O bucată de suflet

(Sărbători fără culori de Versus Visual Project, în colaborare cu Raluca Radu. / Concept: Andreea Ştefania Velicoiu; / Lucrări: Vlad Dumitru Munteanu, Ştefan Marinescu)


Andreea Sandu, fondatorul şi coordonatorul Galeriei Galateca şi echipa sa, găzduiesc o expoziţie-eveniment: Sărbători fără culori. Cum mă aşteptam, expoziţia a reuşit o readucere în prim-planul peisajului cultural bucureştean a imaginii, o altă imagine, a satului românesc.

Această abordare, în alb şi negru, a spaţiului destinat dialogului dintre vizitator şi autorii proiectului, creează o emoţie aparte. De ce? Pentru că venind din peisajul gri-mov, sau gri-argintiu al străzii, te trezeşti într-un spaţiu aproape sacru.

Culoarea Negru, de pe doi pereţi opuşi, şi negrul venind din tavanul alb al spaţiului galeriei, îţi concentrează atenţia şi face ca imaginile fotografice sau cele de film să plutească, să devină basoreliefuri.

Culoarea Negru^[i] domină starea emoţională, dar în sens pozitiv (pentru mulţi oameni culoarea negru este fie semn de maturitate aristocratică, fie neantul plin de semne de întrebare, eleganţă, sobrietate, gothic şi multe alte sensuri dar departe de sumbru), şi astfel albul zăpezii din uliţe, sau din cel al cămăşilor, iilor, al ştergarelor, al albului din barba omului din fotografiile lui Ştefan Marinescu, vine ca o mângâiere de dragoste.


Am încercat să intru în lumea celor patru "exploratori" pe drumurile României: Andreea Ştefania Velicoiu, Raluca Radu, Vlad Dumitru Munteanu şi Ştefan Marinescu.

Ştefan Marinescu, în câteva vorbe, ne arată traseul proiectului:
"Filmările şi fotografiile pentru Sărbători fără culori au fost realizate în locurile care erau până nu demult pline de culoare în perioada sărbătorilor de iarnă. Când spunem Crăciun sau Anul Nou în România, gândurile ne zboară la locuri precum Bucovina, Maramureş, pieţele din Braşov, Sibiu, Bucureşti. Dar şi către locuri dragi nouă, cele care încă păstrează farmecul copilăriei şi ne aduc aminte de bunicii noştri precum satul Neculele, Vintileasca, zona Vrancei. Materialele au fost realizate chiar în preajma sărbătorilor din anul atipic 2020, pentru a surprinde modul în care acestea au fost trăite şi simţite de fiecare în parte."

Ce înseamnă pentru voi "proiect"?

Andreea Ştefania Velicoiu:
"În spatele proiectului Sărbători fără culori stau patru oameni: Raluca Radu, Vlad Dumitru Munteanu, Ştefan Marinescu şi eu. Cred că nimic nu este întâmplător, aşa cum nici modul în care noi ne-am găsit unii pe ceilalţi sau această idee. Am rezonat încă de la început şi am decis să ne unim forţele, fiecare cu aportul lui din domeniul din care provine, şi cu mult drag am pus bazele a ceea ce astăzi numim: Sărbători fără culori.

Sărbători fără culori e mai mult decât un proiect, e o bucată din sufletele noastre şi din sufletele celor care şi-au deschis porţile şi ne-au primit în casele şi în sufletele lor în perioada de documentare. Am descoperit mulţi oameni cu poveşti de viaţă extraordinare, oameni care ne-au inspirat şi a căror emoţii, experienţe şi trăiri le puteţi afla urmărind materialele care stau la baza proiectului Sărbători fără culori. Poveştile pe care le-am descoperit în acest periplu ne-au făcut şi pe noi să ne schimbăm perspectiva asupra vieţii şi asupra a ceea ce am trăit cu toţii în anul 2020. Ne-am pus semne de întrebare, am reflectat şi am început să vedem lucrurile un pic diferit şi să ne apropiem mai mult de esenţa lor. Îmi amintesc ce efect au avut asupra noastră cuvintele pe care ni le-a spus Tanti Ioana din Vintileasca: «Eram atât de săraci, dar atât de fericiţi.» Sau modul în care domnul Dumitru Tincu Pop şi fiica sa Nicoleta Pop ne-au descris într-una din seri relaţia omului cu lemnul: «Lemnul, în esenţa sa, este Sfânt deoarece încă de la tăiere şi până la folosirea acestuia, în diverse moduri, are parte de un întreg ritual. Primul răspuns în tot ceea ce dorim să facem este Dumnezeu. Singurul material care îşi păstrează viaţa este lemnul. Meşterul când începe să lucreze în lemn, practic îşi insuflă toată simţirea şi toate trăirile. În lucrarea pe care o redă, practic şi-ar descrie viaţa. Lemnul dialoghează cu sufletul. El are viaţă şi chiar suflare omenească. Chiar dacă nu este etern, în el se scrie istorie.»

Fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare întâmplare s-au aşezat într-un fel în noi şi ne-au dat forţa şi inspiraţia de a le da o formă şi de a o numi simplu, dar sugestiv: Sărbători fără culori".

Raluca Radu:
"Totul a început la un ceai la Ştefania, care a spus: "N-aţi vrea să ne documentăm în perioada asta (n.a. - perioada pandemiei Covid 19) să aflăm ce simt oamenii cu adevărat acasă la ei în aceste zile de sărbători».

Noi am crezut iniţial că vom merge prin ţară în ideea că vom întâlni oameni pe care să-i ascultăm cu un colind, şi de fapt în acest demers nici pentru noi încă nu era clar cum va fi. Probabil de asta nu reuşim să spunem în cuvinte ideile acestui demers. Aşa că am plecat prin ţară, am cunoscut oameni, i-am ascultat cu poveştile lor. Am căpătat experienţă, am adunat foarte multe idei, gânduri, şi am ajuns la Bucureşti cu un bagaj imens cunoştinţe.

Şi iată-ne aici!"

De la prima întâlnire cu "proiectul" celor patru, exploratori de suflet, în mine a acţionat un resort care m-a trimis către cel pe care eu îl consider aristocratul-poet, copilul satului românesc, Lucian Blaga.


"Azi trăieşti în legenda ta
cum ai trăit în câmpuri şi în sat:
Mi-aduc aşa de bine aminte
de mâinile tale grele ca tăvălugul
cu care pecetluiau sămânţa-n arătură.
Mi-aduc aminte de ochii tăi verzi ca mura
Necoaptă
şi de meşteşugul blând cu care zugrăveai
sfinţi atât de fragezi
parcă veneau de-a dreptul din lună.
Erai prieten cu toate minunile.
...
Erai numai om, şi totuşi când ai murit
s-a adunat mult norod în pragul tău,
crezând că fără veste te vei ridica la cer
şi vei înălţa cu tine satul şi pământul."^[ii]

Uliţa asta albă, ia albă cu mânecile ieşind prin vesta neagră, ca şi căciula din blană, uliţa care pare că se lungeşte trecând dincolo de cerul alb şi cărarea făcută de paşii săi şi roata unei maşini..."Poate" e cel mai frumos bărbat din sat! Privirea şi poziţia care repetă verticalitatea arborelui din spate. Albul fără sfârşit...

Iată, că se "poate" scrie poezie numai din imagini!

E bine pentru sufletul nostru când ne întoarcem acolo unde ne sunt rădăcinile şi săpăm cât trebuie de mult pentru a le găsi de la începuturile noastre.

Expoziţia, "proiectul", ne arată, de fapt ne provoacă să ne ducem cu privirea către locuri şi oameni uitate, căci da, în vârtejul cotidian ignorăm, fără voie, frumuseţea.

Poate că o să pară că exagerez şi că am urcat prea sus cu laudele la adresa celor care au realizat, au organizat, au crezut în valoarea acestei expoziţii-eveniment, dar sunt convins că mulţi dintre cei care au avut şansa să intre în spaţiul oferit spre vizitare şi dialog au simţit mirosul lemnului săpat şi modelat, al portocalelor purtate într-o sacoşă, al lumânării arzând în podul palmei la cimitirul de la Săpânţa, al merelor aşezate pe un ştergar într-un coş, al pâinii împletite...


După ce veţi vedea filmele lui Vlad Dumitru Munteanu...

Sărbători fără culori

Tinereţe fără bătrâneţe

... înapoi la Lucian Blaga:

"Satul nu este situat într-o geografie pur materială şi în reţeaua determinantelor mecanice ale spaţiului, ca oraşul; pentru propria sa conştiinţă satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit. Satul se integrează într-un destin cosmic, într-un mers de viaţă totalitar dincolo de al cărei orizont nu mai există nimic."
şi
"O cultură majoră nu se stârneşte prin imitarea programatică a culturii minore. Nu prin imitarea cu orice preţ a creaţiilor populare vom face saltul de atâtea ori încercat într-o cultură majoră. Apropiindu-ne de cultura populară, trebuie să ne însufleţim mai mult de elanul ei stilistic interior, viu şi activ, decât de întruchipări ca atare. Nu cultura minoră dă naştere culturii majore, ci amândouă sunt produse de una şi aceeaşi matrice stilistică. Să iubim şi să admirăm cultura populară, dar, mai presus de toate, să luăm contactul, dacă se poate, cu centrul ei generator, binecuvântat şi rodnic ca stratul mumelor".^[iii]

Pentru că ceea ce povestim sau încercăm să povestim se întâmplă într-o perioadă de criză adâncă, provocată de pandemie, pentru că lupta este directă şi nemiloasă, pentru că, nu numai aparent, oamenii s-au unit, au găsit soluţii şi mulţi, pentru că suntem mulţi cei care vrem să ne întoarcem la normal, pentru că nu ignorăm pericolul acestui nemilos virus, am ales calea luptei.

Lupta pare inegală, şi este inegală, pentru ca noi oamenii suntem, dintotdeauna, mai puternici, în primul rând pentru că în marile momente de criză ne unim şi aducem cu noi tot ce ştim, şi mai ales "bucăţi de suflet"...

Într-o zi de februarie, zi de miercuri după o scurtă şi binemeritată plimbare, căutând soarele, care încerca să se ascundă printre clădirile înalte, de care am fugit spre parcul bisericii Kretzulescu, şi traversând Calea Victoriei am ajuns pe strada C.A.Rosseti lângă clădirea Bibliotecii Universitare, la parterul căreia se află Galeria, pe a cărei faţadă fluturau steaguri, dovada că-n interiorul se pregăteşte un eveniment.

Acolo a început povestea şi acolo se sfârşeşte, o parte,
pentru că este o poveste fără sfârşit!....

(Bucureşti, Galeria Galateca, februarie două mii douăzeci şi unu...)

---