Letiţia e aşa de inspirată şi mereu atentă. Letiţia simte că urcă de la un minut la altul scările neciobite care ne duc în al nouălea cer şi hotărăşte că astăzi, pentru că ziua a început aşa promiţător cu o mică bucurie, nu va lăsa nimic să o tulbure. E mândră de ea că a creat, iată, încă o tradiţie şi de acum încolo lumea din grupul de mămici va şti că există Sfântul Narcis şi va felicita pe mica buburuză. Zâmbeşte satisfăcută, auzind încă o dată bing-ul whatsapp-ului, semn că încă un mesaj vine să îi încălzească inima: "Bună ziua, ce teme au copii azi la mate?"

Letiţia simte că brusc trebuie să coboare vreo patru trepte din scara către al nouălea cer. Cine e asta care nu zice nici la mulţi ani, nici bravo pentru iniţiativă? Aa, mama lui Cipi. Tipic! Şi Letiţia pune telefonul pe silent, decisă să îşi bea cafeaua repede, ca să mai apuce să recupereze puţin din starea de bine cu care tocmai a început ziua.

Letiţia locuieşte în Bucureşti, împreună cu soţul şi copilul. Nu lucrează undeva anume, pentru că nu suportă să fie sclava cuiva. E o alegere personală, cum spune ea tuturor. Ea a ales să fie alături de copil, să îi ofere tot ce e mai bun şi curat în fiinţa ei de mamă. Asta pentru că Letiţia e genul de mamă căreia chiar îi pasă de soarta copilului ei. Spune asta răspicat, fără jenă, tuturor celor care o întreabă unde lucrează. E mândră cu alegerea ei. Da, şi spune că face toate eforturile pentru ca Dani să nu ducă lipsă de nimic, oricât de greu ar fi pentru ea şi soţul ei să asigure traiul zilei de mâine. Pentru că iubirea, armonia, înţelegerea sunt cu mult mai presus decât un serviciu la vreo multinaţională care îţi înghite toată viaţa şi nu te lasă să îţi canalizezi energiile spre proprii tăi copii. Deci asta este, e vorba despre alegeri în viaţă. Locuieşte în Bucureşti, dar nu s-a născut şi nu a crescut aici. De fapt, ce contează, important e unde suntem, nu de unde venim, nu? Şi zâmbeşte şăgalnic, cum a învăţat la cursul de programare neurolingvistică, unde a mers cu Horaţiu, soţul, când au vrut să îşi facă firmă şi aveau nevoie de câteva trucuri de poziţionare pe piaţă, dar şi de învăţare a unui comportament de afaceri, dincolo de instinct. Că instinct aveau, mai ales Horaţiu, el are o reală aplecare spre fler.

La prânz Letiţia merge la şcoală să îşi ia copilul. Dacă are ocazia, mai stă la o şuetă constructivă cu doamna învăţătoare, căreia îi spune cât de minunată şi nepreţuită este. Cel mai adesea se vede şi cu doamna directoare, căreia îi spune cât de minunată şi nepreţuită este. E bine să faci complimente. Şi să zâmbeşti. O spune şi Dale Carnegie: fă-l pe celălalt să se simtă foarte important. Or Letiţia îşi presară ziua şi drumul de la şcoală acasă şi invers cu complimente şi aprecieri, ca nişte flori pe care le sădeşte, ştiind că ce sădeşte acum va înflori mai târziu. Ştie ea prea bine, tot ce pui în univers, se întoarce înapoi la tine. E alegerea ta să se întoarcă sub formă de energie pozitivă. În trecut, când a lăsat învăţământul pentru a intra alături de Horaţiu în vânzări, a simţit cu toată fiinţa că face pasul potrivit. A urcat rapid pe cele mai înalte trepte, au făcut bani mulţi din vânzări în sistem piramidă, au mers la conferinţe şi au vrăjit mii şi mii de oameni care le cereau autografe şi le luau interviuri. Şi-au cumpărat un apartament mare, maşină, au făcut cheltuieli mari. Letiţia crescuse, îşi depăşise condiţia şi cei din orăşelul ei natal puteau să ştie unde a ajuns ea. Se tunsese modern, purta poşetă cu lanţ şi tocuri. Nu puteai arăta oricum când intrai în casele oamenilor. Sau pe scenă, în lumina reflectoarelor, promiţând tinereţe fără bătrâneţe unor băbuţe ridate, doar dacă aplică un strat de cremă iluminatoare, chiar şi fără machiaj. A apărut Dani. S-au bucurat enorm, puteau să îi ofere viaţa pe care ei nu avuseseră şansa să o aibă. Apoi, ca atunci când prinzi mai mult curaj decât poţi duce şi uiţi care îţi sunt limitele, totul s-a năruit. Au făcut ei nişte greşeli, nici nu mai contează acum ce greşeli, naivitate sinceră, care le-au adus sfârşitul într-un ritm mai galopant decât urcaseră pe culmi. Căderea a fost cumplită. Au fost nevoiţi să plece din capitală. Ce putea ea să mai spună acum celor de acasă? Au vândut apartamentul şi maşina, au stat cu chirie în provincie, ca să-şi revină. Apoi Horaţiu a început nişte proiecte online. Ei nu sunt oamenii care să suporte un angajator, chiar nu ar suporta, asta e. Ei sunt spirite libere. Asta ţine tot de decizii pe care le facem în viaţă şi ei asta au decis. S-au întors în Bucureşti. Au reînceput să crească. Poate nu vor ajunge niciodată la gloria la care ajunseseră cu ani în urmă, dar nu contează. A fost o lecţie. Spiritual vorbind, s-au îmbogăţit, sunt mai uniţi, mai trainici, mai siguri pe ei şi unul pe celălalt ca niciodată. Iar povestea creşterii şi descreşterii lor nu o ştie nimeni. Letiţia o spune doar foarte rar când se apropie de o mamă şi simte nevoia să îi împărtăşească faptul că ea e trecută prin greutăţile vieţii, ea vine de sus, ea ştie ce este lupta.

Letiţia e atentă cu anturajul copilului ei, nu oricine poate deveni prietenul ei. Întâi se asigură că sunt de familie bună, că părinţii au potenţial în vreun domeniu şi că vreodată, la nevoie, ar putea fi de ajutor. Apoi se împrieteneşte ea cu mamele acelor copii, îşi vorbesc fără dumneavoastră şi deja fac schimb de reţete. Cere prietenia lor pe Facebook, devin prieteni. Letiţia urmăreşte postările mamelor-prieten şi îşi duce copiii la cursurile la care merg copiii mamelor-prieten. Dau like-uri la toate postările şi îşi trimit mesaje pe whatsapp. Când cuvintele nu mai pot exprima suficient de bine emoţiile care încep să crească şi să circule între Letiţia şi mame, se trece la alt nivel: îşi trimit unele altora emoticoane, rânduri lungi cu faţă zâmbitoare, flori, buze rujate, inimi roşii, feţe râzând în hohote, feţe trimiţând pupici. Asigură-te că oamenii de care te înconjori vor face ca tu să fii mai valoros prin asocierea cu ei, spune Tony Robbins. Letiţia ştie că prietenii nu te lasă la greu şi mai ales, fac orbeşte ce le spui, dacă îi priveşti direct în ochi, alegi un ton dulce, găseşti complimentele care să îi atingă şi îi întrebi cum se simt. Abia după aceea Letiţia încearcă să le vândă ceva, nu doar iubire şi deschidere. Cu ce scoateţi voi petele de pe haine? Aţi încercat vreodată detergentul de la Amway? Este un produs excelent, iar Amway este proiectul meu de suflet. Eu numai acest detergent folosesc şi îmi ajunge două luni, pentru că fiind foarte concentrat, este şi foarte eficient, atât din punct de vedere al spălării, cât şi din punct de vedere financiar. Este o comoară. Da, da. V-aţi pus vreodată problema că nu sunteţi poate suficient de deschişi faţă de copiii voştri, că nu puteţi să faceţi faţă provocărilor? Veniţi la o conferinţă despre parenting, vă veţi simţi mai împliniţi, mai informaţi, mai stăpâni pe situaţie. Uite aici linkul. Poate ne vedem acolo. Pupici, dragelor şi o zi excelentă vă doresc!

Mai e câte o mamă care opune rezistenţă, dar nimic nu o descurajează pe Letiţia, ea a învăţat că viaţa e o luptă şi că trebuie să accepţi provocările ei zâmbind, după fiecare cădere urmează o creştere, chiar daca nu e lin urcuşul, e totuşi urcuş. Şi exact cum spune Dale Carnegie, ZÂMBEŞTE. Dacă nu ar fi învăţat nimic de la toate conferinţele la care a participat când aveau afacerea de succes şi urcau pe scena, ea şi Horaţiu, şi cu charisma lor şi informaţiile bine găsite provocau aplauze nestăvilite în sală, acum ar fi zăcut într-un spital de nebuni. Nu există succes fără respingere. Cu cât eşti respins mai mult, cu atât mai bine, pentru că înveţi mai mult şi eşti mai aproape de obiectivul tău, spunea Tony Robbins. Iar Letiţia a avut şi are mai multe obiective: o viaţă perfectă pentru copil, o familie unită şi fericită, o afacere de succes şi o relaţie de perfectă armonie şi echilibru cu lumea din jur, pe care încearcă să o facă mai bună. Totul e posibil, trebuie doar să te focusezi şi să-ţi canalizezi energiile către ţinta pe care ţi-o propui. Asta le spune Letiţia şi mamelor-prieten ai căror copii au voie să fie prietenii copiilor ei.

A înţeles că drumul perfecţiunii începe devreme. A căutat pe internet ce educatoare de răsunet există în zona în care locuieşte ea cu chirie, de când au revenit la Bucureşti. A găsit. Cum să ajungă la ea? Letiţia nu cunoaşte nu-uri când e vorba de interes. O viaţă de succes îşi are temelia în anii grădiniţei, ştie toată lumea. S-a îmbrăcat bine, şi-a pus pe faţă zâmbetul cu care convinge pe oricine că fără Herba Life viaţa nu are direcţie, a cumpărat un pix şi o agendă şi le-a ambalat frumos, a luat un buchet de flori şi a intrat la directoarea grădiniţei, punând în aplicare toate tacticile şi cele zece reguli de aur ale unei negocieri reuşite din cărţile motivaţionale cu care umpluseră sălile prin ţară în anii lor de succes. În ziua aceea, norocul nu se trezi şi nu ieşi din palatul său, în ziua aceea doar Letiţia singură, prin propria magie, obţinu ceea ce nimeni nu ar fi obţinut doar bazându-se pe noroc şi pile. Deşi directoarea grădiniţei avea o reputaţie de femeie enervant de corectă şi incoruptibilă, zâmbetul Letiţiei, pe care îl învăţase de la Dale Carnegie îşi făcu efectul: avea pentru Dani asigurată, nu se ştie cum, cea mai bună educatoare din cartier şi poate chiar mai departe. Târziu află că de fapt ar fi îndeplinit oricum criteriile şi fiica ei ar fi putut ajunge la cea mai bună educatoare, dar toate acestea n-o puseră pe gânduri. Bucuria succesului nu i-o ofili nimeni vreme lungă.

Letiţia ajunge acasă cu copilul. Pregăteşte masa, fac împreună temele, spală vasele. Rutina zilnică nu o oboseşte şi nu îi dă sentimentul neîmplinirii. Dimpotrivă. Totul e o binecuvântare şi echilibrul e măsura tuturor lucrurilor. Nu te certa cu nimeni şi evită conflictele prelungite. Cum i-a urat ea unei mame-prieten: o zi minunată, cu mult soare în priviri. Letiţia mai verifică whatsapp-ul. Graţie foarte bunei ei relaţii cu doamna, Letiţia a devenit un fel de purtător de cuvânt al acesteia. Doamna, nefăcându-i plăcere să-şi piardă vremea cu părinţii, îi transmite Letiţiei ce are de transmis, iar Letiţia comunică mai departe eficient. E foarte convenabil şi comunicarea merge ca pe roate. Logofătul Letiţia scrie câte un mesaj de interes comun de la doamna: Anunţ! Doamna ne atenţionează că vineri au loc discuţii cu doamna director la ora 16:00, cine este interesat să se prezinte la sala de sport. Anunţ! Doamna ne atenţionează că plecarea în excursie se face joi la ora 7 fix din faţa şcolii. Rugămintea este să nu întârzie nimeni. Doamna învăţătoare e ca un guru retras în nori care comunică doar prin iniţiata Letiţia cu cei din lumea mişcătoare. Letiţia este şi membră în comitetul de părinţi, participă la şedinţele pe şcoală de la început de an şi transmite părinţilor minutele şedinţei. Ea cere fondul clasei şi fondul şcolii, făcându-şi datoria de a menţiona că nu este obligatoriu, dar e necesar şi e de bun simţ ca părinţii să pună umărul la îmbunătăţirea condiţiilor şi a materialului didactic al şcolii, pentru desfăşurarea unui proces educativ sănătos şi motivant. Mamele simple nu reacţionează la mesaj, mamele-prieten transmit zeci de e-mailuri de mulţumire pentru informare şi susţin rugăminţile pecuniare ale doamnei director care se ocupă cu atâta grijă de buburuzele lor. Doamna director e la rândul ei fericită că există Letiţia. E mai uşor să strângi bani printr-o mamă decât să te duci personal să ceri părinţilor. Drept răsplată pentru implicarea li ajutorul ei, Letiţia a primit libertatea de a printa toate documentele şi materialele necesare şcolii. La un preţ convenabil. Se printează diplome, fişe şi planşe, pentru că Letiţia îşi începe mesajele la ora 07:00 aşa: Dragii mei, astăzi este ziua internaţională a îmbrăţişărilor. Fie ca schimbul de căldură să vă sufletească să vă satisfacă nevoia de afecţiune, siguranţă, dragoste şi confort interior. Îmbrăţişaţi-vă, iubiţi-vă, emoţionaţi-vă! Vă aştept cu bănuţii pentru materialele printate în faţa şcolii. O zi excelentă vă doresc.

Letiţia termină de spălat vasele şi deschide e-mailul. Are de trimis urgent un mesaj către mamele clasei IIA: "Dragi mămici, am rugămintea urgentă la voi să căutaţi printre stickerele copiilor voştri şi să vedeţi dacă aveţi cumva următoarele super flizz: 14, 15, 21, 28. Avem la schimb 10, 2, 9 şi 24. Dani mai are nevoie de cele patru menţionate mai sus şi a terminat colecţia. Dacă e nevoie, ne putem întâlni la metrou. Dacă nu se poate, daţi-le copiilor la şcoală, să le dea lui Dani şi eu mă asigur că pun în plic dublurile noastre. Mulţumesc."

Urmează iar o ploaie de confirmări şi mulţumiri. Mămicile se bucură că Letiţia a preluat iniţiativa şi vrea în felul acesta să îi ajute pe copii să îşi completeze colecţia. O singură mamă a avut rugămintea să nu i se mai trimită astfel de e-mailuri, că nu are timp de aşa ceva şi că ar fi mai bine să lăsăm copiii să-şi rezolve micile probleme şi bucurii, nu să le facă adulţii în numele lor. Mama-kamikaze a fost scoasă din corespondenţă. E probabil un element nefericit care nu întâmpină bucuria şi energia pozitivă din univers cu braţele deschise. Dimpotrivă, respingând-o, atrage asupra sa unde de energie negativă. E ca şi cum ai alege să înghiţi un cactus, în loc să înghiţi un măr dulce. Entuziasmul colectiv continuă cu e-mailuri, mesaje pe whatsapp şi întâlniri nocturne la metrou, până când copiii mamelor-prieten îşi completează colecţiile. Rămân descompletaţi şi neajutoraţi copiii mamelor simple. Noaptea, când copiii dorm şi casa se linişteşte, Letiţia le trimite un mesaj tuturor:
"Buna ziua dragi părinţi, vă mulţumesc pentru spiritul de echipă cu care aţi răspuns în toată această perioadă în a le oferi buburuzelor noastre o mică bucurie. Am reuşit să punem în mişcare super flizz-uri Mega Image de la părinţii care au dorit să participe la această acţiune comună, respectiv de la 30 de părinţi (2 părinţi au refuzat să participe. Este vorba de mama lui Cipi Iacob şi de mama Claudiei Ivănescu). Mulţi părinţi şi-au exprimat deschiderea de a mă ajuta şi vă mulţumesc mult pentru susţinerea morală şi pentru încrederea investită."

Gestul ei minunat este primit cu aplauze şi i se răspunde cu zeci de e-mailuri de apreciere şi mulţumire. Una din mame decide să extindă mulţumirile standard şi să îi confirme Letiţiei: "Dragă Letiţia, eşti cea mai tare. Noi familia Ionescu te iubim eşti cea mai tare. Nu pot să spun câte faci tu pentru noi şi noi te iubim foarte mult, mai ales că tu ţ-i clasa unită şi aşa ceva nu are toată lumea din şcoală deci noi familia Ionescu considerăm că eşti minunată şi deosebită în acelaşi timp şi atâta vreau să spun că noi te iubim foarte foarte mult pupici dulci dulci pa-paaa şi nu în ultimul rând o seară cât mai excelentă la toţi părinţi şi nu numai. Ioana Ionescu, mămică de Alexandra".

Letiţia a simţit fiori de plăcere şi urcuşul ultimelor trepte către al nouălea cer a fost aşa de simplu, că nici n-a simţit vreun efort. Câteodată e simplu de la sine. Eforturi mici pentru rezultate gigantice. E ca şi cum ai spăla cu detergentul de vase Dish Drop de la Amway, cu extract natural din planta shiso pentru a proteja mâinile de rigorile spălatului. Letiţia e în plin urcuş, creşte atât social, cât şi spiritual. Ce înălţător e sentimentul împlinirii când cei din jur te remarcă şi te apreciază pentru ceea ce eşti cu adevărat, pentru însăşi valoarea ta. Oricum, valoarea este în inima ta. Gândeşte pozitiv. Da, da.

Când Letiţia identifică vreo mamă cu vocabular elevat şi o bună cunoaştere a limbii române şi care o şi laudă echilibrat pentru eforturile ei, simte nevoia să o ridice în slăvi pe e-mail, cu celelalte mame în CC, văzând-o undeva aproape de vârful piramidei: "Eşti deosebită, Cecilia. Am simţit asta din prima clipă când te-am văzut. Cum ai ajuns la acest nivel?" Pentru Letiţia, lumea e ca o piramidă cu niveluri şi nivele, straturi, ierarhii, vieţi reîncarnate la nivel superior şi dacă cineva nu înţelege ce vrea să spună şi zice ce e aiureala asta, Letiţia o întreabă calm, ignorând iritarea din tonul celeilalte: când eşti născută? Cealaltă îi spune. Letiţia închide ochii şi calculează în gând, dând din cap ca şi cum ar da teza la matematică: 8! Apoi, ca o revelaţie: păi de-aiaaaa, acum se explică. Opt! Eşti la a opta viaţă. Confort material, înălţare spirituală, echilibru emoţional, detaşare de material. Aşa se explică. De aceea eşti la acest nivel. Mama ajunsă la acest nivel rămâne buimacă în mijlocul străzii, neînţelegând ce performanţă a atins. A opta viaţă!!!!!

Dar Letiţia nu îşi pierde energia cu astrele, asta e doar un bonus. Cel mai mult îi place să facă uz de spiritul de echipă pe care chiar ea l-a creat în clasa II A când vine vorba de cumpărat un cadou pentru "doamnele noastre dragi", cum îi place ei să le numească pe extraordinara doamnă învăţătoare, deosebita doamnă de germană, pe minunata doamnă de religie şi pe neobosita doamnă de sport. Şi ocazii de oferit cadouri sunt destule pe parcursul unui an: Crăciunul, Paştele, ziua de naştere a doamnelor, ziua numelui, sfârşitul de an şcolar. Iar când vine vorba de bani, Letiţia simte nevoia să ridice ştacheta. Zice o mamă hai să dăm 30 de lei de persoană? Nu, Letiţia nu e de acord. Chiar le zice: "Personal mi se pare jignitor să se strângă un cadou de doar 700 de lei pentru doamna noastră dragă. Dacă se va ajunge aici, eu personal renunţ la a mă implica în aceste acţiuni de suflet. Cu regret o spun."

Sar în valuri mamele-prieten şi mai apoi mamele simple, cu rugăminţi disperate ca ea să nu le părăsească, să o ierte că au vorbit aşa, fără să gândească. Ea e muza şi lidera lor, cum să plece? Letiţia soarbe cupa de nectar a adoraţiei, dă capul pe spate la ultima picătură şi scrie la ore târzii din noapte, pentru a da gravitate deciziei: Bine, fie. Rămân. Dar numai dacă sunteţi cu toţii de acord să dăm măcar 50 de lei de persoană. Altfel nu. Mulţimea aprobă în extaz. Ca să fie doamna mulţumită. Ca să fie Letiţia mulţumită. Şi să-şi poată face treaba ca lumea. Apoi Letiţia se împrumută la cineva să dea bani la cadouri, e o datorie atât materială, cât şi spirituală.

Simte anticipativ freamătul şi bucuria strângerii banilor şi a cumpărării cadoului, a ambalării lui, a cumpăratului florilor şi a fotografiatului tuturor acestora, ca un profesionist în arta oferirii de cadouri. Letiţia urmează cele zece reguli de aur ale oferirii cadourilor. Le poate integra în cele zece reguli de aur ale succesului. Şi ale leadership-ului. Dar cel mai mult şi cel mai mult îi place Letiţiei să conceapă texte. Nu doar e-mailuri către părinţii care trebuie încurajaţi să participe, ci mai ales către doamnele cadre didactice. Acolo se vede cheia de boltă a talentului ei în câmpul vânzărilor din afacerile de tip piramidal, plus lecturile motivaţionale care definesc stilul ei. Şi toate acestea la un loc fac ca noaptea târziu, când stă în faţa calculatorului, să iasă din mâinile ei filigrane lirice ca acestea: "CRĂCIUNUL semnifică naşterea, creaţia şi veşnicia Universului. Ar putea să fie în Ajun de CRĂCIUN ceva mai plăcut decât savoarea unei ceşti cu ceai şi a biscuiţilor cu scorţişoară şi vanilie, acasă, în căldura căminului, în miros de brad, fredonând colinde alături de cei dragi? Redevenim copiii de altă dată. Trebuie doar să credem! Întrucât CRĂCIUNUL din suflet face ca această magie să fie păstrată cu noi în suflet tot anul ca pe o binecuvântare."

În pauzele mici dintre acţiuni, Letiţia vrea să menţină caldă relaţia cu universul, pozitivând. Ca un robot de la departamentul economic care atenţionează prin sms clienţii de ziua lor că pot face cumpărături cu 10% reducere, dă un start pozitiv zilei chiar din zori. Trimite un sms tuturor: "Zilele în care speranţa prinde aripi şi noile începuturi ne îndeamnă să ne urmăm cu hotărâre visele, sunt aici! Să celebrăm împreună primăvara! Pe cea de afară şi pe cea din sufletele noastre! O primăvară frumoasă!!!'' Letiţia crede în forţa semnelor de punctuaţie. Cu cât pune mai multe semne de exclamare la final, cu atât textul devine mai plin de pasiune. Să se simtă asta. Să nu pară vreo urare inertă, spusă de mântuială. Exclamarea ridică textul. Ah, dacă ar putea Letiţia să vândă texte. Adică să aibă aşa, o afacere, din care să scoată bani pe astfel de compuneri făcute la comandă. Mai ales că Letiţia nu crede că un mesaj trebuie creat după persoana căruia i se adresează, ci mai degrabă invers. Faci un text cu multe gerunzii şi epitete, cauţi pe net adjective şi comparaţii cât mai inedite, le lipeşti unele de celelalte şi gata minune de text. Apoi, în funcţie de situaţie, schimbi persoana căruia îl dedici şi eventual mai scoţi sau mai adaugi un adjectiv. Efectul este magnific. De aceea şi curge cu mesaje de laudă şi mulţumire după ce Letiţia trimite mamelor din grup astfel de urări, la care ea răspunde: "Dragele mele, vă mulţumesc din suflet pentru apreciere, susţinere, feed-back şi deschidere. Sunteţi raţiunea mea de a fi. Datorită vouă pot să merg mai departe ca o femeie împlinită, fericită, iubită şi înţeleasă. De aceea vreau să împart cu voi această bucurie."

Letiţia creşte, deşi poate nu se vede cu ochiul liber. După diverse încercări de business în care a crezut şi a pus tot sufletul, şi-a găsit în sfârşit alături de Horaţiu chemarea: o afacere cu calendare, cu coperte colorate şi citate care să dacă oamenii să creadă în frumos. Inspiră-te, energizează-te, trăieşte! Iubeşte, visează, speră! Toate mamele-prieten se bucură la asemenea mesaje. Toţi copiii primesc calendare la şcoală, o mică surpriză din partea ei. Mamele mulţumesc impresionate şi laudă frumuseţea obiectului şi a gestului. Letiţia le mulţumeşte pentru mulţumiri şi anunţă că aşteaptă bănuţii până la sfârşitul săptămânii. Reducere 10%.

Reţeaua socială creată de Letiţia a devenit şi clientela lor. Aşa se naşte şi creşte o mică afacere, pentru că Letiţia urmează cele zece reguli de aur ale succesului. Una din cele mai importante este "Lucrurile măreţe se obţin în paşi mici'.

Universul se sparge în râuri de recompense emoţionale. A strâns toţi banii. Cu greu îşi mai adună forţele pentru a mulţumi pentru spiritul de echipă, implicare şi deschidere. A reuşi să alegi cadourile potrivite este întotdeauna o reală provocare, scrie Letiţia tuturor mamelor. A găsi cadourile potrivite este o artă, a le oferi e un spectacol cu artificii. Oferind, primim înmiit înapoi energie pozitiva, înţelegeţi?

E târziu. Energia pozitivă trimisă din univers e cam pe ducă. Letiţia se mai uită o dată la ce a scris şi apasă pe send, cu lumina albastră a calculatorului reflectându-i-se pe chip ca o perdea electrică. Toţi ai casei dorm, în casă e întuneric şi totuşi simte că inima ei răspândeşte în jur lumină, oricât de întuneric ar fi. Cu inima ei ar putea lumina tot cartierul. Ce frumos a spus-o. O să ţină minte asta pentru un text de felicitare pentru doamne sau mamele-prieten. Sau pentru coperta unui calendar. Închide calculatorul.

Ah, a uitat să verifice calendarul ortodox. Îl mai deschide o dată. Uite, mâine e Sfântul Ciprian. E ziua lui Cipi, din clasa cu Dani. Pune mâna pe telefon şi deşi e 01:43 noaptea, trimite un mesaj pe whatsapp tuturor celor din grupul buburuzelor de la Clasa II A. "Fie ca Sfinţii Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent să te ocrotească, dragă Cipi, să te poarte pe aripile lor de sfinţi şi să te ferească de tot răul şi nimicnicia din lume. La mulţi ani!!!!!! Cu drag, Letiţia". Trimite mesajul cu un sentiment plenar de satisfacţie şi mândrie. Acum chiar se va culca.

Telefonul se luminează: "Letiţia, noi suntem catolici. Nu sărbătorim sfântul Ciprian mâine. Culcă-te!!!!!!! Sau lasă-ne pe noi să dormim!!!!!"

Letiţia coboară mult, s-a cam scuturat al nouălea cer, fix acum înainte de culcare. Tipic pentru mama lui Ciprian. E genul de om care blochează agresiv energiile pozitive din univers. Şi atunci se răsfrâng asupra ei ca nişte energii negative. Or energiile negative ne împiedică să avansăm şi să ne realizăm visurile. Material vorbind. Dar şi spiritual.