08.02.2021
Eh, uite domnule că a trecut şi "cel mai dezastruos an", aşa cum va să fie el amintit în manualele de istorie modernă. Am murit? Nu. Nu am murit nici măcar de foame, aşa cum se preconiza pe la începutul pandemiei, ba chiar mulţi dintre noi, cei care aveau o viaţă haotică înainte de carcalac, au reuşit marea performanţă de a-şi echilibra şi pune în ordine dieta... aşa că punem o bilă albă pentru restricţionarea activităţii culturale... ne-aţi salvat gastritele.

Lăsând gluma la o parte, pentru că o să tot glumesc de-a lungul acestor rânduri, pentru mine anul sus menţionat a fost un an destul de dificil, atât în plan profesional, cât mai ales în plan personal. Mă feresc să spun că a fost "cel mai dezastruos" deoarece nu vreau să supăr providenţa şi să-mi stric şirul anilor pari... la mine anii pari au fost întotdeauna mai buni decât ceilalţi. Însă chiar şi ăsta a fost bun din anumite puncte de vedere, dar ajungem şi acolo!


Bun, anul a început promiţător. Două oportunităţi de proiecte, unul de teatru şi unul de film. Din păcate, cel de film s-a autodizolvat lăsând loc preaiubitului meu teatru. Primele două luni ale anului le-am petrecut în oraşul contrastelor, Constanţa. De ce îi zic oraşul contrastelor? Pentru că în lunile de iarnă pe care le-am petrecut acolo mi s-a dat să cunosc un simplu oraş de provincie liniştit, friguros şi gri, iar când m-am reîntors în vară am găsit un oraş pe care pur şi simplu nu l-am recunoscut... Mirosul de mare şi de mâncare proaspăt gătită m-au buşit instantaneu, energia locului era alta, ceva clocotea în aer, culorile clădirilor păreau schimbate, iar oamenii păreau mult mai fericiţi...

Aşa, să revenim după această mică paranteză. Lunile ianuarie şi februarie au fost destinate exclusiv lucrului la spectacolul Jocuri în curtea din spate produs de Teatrul de Stat Constanţa în regia Dianei Mititelu (un nume nou de care se va mai auzi, promit). Două luni frumoase trăite în compania unor oameni valoroşi şi de calitate, mă refer la colegii mei din distribuţie, luni de muncă ce s-au concretizat printr-un spectacol de-a dreptul minunat... şi nu zic minunat referindu-mă la calitatea lui artistică, ci pur şi simplu pentru că a fost încununarea unui efort colectiv echilibrat, fiecare părticică din producţie aducând aportul creativ necesar unui astfel de proiect. Din păcate, am reuşit să jucăm doar trei spectacole înainte de închiderea din martie...

Am ajuns în martie. De aici se face un crater aşa mare care începe uşor, uşor, să se surpe şi să mă prindă şi pe mine în el. Ştiri peste ştiri, dezastru, foamete, pandemie, frică, panică, închideţi-vă în case, nu mai ieşiţi decât cu foaie şi dacă aveţi cu adevărat nevoie. Parcuri închise, străzi închise, restaurante închise, teatre şi cinematografe, mall-uri, hipermarketuri pustii ca în Walking Dead şi oameni cu măşti pe faţă... aceiaşi oameni pe care mai acum câteva săptămâni îi vedeam zâmbind, au ajuns să aibă jumătate de faţă acoperită, iar singurii care se mai văd, ochii, nu trădează altceva decât frică. Ce bine că primele două săptămâni de pandemie am stat în autoizolare... Au fost două săptămâni interesante, mă rog, nu la fel de interesante ca cele petrecute în noiembrie atunci când chiar am fost bolnav de Covid, dar mai e până acolo...

Aşadar, martie-aprilie-mai, această Axă a istoriei moderne în sensul că s-au adunat ele trei luni ca să ne îngroape nouă toate visele şi planurile de viitor. Exagerez, evident, însă acolo e şi o bucăţică de adevăr având în vedere că pentru multe generaţii aceste trei luni nu au semănat cu nimic din ceea ce experimentasem până atunci.

Eu mi-am petrecut lunile astea la Bacău şi Bucureşti. Am învăţat să joc Rummy, am citit, am vizionat filme, am iubit, am dormit, am stat, am aşteptat, mai nimic nu s-a întâmplat... Aaa, ba nu, era să uit. Mi-am scris lucrarea de disertaţie. Am fost oare binecuvântat să am atât timp liber încât să-mi pot scrie această lucrare care mi-a mâncat tinereţea? Da, am fost.

Bine, nu e ca şi cum am fructificat la maxim tot timpul ăsta liber... nu, nicidecum, mai degrabă scopul meu a fost să-l mai acopăr cu ceva, că prea era apăsător. Am reuşit într-un final să termin disertaţia, pe ultima sută de metri evident, să o susţin pe Zoom şi aşa să închei apoteotic cinci ani de facultate, licenţă plus master, ani de maturizare forţată, ani care mi-au schimbat traseul interior şi ani pentru care voi fi recunoscător până la sfârşitul vieţii. Am devenit emoţional. Iertare. Deci, era deja luna mai şi aveam două reuşite. Spectacolul şi disertaţia. Hai că până la urmă dracul nu a fost chiar aşa de negru... Sau...

Luna iunie... marea liberare. Am plecat la Vama Veche cu corturile şi vă spun sincer că ce am văzut acolo m-a lăsat mască... că tot scăpasem de mască pe stradă. Nu mi-a venit să cred ce vedeam în faţa ochilor; lumea nu se mai ferea de niciun virus... parcă ieşisem din maşina timpului pierdut şi mă teleportasem în 2019. Trăiam într-o mirare continuă... De ce am stat trei luni în casă? Pentru ce? Numai eu văd absurdul situaţiei? De ce dansează oamenii unii lângă alţii? Da' ăştia de ce beau unii după alţii? Da' ăştia de ce se sărută? Praguri peste praguri... mă rog, m-am obişnuit la un moment dat şi am mers cu lumea. Nu prea mai ţin minte ce am făcut luna aia, ştiu că era cald...

Luna iulie, încă nu începusem activitatea, încă trăiam de pe urma indemnizaţiei. Pe net se anunţă un casting pentru o viitoare trupă de improvizaţie care va fi antrenată de Mihaela Sârbu (Papi) şi care-şi va desfăşura activitatea sub egida Teatrului Arte Dell'anima. Zic, ia uite ce oportunitate mişto.... şi după cum ştiţi că eu sunt un mare oportunist, am aplicat. Selecţie, casting, etapa a doua de casting şi surpriză! Acum făceam parte din ceea ce avea să devine o lună mai târziu trupa IMPROFIX. Ce bine că mi-am ascultat instinctul şi am fost la casting. De departe una din marile împliniri ale anului 2020. Am întâlnit nişte oameni rari, oameni cu care am legat prietenii strânse, oameni care mi-au fost extrem de apropiaţi în momentele care urmau să vină.

Luna august... lună fatidică. Nu o să intru în prea multe detalii personale, spun doar că am suferit un mare şoc emoţional care mi-a guvernat toate acţiunile ce aveam să le întreprind în lunile următoare. Pentru că aşa se întâmplă de obicei după un astfel de eveniment, am încercat cu paşi mici şi nesiguri să mă reclădesc, să-mi reordonez priorităţile, relaţiile sociale, relaţiile familiale, aproape tot ce ţine de viaţa personală. Nu mint, a fost şi este un proces extrem de anevoios, dar am reuşit uneori să-mi găsesc liniştea în muzică, poezie, prieteni, în sport şi meditaţie. Am mai avut câteva spectacole pe ici pe colo, dar cam toată energia mea s-a ghidat în urma acestui eveniment.

Lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie. Le pun pe toate la un loc pentru că în acest calup nu s-au mai întâmplat întâmplări atât de speciale. Au fost luni de refacere, dacă le pot numi aşa. O mică menţiune că în luna noiembrie am făcut Covid şi am fost răpus la pat vreo patru, cinci zile şi obligat să îndur o a doua izolare care a fost cu mult mai devastatoare psihic decât prima.

În linii mari şi tuşe groase cam ăsta a fost anul meu 2020. Cum ziceam şi la început, mă feresc să spun că a fost un an dezastruos deoarece sunt convins că a fost doar un mic anişor, dintr-un lung şir, cu bucuriile sale, cu evenimentele sale, şi cel mai important, cu lecţiile sale. Recunosc, nu mi-a fost uşor să-l rememorez. În timp ce scriam toate aceste fraze, îmi reveneau imagini pe care am tot încercat să le blochez, să le alung, dar, ca orice provocare, şi aceasta s-a dovedit a fi una foarte interesantă.

Nu am vorbit mai deloc de cât de mult mi-a lipsit sala de spectacol, publicul şi repetiţiile pentru că fiecare actor sau om de teatru a trecut prin asta, deci ar fi fost de prisos.

Numai bine!
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus