Dumnezeul lor nu e nici măcar demn să fie om.
E un conţopist. Un contabil, care stă să numere păcatele unor creaturi cu vieţi tragice.
Un răufăcător.
Un tiran.
Un distrus frustrat care ar vrea să vadă toată suflarea zvârcolindu-se în chinuri.
Implorându-l.
O dictatoare afurisită care vrea să îţi facă ordine în dormitor.
Dumnezeul lor e o umbră nenorocită a tot ce n-au apucat să trăiască.
E biciul care i-a lovit.
Arma care i-a mutilat.
Hazardul care le-a tras pământul de sub tălpi şi care le-a distrus răsadurile.
Furtuna care le-a spulberat strălucirea privirii.
Şi de care se roagă să le aducă înapoi dorinţa.
Cutremurul care le-a demolat casele
Şi pe care îl imploră să le refacă.
Dumnezeul lor le aduce alinarea după ce i-a făcut praf.
Vrea să îi vadă târându-se în genunchi cerşindu-i iertarea sau spintecând necredincioşi.
Până şi numele lui răsună a pagubă.
Dumnezeul meu e o după-amiază de vară
În care trupurile noastre înlănţuite ştiu totul pot totul
Sunt în stare să refacă viaţa
din neantul care ne înfulecă.