Trupul ei e o linie subţire, mai subţire decât cea a vieţii
Uneori se face mic se adună în coşul pieptului
Sau se ghemuieşte ca un animal, zgribulit de frig, într-un colţ întunecat
Să nu îl vadă nimeni
În oglindă e mereu altcineva
Trupul ei e alcătuit din corzi de care te prinzi în ultimul moment şi scot sunete ca de harpă
din gustul apelor de munte
din lumina dimineţilor de vară
dintr-o dorinţă mistuitoare de a hrăni o altă viaţă
Trupul ei e o cutie de rezonanţă.
E o sală de aşteptare.
E o stare de pândă.
Un zbucium din care nu e nimic de înţeles.
Porunca de a naşte mai presus de viziunea ororii.
Trupul ei e un fruct plin de seve.
Trupul ei e o linie, mai himerică decât cea a orizontului
Şi îi umple timpanele, plămânii, mările, oraşele
Răsăriturile
pe care le poartă cu ea
ca pe o rană care nu se mai închide
Trupul ei e alcătuit din
gustul mareelor îndepărtate
E doar dorinţă vie
Care pulsează
în toiul absenţei
E o materie întunecată în care au rămas încrustate urmele
Bărbaţilor care l-au simţit
Trupul ei e linişte , şi-au astâmpărat cu el spaimele
Şi-au lăsat în el măcar o unghie, un coşmar, o durere de dinţi
Trupul ei e unica vietate
Printre coloşi de metal şi pixeli
Teroarea de a pierde tot ce ai, teroarea de a nu avea nimic de pierdut.
Trupul ei e un răspuns la o întrebare
pe care nu ştie nimeni s-o pună
E tot ce mai rămâne după ce dispare tot
Trupul ei e impalpabil
Şi de necapturat
Când dau să îl înşface se preface în sânge şi nervi
Trupul ei e cântecul care îşi sapă drum prin tunelul melancoliei
Lumina zorilor
Forţa laptelui care ar vrea să hrănească o lume dispărută