Am fost chemaţi

Am ajuns mai devreme la teatru. N-aveam ceas, am privit la cel al telefonului de la intrarea actorilor şi el mi-a arătat 10:32. M-am aşezat pe scările de la casa de bilete, locul pe care ţi-l propusesem, cu care fusesei de acord, şi m-am lăsat în voia gândurilor, destul de exaltate. Îţi adusesem cărţi, casete, CD-uri şi fructe! La un moment dat, mi-a trecut prin minte că poate eşti în faţa teatrului şi m-am dus până la colţ. Erau două perechi pe terasa San Marco, trăncăneau şi mâncau îngheţată. L-am întrebat pe cel mai apropiat băiat cât e ceasul şi mi-a spus: "Unşpe şi douăzeci".
M-am dus până în faţa teatrului, unde nu era nimeni şi am revenit la casa de bilete ştiind că nu vei mai veni. Îmi strecurasei puţină febră în trup şi în suflet, acum puseul se calma. Cum putusem să mă las păcălit? Dar cum aş trăi, dacă nu aş avea încredere, aşteptări, speranţe?

Mă întrebam încotro să pornesc, era o zi însorită, prea însorită pentru o plimbare, deşi dincolo de magazinul universal se vedeau nori negri. Un bătrân a trecut pe lângă mine şi pe ceasul lui am văzut: 11:40. Am intrat în librăria Thalia şi am răsfoit revista Vatra. Am găsit şi un articol de-al meu, răspunsul la o anchetă dedicată premiilor literare. Titlul ales cândva (O ratată poveste de dragoste) fără legătură cu vreo femeie, descoperit în acel moment, pe o pagină de revistă, mi-a readus zâmbetul.
Am pornit spre Mitropolie, simţeam nevoia să vorbesc cu Iulia şi, când am ajuns în faţa Bisericii Brânduşa, a început să plouă. Am intrat şi am nimerit la o slujbă. Mi-a plăcut felul ghiduş în care m-a privit o călugăriţă bătrână, în clipa în care am surprins-o luând o prăjitură de pe masa cu bucate, pentru mai târziu pregătite. De-afară se auzeau tunetele şi un zâmbet a luminat faţa mitropolitului atunci când copiii s-au apropiat spre binecuvântare.
Ploaia a trecut repede.

Iulia stătea în picioare, la fereastră, îmbrăcată într-o rochie albă, lungă. Mă văzuse că vin şi mi-a făcut semn cu mâna. E o femeie frumoasă. Are nişte motoare de produs bucurie celorlalţi, nu ştiu cu ce combustibil funcţionează, turează aproape tot timpul, iar rezervele par inepuizabile. Starea aia pozitivă nu e doar afişată, înclinaţia spre bună-dispoziţie e naturală, iar generozitatea îmi pare uneori excesivă. (Că mai scrie cu degetul: "The car of a chaotic man" pe maşina plină de praf a prietenului ei, într-o aglomerată parcare, ţine de plăcerea de a se juca. Nu e de mirare că răspunde la telefon şi când o voce necunoscută spune: "Nu mai vii odată, că e chef la Victor!", răspunde: "Nu mai vin, bă!" şi închide, pentru a se amuza apoi de presupusa perplexitate a celui care formase greşit. În timpul concertului de la filarmonică, îmi face semn cu cotul, arătându-mi un tip cu capul pleşuv care se piaptănă îndelung, meticulos, undeva în mijlocul sălii. Pe plaja din Vama Veche, se distrează de tonul relaxat al bărbatului care îi spune prietenului lui: "Un concediu de vis: nu ştii cine îţi fute nevasta!". Wombatul este animalul pe care îl preferă, iar dacă ea nimereşte într-un hol neluminat, întunericul din faţă nu o sperie atât de tare ca întunericul din spate).
"Ce ţi-a zis doctorul?", am întrebat-o, pentru că ştiam că îşi făcuse analize şi trebuia să meargă la un specialist.
"Mi-a recomandat următorul tratament: Să oficializezi relaţia cu tânărul!"
"Medicul internist?"
"Chiar el!"
"Şi Luigi ce spune despre asta? Unde e?"
"Luigi, împreună cu un sobor de preoţi", a zis râzând, "e alături, lucrează la revista Cetatea creştină. I-am zis: «Cumperi şi tu un curcan şi te duci să mă ceri de la fraţii mei». Iniţial a fost de acord, apoi, când a văzut preţurile, a întrebat dacă nu ar fi bun şi un pui. I-am recomandat o pungă de tacâmuri. Acum are muşcări de conştiinţă".
"Ce are?", a întrebat Brisbi, colegul ei, care se legăna pe un scaun.
"Muşcări de conştiinţă. Ne-am certat ieri. Tocmai primisem un mesaj de la Maria, care începea cu «Draga mea superlady». Şi eu credeam că sunt o superlady şi că nu mi se va întâmpla niciodată nimic rău. Şi când m-am dus acasă, l-am găsit morocănos, aşa că a început lupta".

(Nimerisem şi eu în plină desfăşurare a ostilităţilor, trecusem pe la ei şi simţisem imediat tensiunea ce plutea în aer. Luigi a zis ceva la adresa ei, un reproş.
"Dă-o afară!", i-am spus. "Eşti la tine acasă"
"Şi eu ce fac? Îmi iau o pisică? Sau un papagal?"
"Mai bine un papagal", zisese ea. "Să fiţi doi!"
"Ăsta e spiritul pe care îl vreau în casa asta!", a spus el, fără să pară că glumeşte.
"Ironico-agresiv, cu puseuri de cinism", răspunsese Iulia.
Cred că eram un tampon util, părea că au nevoie de un spectator, dar nu e rolul meu, acum când nu am o relaţie cu o femeie şi când simt această absenţă).

Boxele unui calculator împrăştiau în birou muzica din Amelie. Brisbi ne povestea despre o fată care nu se dă cu L'Oreal nu pentru că n-ar avea bani, ci dintr-un motiv care ţine de morală: consideră că ea nu merită un astfel de răsfăţ.
"Îmi ard urechile, ca tabla de pe tancuri în toiul verii", zicea el.
Mă gândeam la tine, nu mă aşteptam să-mi dai cu flit.
"Uneşti idei?", m-a întrebat Brisbi.
Am zâmbit.
"Hai să vă pun un cântec!"
"Nuuu, nuuuu, nuuuuuu! Să nu ne pui Coca-cola Brisbi! Te rugăm!", a zis Iulia, dar el ne-a pus acel cântec sloven, cu o linie melodică veselă, populară şi care, undeva la refren avea două cuvinte asemănătoare titlului improvizat de Iulia. Brisbi ne-a povestit despre blondele care îl cântau şi despre conţinutul versurilor (dedicate pompierului lor preferat, acela care avea cel mai lung furtun şi jetul cel mai puternic). Apoi ne-a mai spus din Slovenia, unde urma să se întoarcă peste câteva zile. Cum îşi petrecea timpul şi ce poveşti îi spunea prietenei lui.
A venit şi Luigi, care ne-a arătat pe calculator poze cu unchiul Li care tocmai ajunsese pe o insuliţă din Pacific, unde era şi cel mai mic aeroport din lume. Se dusese să lucreze acolo, avea un angajament pentru un an de zile.
"Eu cred că pe insulă e un vulcan şi din trei în trei ani o repopulează, dacă din toată lumea asta ei i-au făcut o ofertă tocmai lu’ Li Gregori!", zicea Iulia.

Le-am propus să mergem să bem ceva într-un bar. Au fost de acord, deşi mai aveau aproape două ore de stat la serviciu.
"Lăsăm un bilet în uşă!", a propus Brisbi.
"Şi ce scriem? Că pauza de masă a fost!", a zis Iulia.
Brisbi a luat o hârtie şi, cu un marker roşu a scris ceva pe ea. Am ieşit cu toţii, Luigi a încuiat, iar Brisbi a lipit biletul cu o bucăţică de scoci în mijlocul uşii. Am fost chemaţi!, scria, cu litere strâmbe, pe bucăţica de hârtie.
Am ajuns pe o terasă retrasă, aflată într-o curte de pe strada Brâncuşi. Spre surpriza noastră, acolo i-am găsit pe fraţii Tăbăcaru: Tinu şi Neală. Tinu era singur, Neală, cu prietena lui. Auzisem că Tinu se despărţise nu demult de Luiza, era prima dată când îl întâlneam, de atunci. Neală ne-a povestit despre un grec pe care îl cunoscuseră pe internet şi pe care el şi prietenii lui îl invitaseră în oraş, promiţându-i că-l duc la Castelul lui Dracula şi în alte locuri la fel de exotice şi inexistente în oraşul nostru. Tipu’ se lăsase păcălit, venise de la Atena cu un microbuz, îl culeseseră din autogară, îl plimbaseră prin baruri şi până seara, tipu’ se lămurise şi plecase. Altfel, avuseseră grijă de el, îmi plăcea cum rostea Neală o întrebare pe care i-o pusese de câteva ori: "Bă, grecule, ţă foame?"

Tinu se consola prin baruri, după ruptura cu tipa cu care fusese coleg din clasa întâia şi prieten dintr-a opta. Cunoscuse o gagică, într-un local, dansaseră pe mese, el era beat, nu-şi amintea prea bine cum arăta ea, nici măcar culoarea părului.
"La un moment dat, când m-am trezit, voiam să mă urc într-un taxi şi ea îmi zicea: «Ce faci, mă laşi singură?». Mi s-a tăiat firul şi apoi eram în Matrix, tot cu ea şi cu unii dubioşi şi nu ştiu ce naiba am făcut până dimineaţa, când m-am deşteptat pe peronul gării. Şi ăia voiau să mergem să bem ceva la Feroviarul, iar tipa mă ţinea de braţ şi mă trăgea uşor într-acolo. I-am spus: «Cred că e prea mult pentru mine». Şi ea a zis: «Treaba ta!» Şi am venit acasă. Nu mai ştiu cum o cheamă şi nici nu sunt sigur că aş recunoaşte-o, dacă ar veni acum, aici!"
(I know your name, I know your skin, I know the way these things begin, am fredonat, cu gândul la tine, din Vega. Caramel).