And I want you

În dimineaţa asta, când ai sunat în redacţie, plecasem de câteva minute. Secretara m-a anunţat, când m-am întors, şi tot atunci am citit e-mailul de la tine. Senzaţii amestecate, aproape extreme. Cuvintele tale au stârnit în fiinţa mea o plăcută rumoare.
M-am bucurat că ai venit la întâlnire. S-a întâmplat să nu ne sincronizăm. Tu nu ai reţinut exact locul, eu am mizat pe ceasurile altora. Poate data viitoare, deşi spui că ai întristat un om, venind. Pentru că ai "o relaţie serioasă"! (Şi eu numai din astea am avut! Cum ne-ar sta dacă am participa la relaţii neserioase?)

Protestez vehement la intenţia ta de a nu ne mai vedea, din pricina tristeţii lui. Dar cât atârnă în balanţă protestele mele, pe lângă această mâhnire pe care ai provoca-o? Îi înţeleg reacţia pentru că am trăit situaţii similare. Suntem pe un teritoriu delicat, e greu să păşeşti cu hotărâre, când poţi răni.
Vrei să fim prieteni, să stăm de vorbă, în scris, să nu ne vedem decât dacă întâmplarea va hotărî asta. Îmi ceri să nu te privesc ca pe o femeie. Nu vrei să mă suni, nu mă laşi să te sun. Nu vrei nimic de la mine şi nu te interesează cât de bun sau de rău sunt. Tu ai ales, ai omul tău.
Nu pot lupta cu ceea ce crezi tu că e bine. Poate că îţi ameninţ liniştea, dar nu pe tine. Eşti însă prea prinsă în rutina, în general plăcută, probabil, a relaţiei tale, ca să faci diferenţa. Bănuiesc ce simţi şi ce vrei, pare a fi o pierdere de timp să convingi un republican american să voteze cu democraţii, iar noi aici ne aflăm.

Paşii mărunţi, începuturile ascunse sub o ipocrită inocenţă, cuvintele care apropie: să fim prieteni buni, să ne iubim ca fraţii, minciuni sfruntate, de altfel, dar primite cu simpatie de urechile şi mintea noastră, nu mă interesează; flagranta lor banalitate mi se pare măruntă. “Doar prieteni”, nici prin minte nu ne-a trecut altceva, spun toate femeile care flirtează, iar bărbaţii apasă şi ei pedala asta, un timp. Nobilul scop va scuza promiscuitatea demersului, nimeni nu va mai sesiza că tot edificiul s-a clădit pe minciună, cei doi sunt atât de surprinşi în momentul în care se întâmplă ceea ce îşi doreau de la început. Sunt sinceri când strigă: "Cum Dumnezeu s-a ajuns aici?". Ea nu a vrut să înşele pe nimeni, el nu a vrut să se îndrăgostească, dar ea era atât de atrăgătoare, el, atât de atent, e suficient un moment de neatenţie, un pahar de alcool în plus, ce ne-am face fără minunatele pretexte?, fără alcoolul care dăunează grav sănătăţii, dar ne mai scoate din monotonie, din sistemul de restricţii în care acceptăm să trăim de dragul moraliştilor de pe lângă şi din noi. E un joc, nu lipsit de farmec, aducător de satisfacţii, de cele mai multe ori. Iar eu îl refuz. Dacă îţi spun că vei face dragoste cu mine sau cu altcineva în afara lui, cât de retractilă vei deveni? De-aş alege să îţi scriu lucruri care să te amuze, peste un timp, poate că am deveni mai apropiaţi. Roadele dulci ale strategiilor de cucerire sau asperitatea tăcerii ce răspunde unei somaţii? Ce voi culege?

Eliza, nu e nevoie să ne cunoaştem, să ne arătăm compatibilele şi incompatibilele, să ne mai jucăm de-a seducţia! Hai să zicem că am trăit toate astea, plus doi ani şi ceva de pasiune şi să începem de aici!
De ce să te mint? And I Want You - cânt, odată cu Annie Lenox. Nu vreau să fiu inofensiv. Cum să mă gândesc la tine şi să nu văd minunile pe care le putem trăi? Cum să accept să nu cumva să mă îndrăgostesc de tine? Cum să evit un conflict, când el are tot ce îi este necesar pentru a se aprinde? Spuneai că relaţia voastră nu poate fi subminată decât din interior! Îşi imaginează cineva că l-ai putea trăda atât de spectaculos, dacă ne-am întâlni? Eşti onestă, dar nici eu nu pot să îţi răspund altfel.

Să închid ferestrele către lumea mea, pe care le deschisesem pentru tine? Să dispar pur şi simplu, cât mai discret cu putinţă? Să uit bunătatea, tristeţea şi oboseala din ochii tăi? Să mă prefac că nu-mi lipseşte vocea ta? Să "fentez viaţa", cum spune un comentator sportiv, acceptând să abandonez, pentru că aşa îmi ceri?