La laborator

Adevărul este că de la început lucrurile n-au fost clare. Şi nici n-ar fi avut cum, din moment ce fiecare dintre noi pornise la cucerirea celuilalt cu un alt plan în minte. Eu mânat de nevoia de familie, a cărei lipsă o resimţeam, ea de dorinţa de a scăpa de familie, a cărei prezenţă o considera constrângătoare. Eu vrând să împart un spaţiu şi resurse ce-mi prisoseau, ea căutând să obţină ce-i lipsea.

N-aş fi cinstit însă dacă aş spune că nu m-a interesat şi aspectul sexual. Rada avea un corp statuar, pe care hainele strâmte pe care le purta îl puneau puternic în evidenţă. Amândoi eram pe atunci în căutarea unui partener, ea poate mai puţin ca mine, întărâtat cum eram de aparentele ei succese. Era foarte populară, cred că nu se afla nici un coleg din anul nostru, sau chiar în anii mai mari, care să n-o curteze. Cum necum, mi-am fixat atenţia asupra ei, lăsând deoparte orice altă ţintă feminină. Lucrurile au avansat însă greu, cu pauze lungi, cu perioade de speranţă alternând cu cea mai cumplită deznădejde.

Nu-mi mai amintesc momentul exact în care Rada a început să mă ia în serios, dar cred că a fost după o serie de experienţe dezamăgitoare pentru ea, din motive care mi-au rămas până astăzi neclare. "Mulţi au vrut să se culce cu mine, dar niciunul n-a reuşit", mi-a spus ea într-o seară pe care o dorisem romantică, la lumina lumânărilor, pe când ascultam colecţia mea de LP-uri Pink Floyd, bând vodcă Stolichnaya, şi fumând ţigaretă de la ţigaretă, ea Snagov, eu Pall Mall fără filtru. "Am o forţă extraordinară în genunchi, nimeni nu-mi poate desface genunchii dacă nu vreau", a adăugat ea întinzându-se un pic de pe canapea, şi prinzându-mi genunchii între ai ei. "Vrei să încerci?". Mi-a fost într-adevăr imposibil să-i mişc şi un centimetru, ba mai mult, mi-am simţit genunchii striviţi dureros de ai ei, dar frecarea jeans-ilor noştri m-a excitat, era prima dată când îi atingeam picioarele. "Mi s-a pus şi cuţitul la gât, dar nu am cedat", a adăugat ea după ce ne-am reaşezat fiecare la locul lui. Greu de spus de ce-mi povestea toate astea, pentru că nimic din purtarea mea nu-i sugerase că ar trebui să se apere. Era poate felul ei de a brava, sau de a mă întărâta şi mai mult.

Următoarea imagine de care-mi amintesc este, într-o altă seară, la scurtă vreme după discuţia despre genunchi, cu noi doi înlănţuiţi, rostogolindu-ne peste măsuţa cu serviciul chinezesc de ceai, de care de obicei aveam mare grijă, dar pe care atunci l-am spart.

Apropierile dintre noi au devenit tot mai dese, mai lungi şi mai intime, dar încă caste. Deşi rămânea tot mai des până dimineaţa la mine, ascultând muzică, stând de vorbă, nu se dezbrăca niciodată complet, şi nu mă lăsa s-o penetrez.

Până când într-o zi oarecare, în pauza dintre cursurile de dimineaţă şi laboratoarele de după-amiază, m-a luat prin surprindere, şi fără nici un avertisment, s-a dezbrăcat de tot.

Am făcut dragoste pe fugă, uitându-mă mereu la ceas, ca să nu întârzii la laborator.

(Bucureşti, martie 2021)