Narcis, zis Cioară

Zi de primăvară intrată ca o sărbătoare exotică în casa unui convalescent. Oraşul se încălzeşte la soare, îşi fortifică în lumina nouă oasele mucezite în iarna îndelungată, îşi destinde corpul reumatic. Oamenii au chipurile înveselite, au renunţat la hainele posomorâte, genunchii fetelor se ivesc eleganţi de sub dresurile subţiri, pe lângă clavicule le flutură eşarfe colorate. Eu port balerinii cei noi, cumpăraţi la reducerile de toamnă, şi ţopăi cu graţie peste trotuarele sparte care băltesc murdar. Din mormanele de zăpadă înnegrită susură pârâiaşe prin toate crăpăturile trotuarului. Nu este doar prima zi cu adevărat caldă, ci momentul în care realizezi că iarna a rămas în urmă, simţi cum seva urcă nerăbdătoare spre mugurii rotunjiţi şi aerul începe să miroasă a flori şi a vacanţă.

Următorul loc uscat este un fragment de bordură pe care stă înşurubat un bărbat negricios. Mă priveşte insistent şi mă opresc la marginea bălţii în care se oglindeşte soarele. Aştept să-mi facă loc. Îmi calculasem următoarea săritură, nu am încăpea amândoi pe fărâma de uscat. Aştept mai mult decât ar fi necesar să se elibereze bordura, aşa că examinez scurt chipul necunoscut, în încercarea de a-i ghici intenţia. Îşi ridică buzele vinete şi mârâie spre mine:
- Ce faci, mă?

Lungeşte încântat vocalele, vrea să devenim familiari. Nu-i răspund, evaluez încă o dată geografia de mlaştină a trotuarului. Aş putea să sar prin stânga şi să-l las pe el cu ochii-n soare, stăpân absolut al bordurii, dar risc să ratez şi să sacrific pielea întoarsă a balerinilor, apoi nu mai am cincisprezece ani să mă intimideze mârlănia. Sigur o voi face, dacă va continua să stea acolo ca un bolovan, dar bărbatul nu se mişcă şi mă fixează cu impertinenţă. Îmi amintesc că posed un întreg arsenal de priviri îngheţate, aş putea chiar să le patentez, practic eu am inventat aceste priviri superioare care m-au salvat în nenumărate rânduri. Îi săgetez una care să-i arate că nu mă tem şi să-l trimită la câţiva parseci distanţă.
- De când nu te-am mai văzut! Te pomeneşti că nu mă mai cunoşti?

De unde o fi apărut şi ăsta cu vocalele lui prelungite să-mi strice frumuseţe de zi? Bine, mă gândesc, dă-i drumul, rostogoleşte pornografiile care-ţi stau pe limbă, mă voi concentra pe ziua aceasta senină, pe norişorul care se reflectă în apă, până termini şi te duci încotro ai treabă.

Încă aştept, m-am mohorât de tot şi mă bucur în sinea mea când o maşină îl împroaşcă cu apă murdară, dar el nu pare deranjat, nici nu spune ce-mi imaginam că va spune, prin ochi îi trece o umbră prietenoasă împletită cu ceva care aduce a dezamăgire.

Las un pic de la mine şi spun cu prudenţă rece:
- Nu, îmi pare rău, nu te cunosc, nu cred că ne-am întâlnit vreodată!

Pufneşte amuzat ca de o glumă nemaipomenită şi apoi rânjeşte larg:
- Vreodată? Patru ani, fato! Sunt Auraru! Narcis, mă!

Rânjetul s-a transformat în zâmbet prietenesc. Desigur, e Narcis, cum de nu l-am recunoscut?! Sar pe bordură lângă el, mă dezechilibrez şi mă prinde de braţ. Este loc destul pentru amândoi pe peticul de uscat, vorbim despre prezent, avem / n-avem copii, cu ce ne ocupăm, cum de nu ne-am lovit unul de celălalt în atâţia ani. Un pic despre trecut, cu aceeaşi camaraderie care ne-a legat în secret, când fiecare avea o oglindă în celălalt, copilul atipic care iese din rând, copilul diferit, chinuit de ironiile şi glumele proaste care azi se numesc bullying. El era un alergător excelent şi ieşea primul la atletism, întâmpinat la linie de croncăniturile colegilor. Mă salva de fiecare dată la jocul de ştafetă, la care mă descurcam execrabil. La handbal fugea pe lângă mine şi prindea toate mingile pe care le ratam cu stângăcie sau se dădea la o parte şi mă lăsa să izbândesc cu cele uşoare. Eu mă strângeam un pic spre stânga la lucrările de control, astfel încât Narcis, atunci mult mai înalt şi mai solid decât mine, să vadă peste umărul meu.

Plec mai departe bine dispusă, soarele e vesel, balerinii plutesc uşor peste trotuarele desfundate. Narcis zis Cioară. Zis Cra-Cra. Îmi strecor mie însămi o privire care să îngheţe drojdia tuturor prejudecăţilor pe care credeam că nu le am.