Ianuarie 2020. Februarie 2020. Filă cu filă, calendarul de perete era deja mai subţirel.
Martie 2020. O activitate undeva într-un sat uitat de lume, pe nişte coline pe care mai mustea zăpada. Primele colege cu mască. Nici nu erau cazuri în judeţ, dar se vorbea la televizor de stare de urgenţă. Am exersat pentru prima dată distanţarea fizică. Nu aveam de unde să ştiu că vom deveni aproape paranoici: distanţă; mască; dezinfectant. Încă nu mă temeam de oameni. Acum, da! Când voi mai putea sta într-o încăpere sau mijloc de transport în comun cu persoane străine fără să mă tem?
"Ce-o fi aia, maică? Cum să închidă şi bisericile? Nici când era război sau tifos nu au închis bisericile. Păcat, mare păcat! Şi mureau oamenii pe câmp. Urâtă boală tifosul. Colea - mi-a arătat cu degetul spre o casă pustie, cu prispa prăvălită, a stat unul. Nu-l mai ţin bine minte, dar ştiu de la mama. L-a luat tifosul colo pe deal. Cu faţa spre Dumnezeu a căzut, aşa l-au găsit oamenii... Îl începuseră viermii. Greu a fost după război, tare greu. Oare o să mai puteţi veni la mine? Dacă mi se termină medicamentele?", am auzit când roata maşinii deja era în mişcare. Povestea asta m-a marcat. Bătrânii au trecut prin aşa multe şi noi ne plângem că trebuie să stăm în casă.
Lockdown. Rafturi golite de hârtie igienică. Glume pe seama hârtiei aşa de necesare în loc privat. Isterie provocatoare de panică. Cum să se bată oamenii pe aşa produs? Au renunţat la tigăi? Verific rezerva de hârtie igienică. Aud la un post de radio un sondaj în direct: Câte suluri aveţi în casă? Conform jocului: spune-mi câte suluri ai, ca să-ţi spun câte zile îţi ajunge, stăteam bine. Drojdie. Paştele bătea la uşă. De unde drojdie? Mi-aduc aminte de o păţanie când eram în clasa întâi... '85-'86. Nu se găsea drojdie nici atunci. Bătea atunci Paştele la uşă. Învăţătoarea, de care ne temeam mai ceva ca de chelfăneala părinţilor, cum m-a prostit nu pot explica, m-a trimis acasă şi i-am luat mamei drojdia pentru cozonacul de Paşte şi i-am dus-o cu mare bucurie tovarăşei învăţătoare. Unii au fost trimişi după ouă. Alţii, după brânză... Târziu am înţeles ce am greşit! Eu?
11 martie... Urâtă cifra asta! Mi-aduce aminte de 11 septembrie. Spaima mea cea mai mare este că nu ştiu cum voi ţine orele. Elevii nu au laptopuri, nu au tablete, unii nici telefoane. Fac câte un grup pe WhatsApp pentru fiecare clasă. Dau zeci de telefoane. Trimit mesaje. Până seara din aproape 100 de elevi, mai bine de 80% erau grupaţi în clase "virtuale". Bun, şi ce fac de mâine încolo? Nu aveam curaj să mă gândesc! Nimeni nu ne anunţase ceva oficial!
Veştile din China păreau desprinse din filme. Cazuri în lume. Cazuri şi la noi. Nicio zi fără comunicatele oficiale. Salvări şi-n oraş. Măştile foarte scumpe, cu greu reuşesc să găsesc o cutie pe un site. Mi se părea că am o avere pe care dădusem o avere. Declaraţii pe propria răspundere. Printez multe-n alb. Le distribui pe la vecinii octogenari. Lecţiile curgeau frumos, suport de bază, manualul. Pozele temelor. Compuneri corectate pe WhatsApp. Un om drag mie zice că "e muncă de Sisif aşa ceva". Evaluarea Naţională bătea la uşă. Două săptămâni la şcoală. Mască. Distanţă. Muncă pe brânci. Ziua rezultatelor! E bine! O elevă cu ochii în lacrimi: plângea că nu mă poate îmbrăţişa la despărţire. Am luat-o în braţe şi i-am urat succes.
Concediu. 3 zile, la munte. Mască. Dezinfectant, alcool sanitar, distanţă. Doar room-service. Şi muntele. Eu şi muntele. Eu, soţul şi muntele. Un munte de linişte şi de libertate. Fără mască. Fără oameni. Fără virus. 16 ore de mers, aproape fără pauză. Eliberare de energie negativă, încărcarea bateriilor.
August. Vizită la părinţi. Şcoala unde predau este în satul natal. Pe stradă, o zăresc de departe. Deşi purta mască, am recunoscut-o. Un pic mai înăltuţă faţă de cum o ţineam minte. Am tras maşina pe dreapta. Am coborât geamul maşinii. Am întrebat-o ce face. Nu putea vorbi de emoţie. Avea cristale-n ochi: "Nu plânge!", i-am spus. "Dacă aţi şti ce dor îmi era să vă văd, doamna dirigintă". Am mai schimbat câteva vorbe şi ne-am văzut de drum. 45 de km. Fără muzică, fără vreun pasager în maşină. Eu şi glasul fetei în inima mea. Ce ne va aduce toamna?
1 septembrie 2020. Şcoala mea, scenariu verde. Bucuria revederii. Emoţiile sunt mari. Cum să faci nişte copii să stea la distanţă? M-au uimit, ne-au uimit! "E important să nu ne îmbolnăvim!" au fost cuvintele cel mai des rostite ale lunii septembrie.
Octombrie. Dacă nu ar fi fost măştile şi distanţarea fizică, la şcoală am mai fi uitat cu toţii de pandemie. E bine la şcoală. Dar... cazuri multe şi la noi în ţară. Semne că vine iar închiderea şcolii. Tot mai multe cazuri printre cunoscuţi. Elevii sunt tare simpatici. S-au organizat milităreşte! Mă uit la ei cu drag! Sunt deja măricei: clasa a VI-a. Mereu am fost mai legată de clasa la care am avut şansa să fiu diriginte. Au bureţi de şters tabla, de rezervă, cretă personală, deşi şcoala le pune la dispoziţie cretă; care cum intră în clasă nu uită să folosească dezinfectantul. Poznaşul clasei şi-a scos masca. Copiii au sărit cu gura pe el. Se tem şi-i înţeleg. I-a cuprins panica. Ştirile de la televizor sunt sumbre: tot mai multe cazuri şi în localităţile din jur. Unul şi în şcoala noastră. Clasă, în izolare. Temeri că şcoala se va închide.
Noiembrie. "Dragilor, de mâine vom face iar ore doar online. Cine ştie pentru câtă vreme! Avem la biblioteca clasei destul de multe cărţi. Le vom împărţi pe toate ca să aveţi ce citi". Speram să nu am dreptate... E ianuarie 2021 şi încă suntem doar online. I-am încurajat: "Va fi mult mai bine! Aveţi acum tablete, am exersat deja platforma".
Decembrie. Am stat în casă mult, foarte mult timp. Cadoul de Crăciun a fost să pot merge la părinţi.
Colindele cele mai frumoase sunt glasurile părinţilor...
Adio, 2020!
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)