Telenovela - o invenţie românească?

Cu 66 de ani în urmă, scriitorul Nicu Porsenna îşi ecraniza romanul Se aprind făcliile în calitate de scenarist şi producător "independent". După afirmaţiile soţiei scriitorului care a avut de îndurat şi ani lungi de recluziune în temniţele regimului comunist, Zoe Porsenna, "filmul a costat în jur de trei milioane de lei, o sumă exorbitantă pentru acea vreme". Deşi înstărit, Nicu Porsenna (a fost şi avocat pledant, consilier la numeroase societăţi, deputat etc.), producătorul filmului a trebuit să garanteze cu propria avere împrumuturi la diverşi bancheri pentru a asigura realizarea filmului pe care iniţial trebuia să-l regizeze Jean Mihail. Banii pentru film au fost folosiţi pentru realizarea unui studio, pentru angajarea unor tehnicieni din străinătate în vederea asigurării unei calităţi tehnice sporite faţă de ceea ce se realiza în epocă. Nu de puţine ori, producătorul improvizat s-a văzut confruntat cu pretenţiile nejustificate ale colaboratorilor (aceştia ameninţînd cu întreruperea lucrului dacă nu li se satisfac pretenţiile materiale).

Cel puţin trei nume de interpreţi (cu activitate cinematografică înainte şi după instaurarea cinematografiei comuniste) sunt şi astăzi de referinţă: George Vraca, Emil Botta şi Costache Antoniu.

Dar să rezumăm scenariul - o autentică telenovelă avant la lettre: Sanda Mincu (Nutzi Dona), o fată cultivată care-şi ascunde romantismul sub masca ironiei, după ce a refuzat iubirea sinceră a lui Saşa Golfinu (Emil Botta), se lasă atrasă de farmecul lui Lucian Noreanu (George Vraca), un tînăr cu veleităţi de Don Juan. Interpretul George Vraca îşi definea astfel personajul: "Un om care se interesează de toate, vrea să facă totul şi nu face nimic, spre disperarea şi regretul său. Vrea să iubească şi nu poate, vrea să fie om de treabă şi nu reuşeşte, doreşte să facă bine şi îi este imposibil. Un tip cu o structură foarte interesantă, aproape stranie". Lucian se îndrăgosteşte şi el de Sanda şi crede că această legătură îi va schimba destinul. Se căsătoresc şi sunt fericiţi, pînă cînd în viaţa lor apare Elvira (Olga Porumbaru), o rudă de la ţară, adusă pentru a gospodări în casă. Frumuseţea ei ispititoare îl prinde în curînd în mreje pe Lucian. Între timp, socrul său moare din cauza unui atac de cord. Lucian spera într-o moştenire de proporţii, dar constată un faliment pe toate planurile. Înşelată în năzuinţele sale, vrînd să se dea la o parte din calea soţului ei, pe care îl iubeşte, Sanda se sinucide. Zadarnic însă, pentru că Lucian, zguduit de gestul ei, revine la realitate şi de acum încolo va trăi cu obsesia sinucigaşei.

Filmul s-a pierdut, dar copia-standard a unei versiuni remaniate în 1942 va rula pe ecrane. Premiera iniţială a avut loc la cinema Capitol la 5 decembrie 1939. Un alt titlu al filmului, mai aproape de "telenovela" propusă de Nicu Porsenna, a fost Suflete în furtună. Producătorul a improvizat un platou la sala de dans "Eintracht" din Bucureşti, dar exterioarele s-au filmat atît în Capitală, cît şi la Vîlcov, Constanţa, Mamaia, Sinaia, Rucăr. Filmul a fost aprobat de cenzura vremii la 13 noiembrie 1939. Noutăţile din versiunea remontată de N. Porsenna în 1942 sunt constituite de cîteva secvenţe filmate cu Maria Tănase cîntînd pe un platou al Oficiului Naţional al Cinematografiei (astăzi, Centrul Naţional al Cinematografiei). Regizorul filmului, după ce Jean Mihail a refuzat să mai continue filmul, a fost Ion Şahighian (distins regizor de teatru), autor care mai recidivase în cinematografie cu Năbădăile Cleopatrei (1925), Datorie şi sacrificiu (1931), State la Bucureşti/Alcazar (1934) şi O noapte de pomină (1939).

Interesul pentru film al lui Nicu Porsenna nu s-a oprit aici. El a fost şi un ingenios inventator, care nu s-a dat înapoi de la propuneri curajoase în epocă: a primit brevete de invenţie pentru "dispozitiv pentru stingerea incendiilor la sonde" (1930), a realizat un "izolator de zgomot" (un fel de termopan avant la lettre, invenţie brevetată la 7 februarie 1936), a realizat un "motovehicul popular" (9 decembrie 1944), precum şi un "dispozitiv - Metroreflex - de sincronizare a suprapunerii imaginii cu sunetul".

Spirit mereu curios, novator, Nicu Porsenna s-a stins din viaţă la 19 ianuarie 1971, în urma unei boli cauzate de îndelungii ani de recluziune. Ar fi o minune nu numai pentru cercetătorii Arhivei Naţionale de Filme, ci şi pentru toţi iubitorii filmului românesc dacă o copie a filmului - un fragment măcar - ar putea fi găsită astăzi, în mileniul trei, la aproape şapte decenii de la premiera lui.

(Articol preluat din România liberă, mai 2005)