22.02.2021
Am început 2020 cu o semi ceartă. Genul acela de replică aruncată aparent fără a o gândi prea mult înainte, în realitate mult rumegată pe interior. Am lăsat masa frumos aranjată în bucătărie, cu lumânările pe jumătate arse, ne-am luat copiii şi am adormit de-a latul în patul mare. Poate că nu degeaba se spune că noaptea e un sfetnic bun. La noi a funcţionat. Şi atunci, pe 1 ianuarie 2020, şi în alte dăţi. Când ne-am trezit, din amintirea serii de Revelion rămăsese doar mixtura mentolată care ne însoţise pe 4 dintre cei 5 membri ai familiei noastre în toată luna decembrie. Apropo, varicela nu e chiar atât de rea pe cât se spune dacă e făcută la vârstă adultă.

Am avut planuri mari pentru 2020. Lucruri mai mult sau mai puţin tangibile, mai mult sau mai puţin cuantificabile, mai mult sau mai puţin necesare şi tot aşa. Le-am ferecat pe toate în Borcanul dorinţelor.

Am pus acolo de la dorinţa de a ne ţine unii pe alţii mai mult în braţe sau de a nu mai ridica tonul când suntem supăraţi, până la dorinţa de a spăla mai des maşina sau de a nu mai bea sucuri acidulate. Ne-am propus să învăţăm să mergem în picioare - nu, nu noi, adulţii, doar Fetiţa noastră Soare - şi să mâncăm mâncare nepasată, ne-am propus să citim mai mult, să mâncăm cea mai bună îngheţată din lume sau să zburăm cu avionul. Şi toţi am scris pe câte un bilet, fără să ne vorbim: să stăm mai mult timp împreună.

Prima dorinţă a început rapid să devină realitate. Ne-am trezit, dintr-o dată, că petreceam nu doar mai mult, ci aproape tot timpul împreună. Chiar şi aşa, uneori a părut insuficient. La finalul fiecărei zile, tot simţeam că au rămas lucruri nespuse, poveşti neîmpărtăşite, suluri de hârtie igienică insuficient transformate în suporturi de creioane, râsete adormite pe perna din patul mare, neapărat.

A fost ceva, însă, în tot timpul ăsta, pe care ne-am încăpăţânat să-l ajutăm să... iasă din Borcanul dorinţelor, un fel de 3 în 1: o excursie-surpriză pentru fete, primul zbor cu avionul şi o vacanţă de vis într-un loc în care nu mai fusesem. Probabil că am avut tot anul deasupra capului şi ceva praf de zâne, altfel nici acum nu înţeleg cum am reuşit, fix înainte de a doua oprire a zborurilor, de a doua izolare din Europa, după câteva zile cu enteroviroză şi febră, să ajungem, într-un final, la început de octombrie, la Disneyland. Aici tot ce am avut de făcut, pe lângă: lapte, cărucior, haine de schimb, ghete călduroase, neapărat impermeabile, pelerine de ploaie, sticle de apă, carduri de acces, rochia Elsei de la Ahttohallen, arcul şi săgeţile Meridei, paşapoarte, măşti, dezinfectant... Am zis pe lângă?! Aaa, da, ne-a rămas, pe lângă toate cele, şi sigur am uitat multe, timp pentru ce a contat cu adevărat: să stăm pe margine, spectatori la procesul de fabricare a fericirii şi amintirilor propriilor copii! Într-un Disneyland aproape gol, pe care ni l-am adjudecat fără să stăm pe gânduri. Apoi într-un Paris puţin trist, dar din care noi am ales să vedem Eiffel-ul superb din pozele în care nu-ţi intră nimeni în cadru, Obeliscul prin faţa căruia rar trecea câte o maşină, Notre-Dame încremenită într-o expoziţie cu fotografii a ceea ce a fost cândva sau Trocadéro de unde luminile străluceau, chiar şi în pandemie, la fel de tare.

Până la urmă, despre asta ar trebui să fie vorba în fiecare an care trece: despre lumină, dorinţe pe care lupţi să le împlineşti, praf de zâne în care e bine să crezi, timp petrecut împreună chiar şi atunci când ţi se pare că gata, e prea mult, amintiri şi pagină goală la capitolul superstiţii.

Chiar aşa, aţi văzut?! Dacă te cerţi în noaptea de Revelion, nu e musai să o ţii aşa tot anul! Ba din contră, e chiar foarte posibil să faci toate eforturile din lume să înlături pisica asta neagră din familie. Noi am reuşit! La final de 2020 am deschis borcanul. Am ieşit pe plus: Fetiţa Soare mănâncă şi merge singură, gemenele citesc mult şi frumos, am zburat cu avionul, am stat mult timp împreună.

Avem două mari restanţe în familie: nu spălăm mai des maşina şi încă nu am mâncat cea mai bună îngheţată din lume! Dacă vreţi să aruncaţi o vorbă bună Universului în sensul ăsta, apoi să ştiţi că faceţi asta pentru o familie mişto, care acum, când voi citiţi această poveste, probabil că joacă Nu te supăra, frate sau Spânzurătoarea, vorbeşte de zor cu un raton de pluş sau face clătite la miezul nopţii. Sigur ştie Universul cine suntem!


*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2020 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 februarie 2021. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar încă valabilă. Pe scurt: prima şi singura regulă e că nu e nici o regulă, puteţi scrie despre tot ce v-a rămas în minte şi suflet din 2020. (Redacţia LiterNet)

1 comentariu

  • Super rrr!
    Bunu, 01.03.2021, 21:00

    Subiectiv-O placere, parcă am fost și eu la Paris.

Rubricile categoriei

Topuri

Publicitate

Sus