Finalul lui 2019 mă prinde zăcând în pat, convinsă că n-o să mă mai ridic de-acolo prea curând. "Lost, lost, lost".
Mă gândesc că-n scurtă vreme voi relua plecări, proiecte, drumuri, agitaţie, telefoane. Mintea mea nu poate să cuprindă toate astea. Mă gândesc că rezolvarea stă în planificare, să fac lucrurile altfel decât până acum, să fac, să fac, să fac. Dar nu pot să mă ridic din pat. Eşuat(ă). Un burnout ca la carte şi multă vină. Ca o scurtă pauză de la toate astea, bucuria primei nominalizări la premiile AFCN.
Apoi pandemia. Eliberarea că totul se amână. Că pot să STAU. Teama că telefonul n-o să mai sune niciodată. Convingerea că s-a terminat. Gândul de a mă întoarce acasă. Convingerea de a mă întoarce acasă. Apoi gândul călduţ că nu mai contează. Spălatul vaselor. Aspiratorul. Momentul în care am putut să ascult muzică din nou. Cozonacii. Turele în jurul blocului cu Sabi. Descoperirea că n-am de ales decât să fiu de partea mea. Telefonul sună.
Începe cu rezidenţa de la Replika - ore de vis petrecute cu Valentina, Vera, Paula şi Alex pe Zoom. Ne dăm teme şi scriu for fun şi fac fotografii şi filmez prin casă. Întâlnirea din mai în care pare ireal că ne aflăm în aceeaşi încăpere. Ne vedem în parc şi pe drumul spre Unirii mă uit la Valentina şi nu-mi vine să cred că nu mi-am dat seama dinainte că ea trebuie să joace unul dintre personajele din filmul nostru. Cu toate că pare încă puţin plauzibil că vom reuşi să filmăm Marea, primul meu scurtmetraj de după facultate dezvoltat împreună cu Elena dintr-o întâmplare fericită, cu ajutorul Film+. Vera zice "faceţi crowdfunding", eu zâmbesc şi zic "cine naiba să ne doneze nouă bani?".
Prin mai încep să mă gândesc să mă apuc de încă o facultate. Îmi perii frumos discursul pentru a-mi justifica decizia în faţa oricui. Adevărul e că nu ştiu de ce am făcut-o până la urmă.
Între timp începem filmările la Accessart, produs de Asociaţia Contrasens din Timişoara. Filmăm 10 interviuri despre arta contemporană care prilejuiesc întâlniri formidabile. Printre mănuşi, măşti şi dezinfectant, în mii de km prin ţară mă îndrăgostesc de viaţă şi de lume.
Descopăr cu mirare că actorii la care visam vor să facă parte din proiect. Că reuşim să strângem echipa. Dăm drumul unei campanii timide de crowdfunding, cu planul de a da link-ul doar prietenilor noştri şi a strânge, poate, maxim 5.000 de lei. N-avem timp să facem filmuleţe de prezentare sau alte lucruri "profi". Strângem banii. Filmăm. O decizie neinspirată în ziua 2 şi la finalul zilei suntem praf cu nervii. Un moment dintr-o parcare din Timpuri Noi în care ne ţinem de mână şi simt că suntem o echipă adevărată. Dac-aş fi fost fair cu mine, aş fi acceptat mai demult cât de tare îmi place filmul, îmi zic.
Dintr-o decizie de moment ajung în Sulina după 11 ani. Mă mir că mi-am dorit atâta timp să mă întorc acolo şi n-am făcut-o.
Trecem proiectele asociaţiei în online. Deloc cum ni le-am imaginat, dar cu multe descoperiri utile pentru viitor. Termin, cu Alex, două cărţi în două săptămâni.
Anul a fost presărat cu multe alte întâlniri, cu Premiile Sofia Nădejde, cu zile cu soare petrecute-n casă cu Leta, cu săptămâna de scris la Ro-Cultura la mamaia în curte, cu zeci de momente despre care-aş fi crezut că m-ar dărâma, şi n-au făcut-o.
Mă îngrozesc mult mai puţine lucruri, n-am nicio concluzie şi mi-e mai puţin frică să mă gândesc la nevoile mele. Am încheiat anul ca la carte, cu un Covid debutat la Crăciun care ne-a atins, pe rând, pe mama, bunica mea şi pe mine. Din fericire, pentru toate a fost o formă uşoară. Am petrecut mai bine de două săptămâni împreună, în care ne-am dat seama cât de dor ne era, de fapt, uneia de alta.
Încep anul cu mai puţină presiune şi mai multă curiozitate. Vreau să sune telefonul (în timp ce scriu acest text, sună).
12 imagini aleatorii:
1. Stâncile infinite de la Sulina şi ambiţia mea pe sfârşite
2. Eu cu o burtă mare fugind de la cadru la video assist
3. Elena cu boom-ul în mână pe o margine de şosea, pe lângă Costineşti
4. Trei teste pozitive pe o masă de sticlă
5. Copiii din Scânteia în trei ferestre deschise în acelaşi timp: facebook, classroom, zoom
6. Chipul celui de-al patrulea meu nepot ivit dintr-un pled verde, la ieşirea din maternitate
7. Imaginea celei mai vechi prietene de-ale mele ţinând-o în braţe pe fiica ei
8. O cameră de hotel de 4 stele plină de gândaci şi o criză de râs pe hol
9. Un laser pe clădirile din Iaşi, de la geamul unui Airbnb
10. Radu pe Zoom la lumina lumânării
11. Braşovul privit de sus de ziua mea
12. Câţiva oameni şi câteva beri în parcarea de la Cinetic după Gala Sofia Nădejde şi telefonul meu spart pe jos.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)