Prezentare la Lămîiul lui Ilici

Citiţi un fragment din această carte.


Skinny îşi avea porecla tatuată pe braţul stîng să nu i se şteargă, că dădea cu dreapta. Doar că l-au săltat presarii înainte să-i termine Anton Balaurul tatuajul, aşa că, după un "Skin" din şerpişori verzi-aurii încolăciţi de mai mare dragul, "ny" îi fusese scrijelit cu albastru de un coleg de celulă. "Nuiorchez pînă la moarte, ai?" se hăhăiau la duşuri recidiviştii ăia din tată-n fiu.
- Ia zi, Skinny, de ce te-au pus la popreală?, l-am întrebat nu o dată.

Atîta aştepta.
- Pentru un fleac, dom'le. La un tîrg, o văd pe una, trecută rău, da' cu inele galore. Mie îmi place înghesuiala. M-am băgat în ea s-o gîdil niţel, să-i iau inelele. Da' potaia aia m-a simţit şi-a-nceput să latre ascuţit. Baba s-a prins şi-a strigat într-o limbă străină "Suli! Suli!". Şi a şi apărut un moş. Băbăeţi, ăla venea în pas de dans, să mor io. Cum rîdeam, m-a luat de guler, m-a tras într-o parte şi m-a pocnit de vreo două ori. Avea pene în pumni, da' tot l-am lăsat să mă inerveze. Şi i-am tras una de l-am adormit şi i-am luat pantofii. Cum mergeam, aşa, prin tîrg mă uitam la pantofii ăia: barosani, nenică, parcă aveau o sută de ani, piele fină şi talpa subţire ca pizza scumpă. Ei, atunci m-a prins poteraşul. Mi-au dat doi ani - cîte unul de pantof.

După ce am ieşit, i-am povestit Aneimaria Beligan tărăşenia asta. Ea a făcut ochii mari-mari - că, doamne, frumoşi mai sînt! -, şi mi-a zis: ietă coincidenţă. Tocmai am terminat un fragment de roman, în care Nenea Suli întîlneşte o bătrînă baroneasă unguroaică la un tîrg, şi de-atunci tot dansează.
- I-ai dat titlu romanului.
- Lămîiul lui Ilici.
- Totul se leagă acum. Dă-mi fragmentul să i-l trimit lui Răzvan Penescu pentru LiterNet.

Cum să mă trateze cu refuz?