1. Primul meu job în zona publică, directorul cancelariei Prefectului Tulcea. Poate suna pompos, poate suna banal antipatic dar a fost pentru prima oară când am văzut dinăuntru cum funcţionează un stat. Afli ce distanţă e uneori între stat şi oameni şi că nu întotdeauna e din vina instituţiilor. Afli ce calitate au, în realitate, cetăţenii, cât de multe lucruri înţeleg şi cât de puţine în acelaşi timp, şi realitatea simplă că în instituţii nu se află altceva decât propriile lor oglinzi.
2. Mica inflaţie de lucruri care s-au întâmplat în cariera mea artistică şi mă refer aici la cele trei premiere de teatru, primul film (mediumetraj) produs pe o proză pe care am scris-o acum câţiva ani şi, evident, noul volum de proză, mă refer la Blues.
3. Dezamăgirea pe care mi-a produs-o persoană la care am ţinut foarte mult, la care ţin la fel de mult şi lupta din partea amândurora de a mai salva ce se poate salva. Trăieşti degeaba dacă nu ai trecut prin aşa ceva fără să fie o experienţă pe care să ţi-o doreşti neapărat.
4. A apărut în viaţa familiei Caraman un nou membru, Rita. Nu Rita din Scrisori ci Rita din copac. Un pui de pisică recuperat dintr-un pom şi adus acasă lângă bătrânul Freddy. S-au împăcat, se joacă, sunt ok. Afli, astfel, cât de diferite sunt între ele pisicile, la fel cum sunt şi oamenii.
5. Prietenia pe care am câştigat-o brusc şi de nicăieri din partea maestrului Răzvan Vasilescu. Joacă într-un spectacol după o piesă al cărei autor sunt, i-a plăcut foarte mult şi a găsit de cuviinţă că merit, la rându-mi, simpatia lui. Din partea mea a fost simplu, îl iubesc pe omul acesta de când îl ştiu, văzându-l în filme şi în câteva spectacole de teatru.
6. Modul în care s-au fixat în viaţa mea Cristi Bajora, trupa sau mai degrabă gaşca de la În culise, lupta lor cu sistemul şi ambiţia de a rămâne în zona nesigură dar atât de vie a teatrul independent. Am adunat o grămadă de proiecte cu ei, i-am văzut, am vorbit, am râs, am făcut lucruri. Când îmi pomeneşti despre În culise sau de cineva care are vreo tangenţă cu grupul e ca şi cum mi-ai vorbi de nişte rude foarte apropiate. Şi mă emoţionează.
7. Cred că a fost anul în care am redescoperit nişte oameni pe care îi cunoşteam desigur dar cu care nu am avut proiecte sau lucruri în comun. Acum le avem, construim împreună, sunt lucruri noi pentru mine şi încerc să mă acomodez cu ele. Sunt oameni din zona publică (politică & administraţie) care au idei sau intenţionează să performeze. Mi se pare challenging pentru că în Tulcea nu am întâlnit până recent aşa ceva şi pare că s-a conturat un grup de inşi care vor să schimbe, să facă, să updateze.
8. A fost primul an din ultimii 30 în care nu am fost la nicio partidă de pescuit, una din marile mele pasiuni. Nu înţeleg de ce. Nu am avut timp, nu am avut chef, nu au fost ocazii... nu ştiu. Am remediat imediat pe 10 ianuarie anul acesta. Nu am prins nimic dar Delta Dunării e superbă chiar şi în toiul iernii.
9. A fost anul în care am străbătut toată Dobrogea de Nord, pe drumurile principale şi mai ales secundare, satele uitate de printre dealuri, pădurile, comunităţile care ascund comori culturale fabuloase (încă mai găseşti aici comunităţi cât de cât compacte de ruşi lipoveni, ucraineni, turci, aromâni, etc.), relieful... Dobrogea de Nord e un soi de Dumnezeu al geografiei - ştii că există dar nu-ţi ajung cuvintele ca să o descrii.
10. Mi-am montat un pierce in urechea stângă. Sunt foarte mândru de el.
*