Iniţierea după Guenon: o lectură sistematizatoare (II)

a) Prin urmare, iniţierea este ceva ce ţi se oferă de către altcineva. Poate părea banal, dar RG avertizează asupra pericolului ca oarecine să creadă că se poate iniţia singur. Fiecare cunoaştem persoane care consideră că, prin propriul efort, citind mult sau prin alte procedee mai mult sau mai puţin misterioase, pot trece pragul unei forme de cunoaştere superioară.

b) Un al doilea argument, în acest sens, este acela că iniţierea este activă, în deosebire de predispoziţia mistică - iluminarea - care este pasivă şi nu califică pe cel care o primeşte. Iniţierea este o trecere de la potenţial (de la iniţiabil, cel care vădeşte o seamă de calităţi, cu care maestrul lucrează în prealabil faţă de iniţiere) la act (iniţiere, care reprezintă doar o punere pe cale, o deschidere a oportunităţilor, un start într-o succesiune practic continuă de iniţieri, unde rolul maestrului, iarăşi decisiv, este acela ca, prin mici impulsuri corectoare, să te menţină pe cale), constituind, de fapt, spune autorul, realizarea.

Revine mai târziu şi insistă: există trei condiţii pentru o bună tocmire a fiinţei celui iniţiat, echivalente celor trei stări ale fiinţei care va să fie iniţiată: 1) potenţialitate, 2) virtualitate şi 3) actualitate. 1) Candidatul posedă o materie primă asupra căreia se va performa lucrarea iniţiatică; materia primă este cea pre-lucrată de maestru, în pregătirea iniţierii. În acest stadiu, iniţiabilul are, cu alte cuvinte, o anumită pre-calificare. 2) Virtualitatea este transmisiunea, care se face numai într-o organizaţie tradiţională, prin intermediul iniţierii, a luminii, care îl constituie pe iniţiat şi îl califică (Tu eşti! şi Te primesc, te constitui şi te consacru!). Este o iniţiere în micile misterii. 3) Actualizarea acestei promisiuni transmise prin iniţiere însemnează lucrarea interioară a acestuia, prin intermediul diferitelor ritualuri şi relaţii maestru-discipol, până la scopul final, spune RG, al Eliberării sau al Identităţii Supreme.

A apărut, observaţi, un nou termen: iniţiabilul. Există, prin urmare, o predispoziţie, o proiecţie o ieşire din sine a celui care caută iniţierea, care se oferă pe sine în vederea actării prin iniţiere. Iniţiabilul caută, în căutarea sa constă şi o parte din dinamica iniţierii. În halul aceleiaşi distincţii, apar şi câteva precizări. Iluminarea este dificil, dacă nu imposibil, de verificat (spre deosebire de iniţiere, se înţelege) şi, în al doilea rând, iluminarea intervine prin generaţie spontanee, nu are genealogie (spre deosebire, iarăşi, de iniţiere, care este rodul transmisiunii şi care nu există în afara acestei genealogii care se duce, înapoi în timp, până în illo tempore). În tot acest proces activ, individului iniţiat îi aparţine iniţiativa, care constituie obligatoriu punctul de plecare pentru întreaga realizare a iniţiatului.

c) RG distinge între esoterism (căruia îi este proprie iniţierea) şi exoterism, chiar dacă religiile, ca formă a exoterismului, încearcă să îşi construiască propria formă de discurs esoteric, prin asceză şi misticism, bunăoară această ascetică nu are poate decât scopuri prea vizibil limitate pentru a putea fi cu folos utilizate în acest fel, în timp ce, cu misticismul, nu se ştie niciodată prea exact unde se ajunge şi chiar acest vag e, cu siguranţă, propice confuziilor. Un exemplu oferit de asceză dat de autor: Exerciţiile spirituale ale Sf. Ignaţiu de Loyola al cărui spirit e incontestabil pe cât posibil de puţin mistic.

Corolar i) Mai mult decât atât, RG distinge între iniţiere, ca formă a esoterismului şi a spiritualului, pe de o parte şi misticism şi magie, pe de altă parte. Este o distincţie absolută. Distincţia se face pe următorul temei. Orice realizare a iniţierii este de natură interioară, opusă, spune autorul, acelei ieşiri din sine care constituie extazul în sensul propriu şi etimologic al acestui cuvânt. Distincţia care survine, este, aşadar, între stările iniţiatice şi cele mistice. Dar, pe de altă parte, autorul distinge şi între iniţierile de tip micile misterii, care sunt de ordin moral sau social şi reprezintă o repetiţie deghizată şi/sau enigmatică, a ceea ce este cel mai banal în educaţia profană şi cel mai vulgar, la îndemâna tuturor şi, pe de altă parte, iniţierea esoterică, aceasta din urmă fiind cea adevărată.