13.02.2021
Anul 2020 a scos din noi puțină umanitate și ne-a dat răgaz să ne uităm în și lângă noi. Anul 2020 ne-a dat putere și liniște, deși nu ne-am dat seama la momentul respectiv. Am crezut că va fi bine și că rămânem cu sufletul la locul lui. Anul 2020 ne-a dat puterea să gândim, deși am fost speriați de tot noul apărut. În naivitatea mea, m-am gândit că anul de după 2020 va fi un an bun. Anul 2020 a fost un an bun și fraier, în ciuda a tot ce s-a întâmplat. Anul 2020 a fost ca un elev de clasa I, cu suflet senin și curat, dar temător pentru viitorul său. Anul 2020 a dat curaj și a dat iubire, deși nu am realizat la momentul respectiv.

Ca în orice poveste, când unii se îmbătau cu iubire, în alții mocnea focul extremismului, al iredentismului, al urii și al răului, de orice fel. Radicalizarea a prins contur, fie într-o parte sau în alta și vectorii și-au pierdut din echilibru ușor-ușor. În timpul acesta eu învățam să coc pâine și mă bucuram de liniștea copacilor cu mere. Adică exact ce face un fraier.


Timpul liber a mai dat naștere unui nou tip general de activitate, și anume, adulmecarea și cucerirea fraierilor cu sufletul în cuptorul cu pâine și ochii-n mere și transformarea acestora în adepți cuminți ai unor idoli. Îi vom numi "deștepți" pe cei care au această capacitate de atracție. Deștepții au pus tot ce nu le-a plăcut la gunoi, iar din ceea ce le-a plăcut au făcut rezumate cu vorbe meșteșugite, cu date care nu pot fi verificate și le-au dat cu ele fraierilor pe la nas. Nasul fraierilor este sensibil uneori din varii motive, dar asta este altă poveste. Fraierii au căzut în plasa celor îmbrăcați frumos și care spun lucruri aparent extraordinare. Deșteptii au o carte în mână, și vă spun sigur despre orice că așa a fost, că au citit, eventual ne arată și o pagină de carte. Vei tinde să crezi, deși știi în suflet că poate nu este așa. Îi vei crede, și asta doar pentru că au o carte în mână și tu nu ai timp suficient să verifici la bibliotecă.

Morala lui 2020 a fost să nu credem oamenii care știu sigur că așa a fost întâmplarea, mai ales când este vorba de istorie. Istoria poate fi manipulată cel mai mult, iar datele interpretabile. Depinde și de starea în care te afli când citești, pajiștea verde nefiind la fel cu biroul întunecat și rece. Ura hrănește monștri, nu oameni. Să nu fim hrană de monștri și să avem curaj să fim sinceri și, mai ales, să nu le lăsăm loc lângă noi. Oamenii care sunt cu adevărat deștepți nu taie lumea în două. Pâinea caldă pe care o scoți din cuptor o poți împărți însă în câte părți vrei. Tu ești omul.

*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 20 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus