Vizită
De ceva vreme mă gândeam sa îmi fac o vizită. Mai încercasem să mă văd de câteva ori şi, asa cum cere eticheta, sunam înainte, să nu inoportunez cumva, însă nu răspundea nimeni...
Am adus un buchet de lavandă uscată, culeasă acum trei ani. Avea de toate, ca un cântec: şi linalil, şi linalol, şi lavandă. M-am gândit că îmi va face bine, la cât de abătut am fost în ultimul timp.
Am observat că nu purtam ceasul de mână... Ceasul automatic la care ţin atât de mult...
Şi doar ştii ce se întâmplă când nu ştii cât e ceasul...
Timpul stă pe loc...
(Expunere multiplă pe fotografii instant)
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)