... postfeţei traducerii unei cărţi despre actualitate de Bruno Latour aflate în curs de apariţie)
Finalizînd, sau, mai bine spus, finisînd, "din primăvara pînă-n toamna" anului 2020, pe parcursul a ceea ce, deja, se cuvine să considerăm ca fiind prima fază a Pandemiei de Covid-19, a noii istorii pan-demice a lumii, traducerea (de mult antamată) a cărţii de faţă a lui Latour, am scris, la întrecere cu istoria accelerată (şi oferită, expusă, apocaliptic, pe tavă) de Virus, cartea intitulată Pandemiocraţia (Tact, 2020). Ultimele capitole, în special cele referitoare la o aşa-numită "democraţie ştiinţifică", au fost scrise "cu" Bruno Latour: am "gîndit cu" Bruno Latour (vezi Le Cri de Gaïa. Penser avec Bruno Latour, Frédérique Aït-Touati & Emanuele Coccia (ed.), împreună cu Sébastien Dutreuil, John Tresch, Baptiste Morizot, Nastassja Martin, Vinciane Despret, Stéphane Van Damme, Déborah Bucchi şi Patrice Maniglier, La Découverte, Paris, 2021) încercînd să devansez Pandemia şi să pot, astfel, dacă nu să-mi închei cu adevărat cartea, cel puţin să-i pot pune, măcar temporar, punct.
Urmînd dihotomia, ramificaţia, dedublarea atît a modernităţii, cît şi a ştiinţei şi a science studies - Lumini/critică, progres/aservire difuză, optimism/realism etc. -, cred că acum, la un an de la declararea/instalarea/instaurarea natural-politică a Pandemiei (cîtă "natură" şi cîtă decizie politică, aşadar, în acest nou regim - de complicitate - al vieţii?), se poate observa cum, fără urmă de complot "subiectiv", prin intermediul şantajului "obiectiv", contingent, dar perfect instrumentalizabil, în mod justificat (şi uşor de justificat) profitabil (tipul de ocazie din care se constituie şi se hrăneşte, creşte şi se înmulţeşte puterea), se instaurează "societatea controlului" militar-medical, altfel spus, controlul voluntar al identităţii virtuoase şi responsabile, de cetăţeni imuni/neinfectaţi/protejaţi, deci de cetăţeni de încredere, de cetăţeni "clasa întîi", cu toate paşapoartele şi certificatele de bună purtare medicală, de civism sanitar.
În urma (şi ca răspuns dat) acestei "mutaţii", cred că a venit momentul, şi ar fi cazul, să trecem, să ne deplasăm, să (ne) "mutăm", şi noi, pe celălalt "braţ" al ramificaţiei, şi să aprofundăm, să dezvoltăm, să elaborăm "latura Foucault", "momentul Foucault" al "noii" societăţi pandemico-postpandemice, al acestei Pandemiocraţii care ne-ar fi putut conduce, dacă am fi condus-o noi înşine, spre o Pan-Democraţie, dar cel mai sigur şi mai evident este că ne împinge, deja, într-o Panic-Democraţiei, într-o "democraţie" a panicii instrumentalizate: o "dictatură sanitară" virtuoasă.
După, sau în acelaşi timp, în acelaşi timp istoric, "latura Latour" - pozitivă, luminoasă şi a Luminilor (neo-Enlightenment): optimism, voluntarism, micro- şi macro-constructivism, neo-"constituţionalism" etc. -, a venit, poate, vremea să ne ocupăm de "latura Foucault" a (analizării) actualităţii (cu care unii - Agamben, de exemplu - începuseră, grăbindu-se însă), "latură" sau "braţ" al modernităţii care nu este, tocmai, un pesimism critic reactiv (de tip "Şcoala de la Frankfurt", de care şi Foucault, şi Latour ţin să se delimiteze, niciodată însă prea explicit şi întru totul "tematic", doar în treacăt şi în surdină), ci, mult mai aproape, imediat pe graniţă, de "latura Latour", un realism cratic, al puterii creatoare, al rezistenţei ca putere.
Sîntem, din nou, la răspîntie (de fapt, în "cleştele" unei alegeri, al unei decizii simultan duble, bifurcate, urgentate, doar, de istorie). Una pe cît de clară şi de tranşantă, pe atît de minusculă, de "insesizabilă" (dar pe care tocmai actuala criză, ca regim de excepţie, ne-o "insolitează" făcîndu-ne-o evidentă, oferindu-ne-o, cum spuneam, pe tavă: doar să întindem mîna).
Dar sînt oare aceste două "ramuri", aceste două "laturi" ("latouri"), chiar atît de divergente, cu adevărat opuse? Nu tot de putere, de creaţie şi de rezistenţă pozitivă este vorba în ambele?